Am citit „Mein Kampf” pe îndelete și fără să o pot lăsa din mână.

Am văzut Der Untergang  sau „Ultimele zile ale lui Hitler” și mi-am dorit și mai mult să pătrund dincolo de realitatea odiosului personaj pe care îl știm din cărțile de istorie, din mărturisirile celor care au reușit să scape cu viață din lagărele de exterminare, din filmele pe tema aceasta, dintre care The Boy in the Stripped Pyjamas a fost cel mai recent pe care l-am vizionat. Subiectul e încă fierbinte, s-a vorbit mult despre Holocaust zilele acestea și nu intenționez să ating puncte sensibile din memoria colectivă, încă vulnerabilă la aceste amintiri. În tot cazul, Adolf Hitler n-a fost deloc un individ limitat, și nici pe departe un exponent demonic al răului universal. Jurnalul propriu îl umanizează, interviurile îl arată drept un om plin de compasiune, promovând idealuri umaniste, cum ar fi iubirea de oameni , animale și față de natură mai ales.

Nici vorbă de a face o pledoarie pro domo.

A fost mult prea mult anatemizat, având în vedere atrocitățile care s-au întâmplat în perioada în care a condus Reich-ul german.

Dar să vorbim despre o parte mai puțin cunoscută a dictatorului.

Înainte de a fi la cârma unui regim totalitar care a dus la moartea a milioane de oameni nevinovați, înainte de încercarea aproape reușită de a distruge lumea vestică așa cum o știam noi, Adolf Hitler a fost un wannabe artist.

Chiar a încercat să intre la Academia de Arte Frumoase din Viena, dar a fost respins nu doar o dată, ci de două ori. Motivul? Inapt pentru pictură. Și nu este greu de demonstrat.

E greu de crezut că înainte să instaureze regimul nazist și să se autoproclame Liderul Suprem al Reich-ului, Adolf Hitler picta flori, clădiri și monumente. În mod ironic, tocmai acțiunile lui viitoare au făcut ca aceste picturi sa fie aruncate la groapa de gunoi.

Aceste opere ne furnizează o imagine de aproape a minții celui mai nociv dictator din istoria modernă. Printre peisaje viu  colorate se poate observa imaginea unui tanc german încă  fumegând, din Primul Război Mondial.

Care a fost părerea criticilor de artă?

„Ele (picturile) par destul de tipice pentru un student care aspiră să intre în școala de artă – vădesc tentativă, dar nu una foarte sigură cu privire la perspectivă, mai ales atunci când folosește creionul și stiloul, făcând erori de bază prin a face ca partea de sus și partea de jos a unui sfeșnic să fie greșite în relație… și așa mai departe.”

„Și nu are  îndemânare tehnică, dar nu este atât de rău încât nu ni-l putem imagina învățând – mai ales când se dovedește mai îndrăzneț, mânuind cu mai mare acuratețe cărbunele sau  creta neagră.”

„Dar nu există un geniu latent aici, și nu este cu mult mai mult decât un pictor obișnuit.”

 

E poate un reminder despre cum să evităm greșeli din trecut, despre transformarea nedreaptă a Germaniei într-o superputere distructivă și a unui individ într-un exponent al răului absolut.

 

Traducere: Florina Ungureanu

Adaptare și comentariu: Andra Tischer

Sursă foto: telegraph.uk.co

Holocaustul. Lacrimi și tăcere.