Frumusețea e nepieritoare, iar arta de a o pune în valoare e inestimabilă.

Fascinația anilor 1940-1950 constă și în faptul că este epoca în care s-au remarcat mai multe modele de modă a căror imagine a rămas iconică până în zilele noastre.  Franța, Anglia și SUA s-au întrecut în a oferi lumii chipuri și trupuri care au răspuns esteticii momentului.

Dovima, Mary Jane Russell, Lisa Fonssagrives, Barbara Goalen, SuzyParker, Dorian Leigh, Jean Patchett, Evelyn Tripp… printre altele, au fost cele mai importante personalități care au fost portretizate de adevărați artiști ai „obiectivului axat pe modă”, lăsând moștenire sute (sau mii) de imagini posterității, care ne duc înapoi la una dintre cele mai strălucitoare epoci din istoria modei.

Fotograf Frank Horvath

În aceste note ne oprim la o altă femeie celebră pentru frumusețea, grația și farmecul ei, model francez, designer și mai târziu poetă și compozitoare, cunoscută sub numele de Bettina.

Născută Simone Micheline Bodin în regiunea Normandia în 1925, este considerată cel mai faimos model al anilor 1940, rivalizând doar cu Barbara Goalen, aceasta din urmă fiind cea mai fotografiată femeie din istoria modei. De la Givenchy la Dior, devenind subiectul ideal pentru fotografi emblematici precum Henri Cartier-Bresson, Jean-Philippe Charbonnier, Irving Penn și Henry Clarke, Bettina rămâne una dintre cele mai importante prezențe în lumea modellingului și a fotografiei de modă.

Bettina, 1940

O copilărie modestă: Simone a fost crescută de mama ei, profesoară. Tatăl său, muncitor feroviar, și-a abandonat familia, lăsând-o într-o sărăcie lucie. Într-un interviu pentru Washington Post, Bettina a rememorat cu tristețe acei ani: „Nu aveam bani (…) A trebuit să învăț să fac curățenie și să gătesc, ceea ce era cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla”.

După ce a trăit experiența celui de-al Doilea Război Mondial, cu altă ocazie, s-a confesat jurnalistului revistei Vogue în 2010: „Trebuia să merg cu bicicleta la școală în fiecare dimineață, traversând câmpurile înghețate de varză… Experiențe care m-au făcut ceea ce sunt”.

Odată ajunsă la Paris, Simone l-a întâlnit pe designerul Jacques Costet în 1945, sperând la o carieră de designer de modă. Cu toate acestea, după discuțiile purtate, Costet a simțit că tânăra are mai mult potențial ca manechin decât ca creator de modă. Și așa a fost angajată ca model.

La scurt timp, l-a cunoscut pe creatorul de modă Jacques Fath, care era interesat de ea pentru că avea un biotip diferit de cel al modelelor vremii, tocmai într-un moment în care creatorul încerca să dea colecțiilor sale un aspect mai modern: „Îi plăcea că sunt diferită” (…) Eram foarte tânără, nu mă machiam și îmi păstram părul roșcat original (…) Am devenit chipul lui Fath.”

Odată cu lansarea în cariera profesională, Bettina a început să se aventureze în alte profiluri legate de modă. Începând să lucreze cu Givenchy, ea l-a ajutat să lanseze prima sa campanie publicitară pentru deschiderea casei de design în 1952, devenind un pivot important al casei couturierului, servind atât ca director de publicitate (cu o capacitate impresionantă de muncă),  fără a înceta să fie ceea ce și-a dorit mereu.

Ca o modalitate de a onora și mai mult această legătură, Givenchy și-a folosit numele ca  omagiu adus modelului, denumind o bluză brodată, cu volane, stilul ”Miss Bettina”, piesă care a devenit una dintre cele mai bine vândute piese de colecție. Într-o declarație pentru presă, Givenchy s-a referit la Bettina drept „o icoană a eleganței și a rafinamentului parizian”.

Relații și prietenii statornice

După o căsătorie de scurtă durată cu Gilbert „Benno” Graziani, jurnalist și fotograf francez, Bettina a avut o relație cu romancierul și scenaristul Peter Viertel, care și-a părăsit soția pentru a se putea alătura frumoasei artiste. Mai târziu, îl întâlnește pe prințul Aly Khan, din Pakistan, cunoscut în societatea vremii pentru forța sa financiară și pentru faptul că era, la vremea aceea, cel de-al treilea soț al celebrei actrițe Rita Hayworth.

Împreună cu Aly Khan la Galerie Charpentier în Paris, fotografiați de Jack Garofalo în 1957.

Cei doi s-au logodit, iar Bettina a decis să se retragă din lumea modei în 1955.

În 1960, Bettina, pe atunci însărcinată cu fiul ei, a supraviețuit accidentului de mașină care a luat viața prințului, dar șocul accidentului avea să ducă mai târziu la un avort spontan.

St. Tropez, 1959, împreună cu prințul Aly Khan

După moartea lui Khan, Bettina a scris o autobiografie, „Bettina par Bettina” și a revenit la activitatea ei profesională, participând la câteva prezentări de modă, precum show-ul Chanel haute couture din 1967. De asemenea, s-a implicat în acțiuni publicitare pentru casele de modă Valentino și Emanuel Ungaro în anii 1970.

De asemenea, a legat o prietenie puternică cu designerul Azzedine Alaïa, care a comandat, pentru ea, o expoziție cu cele mai importante imagini la Galeria Carla Sozzani din Milano și Galeria Azzedine Alaïa din Paris. Ca și alții din vremea ei, Bettina a fost unul dintre cele mai bine plătite modele ale vremii și a fost fotografiată și de mulți dintre marii fotografi de modă ai vremii: Irving Penn, Henri Cartier-Bresson, Gordon Parks, Horst P. Horst, Frank Horvat și Erwin Blumenfeld.

Pentru că Simone Micheline Bodin a fost mai mult decât un model,  activitatea ei febrilă în lumea modei i-a demonstrat în permanență capacitățile și interesele, și nu doar cele vizibile pe catwalk. Chiar și la 80 de ani, ea a continuat să fie activă în domeniu, călătorind între Paris și New York pentru a participa la spectacole și evenimente din industria modei.

În 2010, a primit Ordinul Artelor și Literelor, în Franța. La decernarea premiilor, ministrul francez al Culturii Frédéric Mitterrand a numit-o „încarnarea femeii moderne”.

A murit la vârsta de 89 de ani, în 2015.

„Designul înseamnă provocarea constantă de a balansa confortul cu luxul, utilul cu frumosul.” – Donna Karan