François de Salignac de la Mothe-Fénelon, pe scurt François Fénelon, (6 august 1651 – 7 ianuarie 1715) nu este un nume răsunător în istoria culturală a Europei, poate din cauza unei opere destul de restrânse față de luxuriantele tratate și lucrări enciclopedice ale vremii.
Un Tratat despre educația fetelor („Traité de l’éducation des filles”), Aventurile lui Telemah („Les aventures de Télémaques”), un roman mitologic în care continuă seria învățăturilor pedagogice din prima carte, Tabelele de la Chaulnes („Les tables de Chaulnes”) și Scrisoare către Academie („Lettre à l’Académie”) – artă poetică, formează întreaga sa creație, prea puțin interesantă pentru cititorul contemporan, obișnuit cu alt gen de literatură.
Există însă o latură accesibilă a prozei sale, reflex al formației (și vocației) sale de pedagog și teolog, domenii care, luate laolaltă, formează una din cele mai inspirate combinații de discipline umaniste dezvoltate, nu doar în epoca Iluminismului, ci și astăzi, când omenirea simte tot mai acut necesitatea întoarcerii la valorile perene ale spiritualității, în condițiile unei relativizări tot mai accentuate ale reperelor etico-morale ale societății. Lecția lui Fénelon-teologul, adept al toleranței religioase și al unei credințe venite din straturile pure ale ființei, e concentrată într-o rugăciune pe cât de simplă, pe atât de curată și sinceră, cu puteri binefăcătoare:
„Spune-i lui Dumnezeu tot ce este în sufletul tău, ca şi cum ţi-ai descărca sufletul cu plăcerile şi durerile Lui în faţa unui prieten. Spune-i despre necazurile tale ca să te poată mângâia; spune-i despre neplăcerile tale ca să te ajute să le învingi; spune-i despre ispitele tale ca să te apere de ele; arată-i rănile sufletului tău ca să te poată vindeca; recunoaşte-ţi indiferenţa faţă de bine, înclinaţia depravată pe care o ai faţă de rău, instabilitatea ta. Spune-i cum iubirea de sine te face nedrept faţă de altul, cum vanitatea te ispiteşte să fii nesincer, cum mândria te ascunde de tine însuţi şi de ceilalţi.
Dacă îţi descarci toate slăbiciunile, nevoile şi necazurile nu vei duce lipsă de idei. Nu vei epuiza niciodată subiectul pentru că el se reînnoieşte continuu. Cei ce n-au secrete unii faţă de alţii nu duc niciodată lipsă de subiecte de conversaţie. Ei nu-şi cântăresc cuvintele, fiindcă nu este nimic de ascuns. Nici nu caută ceva de spus. Ei discută din belşugul inimii lor. Fără premeditare, ei spun pur şi simplu ceea ce gândesc. Când cer, ei cer în credinţă, încrezători că vor fi ascultaţi. Ferice de cei ce ajung la o astfel de comunicare familiară şi fără rezerve cu Dumnezeu”.
Cât despre Fénelon-pedagogul, să nu avem rezerve în a medita asupra necesității de a evolua pe scară sufletească și spirituală prin puterea Binelui care trebuie să ne fie călăuză în tot ceea ce întreprindem. Scriitorul e un apologet al valorilor morale autentice, pe care le ridică la rang de principii existențiale. Lecția sa e cea a învățătorului dedicat oamenilor, conștient de menirea sa atât de importantă, aceea de a ajunge el însuși la esența lucrurilor, pentru a le putea împărtăși celorlalți. Iată câteva dintre ele:
- Ce poate fi mai plăcut şi mai simplu decât să fii sincer, totdeauna liniştit, împăcat cu tine însuţi, neavând nici de ce te teme, nici ce inventa?
- Corpul nostru seamănă cu animalele, iar sufletul nostru seamănă cu îngerii. Trebuie să alegem bine imaginile pe care le vom întipări în el; căci nu trebuie să turnăm într-un vas atât de mic şi de preţios decât lucruri alese.
- Bunăvoinţa ne face mai mulţi prieteni decât bogăţia şi ne aduce mai multă încredere decât puterea.
- Cei care nu au suferit, nu ştiu nimic; nu cunosc nici binele, nici răul, îi ignoră pe oameni şi se ignoră pe ei înşişi.
- Este mult mai glorios să te ridici din nou, decât să nu fi căzut vreodată.
- Există o decență care trebuie păstrată în cuvinte ca și în ținută.
- Oricine este în stare să mintă nu este vrednic de a fi socotit în rândul oamenilor; şi oricine nu ştie să tacă nu este vrednic să conducă.
Și nu uitați ce este mai important:
Orele sunt lungi şi viaţa este scurtă.
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.