Născut în societatea feudală, stâlpul infamiei este simbolul oprobriului. Dezaprobarea – prin care se condamnau public fapte și oameni la stâlpul infamiei situat, de regulă, în locul pieței centrale a comunității – a luat diferite forme de-a lungul istoriei, cu o cruzime manifestă în funcție de momentul și autoritatea care o aplica.

Astăzi, din fericire, stâlpul infamiei este doar metafora răului expus publicului, asigurându-i astfel dispreţul general.

O reacție publică la stigmatizarea practicată la stâlpului infamiei, cu totul ieșită din comun, demnă, poate, de imaginația unui scriitor iscusit, este cea de care a avut parte, în 31 iulie 1703, scriitorul englez Daniel Defoe.

După publicarea unui pamflet politic, el a fost pus la stâlpul infamiei pentru infracţiunea de calomnie la adresa Bisericii Anglicane. În loc să arunce în el cu pietre, ouă stricate sau pisici moarte, publicul prezent l-a ”bombardat” cu… flori, acoperindu-l glorios cu opusul disprețului – aprecierea. Mai mult, prietenii săi vindeau în acest timp spectatorilor copii ale pamfletului în cauză – The Shortest Way with Dissenters și ale pamfletului A Hymn to the Pillory, scris în timpul detenției aferente delictului.

Daniel Defoe la stâlpul infamiei, gravură de James Charles,1862

Pamfletul The Shortest Way with Dissenters (Cea mai scurtă cale pentru dizidenți) era un atac rafinat-străveziu la adresa capilor Bisericii Anglicane, deoarece își prezenta împunsăturile ca din punctul lor de vedere, dar cu o argumentație revoltătoare. Într-o perioadă marcată de conflictul dintre anglicani și protestanții dizidenți care se opuneau intervenției statului în chestiunile religioase, părțile s-au declarat grav jignite de scrierea lui Defoe. Cu atât mai mult cu cât, fiind vorba despre o farsă literară, s-au umplut și de ridicol.

Viața lui Daniel – un roman

Defoe a fost numit tatăl romanului englez. Mai puțin cunoscută este, însă, viața sa fascinant presărată cu evenimente la tangență cu moartea – incendii, ciumă și contacte cu autoritățile.

Ar fi dificil de imaginat o lume fără Daniel Defoe. Fără aportul și influența lui Defoe romanul nu ar mai fi așa cum îl știm, iar jurnalismul – fără lucrarea de pionierat a lui Defoe în acest domeniu – poate că ar mai fi bâjbâit nesigur, lipsit de vigoare, mult timp. Dar Daniel Defoe a existat și a supraviețuit – în mai multe rânduri – păcălind moartea chiar dacă s-a aflat, prin forța împrejurărilor, în locul nepotrivit la momentul nepotrivit sau a deranjat, nepotrivit, oameni influenți.

Încununându-i cu tâlc sinuozitățile, ca o palmă finală dată vitregiei, cel mai cunoscut roman al său, Robinson Crusoe, este o poveste a supraviețuirii, a abilității umane de a lua de piept viața și a reuși.

Daniel Foe

Defoe s-a născut Daniel Foe – particula „De” fiind o afectare ulterioară, care-l făcea să sune mai pompos social și să sugereze legături de familie aristocratice. S-a născut în jurul anului 1660 și a trecut prin Marea Ciumă din 1665 care a ucis 100.000 de oameni; a fost un eveniment pe care l-a documentat ulterior într-o operă parțial de ficțiune, jurnalul său Journal of the Plague Year. În timpul Marelui Incendiu de la Londra, un an mai târziu, în 1666, copilul Daniel, de cinci sau șase ani, a fost aproape prins în incendiu: din toate casele din cartier au rămas în picioare doar a sa și alte două.

În bătălia de la Sedgemoor, în 1685, a participat de partea rebelilor și a scăpat ca prin urechile acului de la spânzurătoare – avea în jur de 20 de ani.

S-a îndreptat apoi spre comerț, devenind negustor: inițiativele de afaceri timpurii au fost legate de vin, iar una, mai ambițioasă, presupunea recoltarea moscului din glande de pisică (ciudat, eu aveam știință doar de glandele cerbilor moscați). Din păcate, afacerile s-au dovedit un dezastru; cu toate că a reușit să cumpere o moșie de țară, rareori se afla în afara datoriilor și toate aceste activități antreprenoriale s-au încheiat în penurie.

Daniel Defoe

Fiind necesar să câștige bani pentru a-și întreține familia numeroasă, care o cuprindea pe soția sa și ce opt copii, Foe se reinventează ca Defoe și, grație unui talent formidabil, se orientează către scris, în efortul nobil de a face bani din peniță și pentru a susține cauze sociale, religioase și politice.

În următoarele câteva decenii, el scrie pe numeroase subiecte, inclusiv politică, crimă, religie, căsătorie, psihologie și supranatural. Pentru fanii și campaniile sale, el a adoptat numeroase nume amuzante pentru instrumentul său de scris – cel puțin 198, spun surse cunoscătoare. Pentru amuzament, amintesc câteva: Un hoț convertit, Un suferind, Abigail, Faliment, Jeremiah – cizme uscate, Omul din Lună.

După episodul cu stâlpul infamiei

Talentat și întreprinzător, Defoe nu și-a folosit penița doar pentru a satiriza tratamentul minorităților religioase. El a văzut, înainte ca oricine altcineva s-o facă, puterea cuvântului scris de a documenta și de a împărtăși informații, atât pentru contemporani cât și pentru posteritate.

Printre celelalte lucrări notabile, dar mai puțin cunoscute ale lui Defoe, se numără The Storm, o lucrare din 1704, care este primul raport detaliat și științific al unui uragan din Marea Britanie, „Marea furtună din 1703”, posibil cea mai teribilă furtună din istoria britanică.

Pentru carte, Defoe a căutat și încorporat relatări ale martorilor oculari afectați de furtună. John J. Miller, în Wall Street Journal, în 2011, a numit The Storm prima lucrare substanțială a jurnalismului modern. Încă o dată, Defoe a privit atunci moartea în față: o parte a casei sale a fost distrusă și scriitorul a evitat la mustață să fie strivit.

Panfletistul s-a îndreptat apoi spre scrierea de romane – deși nu s-ar fi descris ca un romancier, iar noțiunea modernă de roman nu se dezvoltase încă. Interesul său pentru ficțiune a început atunci când unele dintre publicațiile sale scurte au fost mai aproape de nuvelă decât de pamflet, inclusiv câteva piese scurte, publicate în 1705, despre un bărbat care călătorește pe Lună (cu aproximativ 150 de ani înainte ca Jules Verne să scrie despre o astfel de idee).

Romane

Daniel Defoe a continuat să scrie alte lucrări de ficțiune, printre care Moll Flanders (1722) și lucrările mai puțin cunoscute Căpitanul Singleton (1720), Memoriile unui Cavaler (1720), Colonel Jack (1722) și Roxana (1724).

În înțelegerea sa asupra naturii umane, bărbații și femeile despre care scrie sunt toți plasați în circumstanțe neobișnuite; toți sunt, într-un sens sau altul, solitari și se luptă obsesiv. Sunt ființe umane obișnuite, iar Defoe, scriind întotdeauna la persoana întâi, intră în mintea lor și le analizează motivele. Romanele sale surprind prin concretul lor viu și detaliu care poate părea neselectiv, dar ajută efectiv la evocarea unei anumite lumi, circumscrise.

Ilustrație 1791

În amintire

Defoe a murit în 1731 – de „letargie”, potrivit înregistrărilor. Expresia poate crea impresia că el a fost doar obosit, epuizat după o lungă viață de pamfletar, romancier și campion în lupta cu moartea. A fost, probabil, un termen din secolul al XVIII-lea pentru un accident vascular cerebral.

O parte din opera sa, în special Robinson Crusoe, continuă să bucure cititorii de toate vârstele, din întreaga lume. Iar el continuă să fie onorat: compania de bijuterii de lux Montblanc l-a onorat pe Defoe cu o ediție limitată de stilouri de lux.

MONTBLANC DANIEL DEFOE 2014 FOUNTAIN PEN

Un om cu multe talente și autor al unei game extraordinare de lucrări, Defoe rămâne în multe privințe o figură enigmatică. (sursa)

foto tumblr.com