”Cea mai veche meserie din lume” – un periplu prin istorie
Câteva articole pe tema prostituției, la un nivel absolut satisfăcător de cultură generală, pentru că tema este extrem de populară, și nu doar mitologia și-a făcut din ea o întreagă bibliotecă universală, ci și religia, iar literatura – mai cu seamă. Despre terminologie și sensuri, exemple din perioadele importante ale istoriei culturale a umanității, despre tipologii și personalități, despre povești din ziua de ieri și de azi, cu observația că nu ne propunem să epuizăm abordarea (repet, e prea vastă tema!), ci să o privim ca pe un capitol veșnic actual din evoluția umanității. O istorie fascinantă, presărată cu pasiune, ardere, cădere și înălțare! Eros și Thanatos, înfrățite peste lumea care continuă să se zbată între instinctul erotic și cel al morții. Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului!
Începuturile poveștii
Prostituția sacră este un concept care a fost întâlnit în mai multe culturi antice, unde activitățile sexuale erau integrate în practici religioase și ritualuri. Acest fenomen este documentat în special în contextul unor civilizații din Orientul Mijlociu și Antichitate, dar și în alte părți ale lumii. Este important de menționat că interpretarea și înțelegerea acestor practici sunt subiecte de dezbatere și cercetare în rândul istoricilor și antropologilor. De exemplu, în Mesopotamia antică, în templele sumeriene și babiloniene, exista practica „hierodulelor” sau prostituatelor sacre, despre care se credea că slujesc zeițele precum Inanna sau Ishtar. Rolul acestor femei era de a efectua acte sexuale ca parte a unor ritualuri de fertilitate și de venerare. Termenul „hierodula” provine din greaca antică, fiind compus din două cuvinte: „hieros”, care înseamnă „sacru”, și „doulos”, care înseamnă „slujitor” sau „sclav”. Astfel, „hierodula” se traduce literal ca „slujitor sacru” sau „sclav sacru”.
În Antichitate, hierodulele erau persoane consacrate sau dedicate serviciului divinităților în temple. Deși termenul poate fi aplicat atât bărbaților, cât și femeilor, este cel mai frecvent asociat cu femeile în contextul istoric. În multe culturi antice, hierodulele aveau roluri variate, care includeau activități ceremoniale, muzicale, de dans, îngrijire a templului și, în unele cazuri, servicii sexuale ritualice. Rolul și statutul hierodulelor diferă semnificativ de la o cultură la alta și de-a lungul timpului. În unele societăți, ele erau respectate și valorizate pentru rolul lor religios și cultural, în timp ce în altele statutul lor social putea fi mult mai marginalizat.
Mai departe: în anumite temple dedicate zeiței Afrodita, cum ar fi cele din Corint, exista obiceiul ca femeile să slujească în temple și să participe la acte de prostituție ritualică. Apoi, în unele tradiții hinduse, existau femei cunoscute sub numele de „devadasis”, care erau „căsătorite” cu un zeu (ideea hierogamiei prindea din ce în ce mai mult contur la vremea aceea) și serveau în temple. Rolul lor includea dans, muzică și, în unele cazuri, servicii se*uale.
Hetairele
În lumea strălucitoare a Greciei antice, un grup de femei distinse, cunoscute sub numele de hetaire, au jucat un rol unic și fascinant în societate. Aceste femei, departe de a fi simple prostituate, erau veritabile artiste și însoțitoare educate, recunoscute pentru abilitățile lor intelectuale și artistice. Erau adesea comparate cu muzele, fiind înzestrate cu o educație de excepție în muzică, dans, artă și filosofie. Ele nu doar că stăpâneau arta conversației, dar erau și capabile să se angajeze în discuții filosofice sau politice complexe, fapt neobișnuit pentru femeile din acea perioadă. Prin talentele lor, ele nu erau doar acceptate, ci și căutate în cercurile de elită ale societății grecești.
Un exemplu emblematic al acestui grup select este Aspasia din Milet, o femeie de o inteligență și o elocvență remarcabile. Partenera lui Pericle, liderul influent al Atenei, fondatorul unui secol ”de aur” în istoria Greciei, Aspasia era cunoscută nu doar pentru frumusețea ei, ci și pentru spiritul său ager și abilitățile oratorice. Povestea ei este una care îmbină puterea și seducția, ea exercitând o influență semnificativă asupra partenerului său și, implicit, asupra cursului politicii ateniene.
Despre hetaire, concubine și soții
Hetairele nu erau doar însoțitoare de plăcere; ele erau adevărate companion de viață pentru bărbații cu care se asociau, având privilegiul de a-și alege singure partenerul. Relațiile lor cu clienții erau complexe și adesea personale, depășind granițele unei simple tranzacții comerciale. Prin natura conexiunilor lor, aceste femei captivante puteau avea o influență substanțială, deși indirectă, în cercurile de putere.
Cu toate acestea, chiar și cu toate talentele și educația lor, hetairele erau încă privite cu o anumită ambivalență în societate. Ele se bucurau de un respect și o recunoaștere pe care alte femei nu le puteau atinge, dar, în același timp, statutul lor social rămânea ambiguu și adesea marginalizat.
Photosessions/ Segovia Amil – Segovia Amil (pinterest.com)
Care era forma de plată?
În lumea vastă și diversă a Antichității, prostituția se desfășura în multe forme și contexte, iar modurile în care prostituatele erau compensate pentru serviciile lor erau la fel de variate ca și culturile care le găzduiau.
În orașele strălucitoare ale Greciei și Romei antice, unde moneda metalică era un mijloc răspândit de schimb, prostituatele primeau adesea plata în monede. Tarifele erau stabilite în funcție de tipul și durata serviciilor oferite. Pentru unele, aceasta era o modalitate de a acumula o anumită independență financiară, deși erau și cazuri în care veniturile erau confiscate de către proxeneți sau de alte autorități.
În alte colțuri ale lumii, unde tranzacțiile monetare nu erau la fel de obișnuite, prostituatele puteau fi plătite cu bunuri vitale: alimente, țesături, bijuterii, sau alte obiecte de valoare. Aceste schimburi reflectau o economie bazată pe barter, în care serviciile sexuale erau un bun comercializabil ca oricare altul.
În anumite temple sfinte ale Mesopotamiei, unde prostituția era legată de rituri și credințe religioase, compensația pentru prostituatele sacre lua forma donațiilor pentru templu. Astfel de donații erau văzute ca ofrande către zei, contribuind la susținerea activităților religioase și la întreținerea sanctuarelor. Unii patroni ai prostituatelor puteau oferi, de asemenea, protecție sau servicii esențiale, cum ar fi cazare sau hrană, în special în bordeluri sau case de prostituție organizate. Aceste aranjamente reflectau adesea un echilibru delicat de putere și dependență între prostituată și cel care o proteja sau o exploata.
În unele cazuri, tranzacțiile nu implicau un schimb direct de bunuri sau monedă, ci erau ancorate în obligații sociale sau religioase. În astfel de situații, actul prostituției era înfășurat în straturi de semnificații culturale și religioase, depășind simpla tranzacție economică.
Trebuie menționat că, în ciuda modului în care erau compensate, multe prostituate din antichitate se confruntau cu stigmatizare și marginalizare. Poziția lor socială și lipsa drepturilor le făceau vulnerabile la abuzuri și exploatare, chiar și când tranzacțiile păreau să le ofere o anumită formă de securitate sau beneficiu. Astfel, istoria prostituției în Antichitate este un mozaic complex de practici economice, sociale și culturale, oglindind o lume în care conceptele de valoare, schimb și putere erau într-o continuă evoluție și reinterpretare.
În timp, firește, moneda s-a schimbat. În vremurile moderne – ale ”noastre” – în urma acestor practici mai mult sau mai puțin elaborate, unele femei ”ușoare” vizează ascensiunea socială, materială sau pur și simplu întemeierea unei familii, dacă se află în ceasul al treisprezecelea și n-au reușit să-și îndeplinească acest vis pe propriile puteri. Altele o fac din plăcerea de a vâna senzații tari, profitând de starea vulnerabilă a bărbaților atinși de ”criza vârstei de mijloc”, incapabili să mai raționeze în fața furtunii hormonale. Dar despre asta într-un alt articol.
Interpretări și controverse (nelipsite)
Interpretarea istorică a prostituției sacre este complexă și nu lipsită de controverse. În unele cazuri, practicile descrise ca „prostituție sacră” pot fi interpretări greșite sau exagerate ale ritualurilor religioase antice. De exemplu, unii cercetători sugerează că rolul „hierodulelor” în Mesopotamia nu era predominant sexual. Mai mult, unele relatări istorice, cum ar fi cele ale istoricilor greci antici, pot fi colorate de prejudecățile și interpretările lor, ceea ce face dificilă determinarea exactă a naturii acestor practici.
Rolul femeilor în prostituția sacră
Rolul femeilor în cadrul prostituției sacre variază de la o cultură la alta. În unele cazuri, acestea erau văzute ca având un statut special și respectate ca intermediare între lumea umană și cea divină. În alte situații, rolul lor putea fi mai puțin voluntar și legat de structuri sociale și economice care le limitau opțiunile și independența. Prostituția sacră a avut un impact semnificativ asupra culturilor în care a fost practicată, influențând arta, literatura și ritualurile religioase. Totuși, înțelegerea modernă a acestor practici este limitată de disponibilitatea și interpretarea surselor istorice.
„Cea mai veche meserie din lume”
Originea prostituției, adesea etichetată drept „cea mai veche meserie din lume”, se pierde în negura timpului, fiind dificil de stabilit cu exactitate când și unde a apărut pentru prima dată. Cu toate acestea, mărturiile istorice sugerează că prostituția exista încă din cele mai vechi civilizații. Desigur, expresia în sine este discriminatorie, dar nu face decât să sublinieze încă o dată originea ancestrală a acestei ”ocupații”, să-i spunem așa.
Termenul „prostituată” provine din latinescul „prostituere”, care este format din prefixul „pro-” (în fața, public) și verbul „statuere” (a așeza, a stabili). Literal, „prostituere” înseamnă „a expune public” sau „a plasa în față”. În Roma antică, acest termen era folosit pentru a descrie practica de a expune public femeile care ofereau servicii sexuale contra cost. Aceste femei erau adesea expuse în vitrine sau pe străzi, locuri unde puteau fi ușor văzute și accesate de clienți. Pe parcursul timpului, cuvântul a evoluat și a ajuns să fie folosit în limbile moderne pentru a desemna persoana care practică prostituția, adică oferirea de servicii sexuale în schimbul unor beneficii materiale.
În contextul modern, termenul de „prostituată” poate avea o conotație peiorativă sau stigmatizantă, pentru că semantica acestui termen a degenerat în sensuri inadecvate (deși obiceiul s-a păstrat). Din acest motiv, în discursurile și politica contemporană privind drepturile sexuale și sănătatea, se preferă adesea termeni precum „lucrător/lucrătoare sexual(ă)” pentru a reflecta o abordare mai respectuoasă și mai puțin judecătoare. Această schimbare de limbaj este parte a unui efort mai larg de a reduce stigmatizarea și de a recunoaște drepturile și demnitatea persoanelor care practică această activitate.
Cele mai vechi înregistrări și dovezi ale prostituției provin din civilizațiile antice mesopotamiene, datând de aproximativ 4.000 î.Hr. Codul lui Hammurabi, unul dintre cele mai vechi seturi de legi scrise, conține referințe la prostituție, sugerând că aceasta era o practică reglementată și recunoscută în societate. În același timp, mărturiile din templele sumeriene și akkadiene indică existența „hierodulelor” sau a prostituatelor sacre, femei care participau la practici religioase și sexuale în cadrul templelor.
În schimb, civilizațiile greacă și romană aveau sisteme bine stabilite de prostituție. În Grecia Antică, existau diferite categorii de prostituate, de la hetere (femei educate care participau la banchete și în viața culturală) până la cele care lucrau în bordeluri. În Roma Antică, prostituția era legală, reglementată și fiscalizată.
Figuri celebre în lumea antică
De-a lungul istoriei, multe texte sacre sau religioase au inclus povești sau referințe la prostituate. Aceste personaje sunt adesea folosite pentru a ilustra lecții morale, sociale sau spirituale. Iată câteva dintre cele mai cunoscute exemple, începând cu celebra Epopee a lui Ghilgameș, primul epos al omenirii. În inima acestei epopei străvechi se află povestea fascinantă a lui Shamhat, o hierodulă, sau preoteasă sacră, a cărei întâlnire cu Enkidu, un ființă sălbatică și necivilizată, schimbă cursul întregii povești.
Shamhat servește în templul zeiței Inanna, cunoscută și sub numele de Ishtar, zeița dragostei, frumuseții și războiului. Este trimisă pentru a întâlni pe Enkidu, care trăiește în sălbăticie, departe de lumea oamenilor, mai mult animal decât om, lipsit de limbaj și neînțelegând normele societății.
Rolul lui Shamhat este unul de transformare profundă. În întâlnirea lor, care durează șapte zile și șapte nopți, ea îl seduce pe Enkidu. Această uniune este mai mult decât un act fizic; este un ritual de trezire și civilizare. Prin Shamhat, Enkidu experimentează o metamorfoză, începând să dobândească trăsături umane, să învețe să vorbească și să înțeleagă complexitățile vieții în comunitatea umană. Această poveste este încărcată de simbolism. Întâlnirea dintre Shamhat și Enkidu reprezintă trecerea de la natura brută la cultura rafinată, precum și influența puternică a feminității și sexualității asupra instinctelor primare. Este o meditație asupra dualității dintre sălbăticie și civilizație și un comentariu asupra rolului vital pe care femeile îl joacă în evoluția societății și culturii umane.
Deși Shamhat nu ocupă centrul scenei în Epopeea lui Ghilgameș, la fel ca personajele titulare Ghilgameș și Enkidu, importanța și complexitatea ei nu sunt mai puțin semnificative. Prin inteligența și sexualitatea ei, Shamhat nu doar că transformă un personaj, dar influențează întreaga direcție a narativului. Rolul ei în civilizarea lui Enkidu este un moment pivot în dezvoltarea acțiunii și un exemplu timpuriu de personaj feminin puternic și influent în literatura antică.
Rahav în Biblia Ebraică/ Vechiul Testament: Rahav este menționată în Cartea Iosua din Biblie, ca fiind o femeie care locuia în orașul Ierihon și care este adesea descrisă ca o prostituată. Ea este celebră pentru rolul său în povestea spionilor trimiși de Iosua pentru a explora Ierihonul înainte de cucerirea israelită. Rahav i-a ascuns pe spioni și le-a salvat viața, iar în schimb, ea și familia ei au fost protejați când israeliții au cucerit orașul. Rahav este uneori considerată prima prostituată cunoscută în istorie datorită vechimii textelor biblice care o menționează.
Este important de remarcat că înțelegerea și interpretarea statutului ei ca prostituată poate varia în funcție de traduceri și interpretări ale textului biblic. De asemenea, în tradițiile ulterioare, Rahav a fost adesea văzută într-o lumină pozitivă, ca o femeie care și-a schimbat viața și a devenit un exemplu de credință și răscumpărare.
Maria Magdalena (Noul Testament): Deși nu este explicit menționată ca prostituată în textele biblice, Maria Magdalena a fost adesea interpretată în acest mod în tradiția creștină ulterioară. Ea este cunoscută mai ales pentru a fi fost o urmăritoare devotată a lui Iisus și prima care l-a văzut pe Hristos în viața de Apoi.
Tamar (Vechiul Testament): Povestea Tamarei este relatată în Cartea Genezei. Pentru a asigura urmașii familiei sale, Tamar își înșeală socrul, Iuda, pretinzând că este o prostituată. Această poveste complicată ridică probleme legate de moralitate, identitate și obligațiile familiale.
Gomer (Cartea Osea): Gomer, soția profetului Osea, este adesea considerată o prostituată sau o adulteră. Căsătoria lor și infidelitatea ei sunt folosite ca metaforă pentru relația dintre Dumnezeu și Israel, cu accent pe teme de infidelitate, iertare și redempțiune.
Vashti și Esther (Cartea Esterei): Deși nu sunt prostituate, Vashti și Esther sunt personaje biblice care abordează probleme legate de sexualitate, putere și identitate feminină, oferind perspective asupra rolului și influenței femeilor în contexte istorice și religioase complexe.
La un alt nivel
Curtezanele, adesea confundate cu termenul de „prostituate”, aveau de fapt un rol mult mai complex în societatea istorică, mai ales în Europa Renașterii și în perioadele următoare. Spre deosebire de prostituate, curtezanele erau de obicei educate și cultivau abilități în artă, muzică, dans și conversație. Ele erau adesea însoțitoare pentru bărbați de rang înalt, oferind nu doar servicii sexuale, ci și companie intelectuală. Iată câteva dintre cele mai cunoscute curtezane din istorie despre care am mai scris și vom mai scrie:
Veronica Franco (Veneția, secolul al XVI-lea): Poetă și curtezană din Veneția Renașterii, Franco era cunoscută pentru inteligența, cultura și abilitățile sale literare. A fost subiectul filmului „Dangerous Beauty”. Mai multe puteți afla accesând articolul dedicat.
Mata Hari (Țările de Jos, secolul al XX-lea): Născută Margaretha Geertruida Zelle, Mata Hari a devenit faimoasă ca dansatoare exotică și curtezană în Europa. Mai târziu, a fost acuzată de spionaj în timpul Primului Război Mondial și executată de francezi.
La Païva (Franța, secolul al XIX-lea): Născută Therese Lachmann în Rusia, La Païva a devenit o curtezană de renume în Paris. A fost cunoscută pentru luxul în care trăia și pentru relațiile sale cu bărbați influenți.
Marie Duplessis (Franța, secolul al XIX-lea): Inspirând personajul principal din romanul „Doamna cu camelii” al lui Alexandre Dumas fiul și opera „La Traviata” de Verdi, Marie Duplessis era o curtezană pariziană faimoasă pentru frumusețea și inteligentă ei.
Ninon de l’Enclos (Franța, secolul al XVII-lea): Cunoscută pentru frumusețea și spiritul său liber, Ninon de l’Enclos a fost o curtezană și scriitoare franceză. A avut numeroase relații cu personalități marcante ale vremii.
Phryne (Grecia Antică): Una dintre cele mai celebre curtezane ale Greciei Antice, Phryne era cunoscută pentru frumusețea sa excepțională și a fost model pentru sculptori și pictori.
Imperia Cognati (Roma, secolul al XVI-lea): Considerată prima curtezană a Romei Renașterii, Imperia a fost celebră pentru frumusețea și inteligența ei, câștigând admirația și patronajul multor cardinali și membri ai elitei.
Aceste femei nu erau doar simboluri ale frumuseții și senzualității, ci și ale puterii și independenței într-o lume dominată de bărbați. Ele și-au folosit talentele și abilitățile pentru a naviga în structurile sociale complexe ale epocilor lor, lăsând adesea o amprentă semnificativă în cultura și istoria acelor timpuri.
VA URMA
Recomandare de lectură: ”In 1965, o batrana era gasita moarta intr-o camera de hotel din Nisa. Moartea ei marca sfarsitul unei epoci: era ultima mare curtezana din Europa. Cunoscuta drept La Belle Otero, fusese o frumusete spaniola vulcanica printre ai carei protectori s-au numarat kaizerul Wilhelm al II-lea, Printul de Wales (ulterior regele Eduard al VII-lea) si marele duce Petru Nikolaevici al Rusiei. A acumulat o avere uriasa, pe care insa a pierdut-o la jocurile de noroc. Vieti scandaloase cuprinde povestile celor mai faimoase (sau rau-famate) femei, a caror prada o constituiau cei mai bogati si mai puternici barbati ai timpului lor. Intre ele, Thais, celebra curtezana din Grecia antica responsabila pentru incendierea Persepolisului; Marie Duplessis, care a inspirat personajele din Dama cu camelii de Dumas si La Traviata de Verdi; Cora Pearl, despre care se spune ca, la una dintre petrecerile ei legendare, s-a servit goala oaspetilor pe o tava de argint; Ninon de L’Enclos, careia cardinalul Richelieu i-a oferit 50.000 de coroane ca sa petreaca o noapte in compania ei; Lola Montez, o falsa dansatoare spaniola care a provocat o revolutie. Si multe altele…”… în
”Vieți scandaloase. Curtezane, concubine și amante celebre” – Ian Graham
