Floare carnivoră, speranța
ne’nduplecată, sălbatică fecioară
cu cozile strâns împletite
gonește pe râpe repezi
cai fără copite
i-aduc ofrandă
minerii de vise
sângele lor foşneşte a pradă
clorotici, când sapă
aortice bolte
se surpă la ea în torace
printre guri fără linguri
o felină de vată
nepăsătoare toarce
despicând
lent
nervii,
muşchii,
alte păsări, insecte și animale
vrăjite la începutul lumii
de Circe.
foto tumblr.com
Citește și Concentrația dorului în sânge
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.