Să nu ai încredere într-o femeie care se dă cu prea mult parfum și să îți cunoști limitele – Viv Groskop despre cele 10 sfaturi pe care Cehov, Tolstoi și alții le au pentru noi azi.

www.theguardian.com

Foto: Dmitri Hvorostovsky și Nicole Car într-o producție „Evgheni Oneghin” la Royal Opera House

Fericirea este un cartof cu sare.

„Război și Pace” de Lev Tolstoi

Acesta este nucleul de cinci pagini a ceea ce Henry James a denumit  „monstrul mare, deșirat, buhav.” Personajul Platon Karatayev, mujicul (țăranul) obișnuit care sare cu oferta unui cartof fiert presărat cu sare spre Pierre Bezukhov și furnizează cel mai important mesaj al întregii opere a lui Tolstoi: să îți iubești părintii, să ai proprii tăi copii, să îți accepți soarta cu răbdare și resemnare. Și savurează cu gura plină acest cartof sărat.

Să nu ai încredere într-o femeie care se dă cu prea mult parfum.

Oroarea acestui „vinaigre de toaletă’’ apare regulat în „Anna Karenina”. Este parfumul ales de salonul „doamnelor’’ patronat de  fratele Anei, Stiva, cel care se scaldă în șampanie și o duhoare pe care cel mai bun prieten al său, Levin, –  reprezentarea rigidă a lui Tolstoi – pur și simplu nu o poate suporta. Un amestec asemănător coloniei, de ierburi și mirodenii, această   „ vinaigre de toaletă’’ reprezintă artificiul, prețiozitatea și iluzia: tot ceea ce Levin- și noi toți – trebuie să combatem.

Nu subestima niciodată importanța unei vestimentații corecte.

„Requiem” de Anna Akhmatova

Marea poetă a secolului 20 este cunoscută ca o mare preoteasă a tristeții și a angoasei, exprimând perfect amarul anilor Gulag-ului cu imnul său închinat celor rămași în urmă, așteptând veșți de la cei dragi, „ Requiem”. Dar creația sa este plină de flash-uri de umor amar din durerosul cotidian: de la menționarea importanței unei fuste negre satinate într-un poem timpuriu, la sfatul ei împotriva purtării de pantofi strâmți în vizitele la închisoare.

Nu ești așa de deștept cât îți place să crezi că ești.

„Crimă și pedeapsă” de Feodor Dostoievski

Bietul Raskolnikov! Vrând să se dovedească invincibil, concepe planul perfect de a șterpeli niște bani omorând o bătrână doamnă. El strică toată treaba, omoară o persoană în plus , din greșeală, și reușește să lase mare parte a banilor în urma sa. Rodion Romanovic, ești, într-adevăr, foarte prostuț. Dar nu este totul pierdut. El reușește să obțină o anumită alinare devenind profund religios. Lecția? Uneori, facem lucrurile atât de stupid că până și Dumnezeu se luptă să ne ierte.

Când lucrurile merg prost, pune un picior înaintea celuilalt.

„O zi din viața lui Ivan Denisovich”, de Aleksandr Soljenițîn

Perspectiva limitată din acest roman este minuțios construită și transmite un mesaj puternic: când orizontul tău devine relativ limitat (pentru că ești în Gulag), vezi totul în „close-up” și deodată viața apare mai clară. Ivan Denisovich este concentrat în a face câte un pas pe rând, câte o lingură plină de fiertură de ovăz, odată. Timpul este încetinit și există un intens sentiment de valoare a vieții chiar și în cele mai rele circumstanțe.

www.theguardian.com

Foto: Platon Karataev (Adrian Rawlins, centru) cu Pierre Bezukhov (Paul Dano, dreapta) în seria BBC „Război și Pace”. 

Ferește-te de povara comparației!

„Trei surori” de Anton Cehov

În afară de o reclamă ingenioasă în patru acte pentru un panou turistic al Moscovei („ Spre Moscova!”), „Trei Surori” este un elaborat avertisment pentru comparație. Poate să ne pară foarte des că iarba este mai verde în altă parte- și nici un alt loc nu este mai înverzit decât Moscova în această piesă- dar, în realitate, această impresie ne face doar orbi în fața avantajelor ierbii pe care deja stăm. Rușilor le place să spună: „Viața este mai bună acolo unde nu suntem.” Dar Cehov sugerează că este o comică autosabotare.

Găsește binele în situația în care te afli în loc să o invidiezi pe a altora.

Evita să flirtezi cu logodnica celui mai bun prieten al tău.

„Evgheni Oneghin” de Alexandr Pușkin

Principala abatere de la morală în Evgheni Oneghin este în mod obișnuit considerată respingerea de către acesta a Tatianei. Ea se răzbună, firește, când îl respinge la rândul ei, niște ani mai târziu. Dar cu siguranță, cea mai gravă greșeală este comportarea lui Oneghin față de prietenul sau, Lensky. El flirtează cu logodnica lui Lensky. Lensky este obligat să îl provoace la duel și Oneghin îl împușcă rapid, mortal. Avertizarea lui Pușkin? Nu fiți atât de idioți ca acest om.

Lasă-te în seama destinului

„Doctor Jivago” de Boris Pasternak

Destinul sau fatalitatea („sud’ba” în rusește) este o scuză convenabilă pentru diferitele tipuri de comportamente reprobabile (în mod special adulterul în aceast roman); și este și o excelentă modalitate de a conduce intriga mai departe, mai ales când eroul este surghiunit la 700 de mile de Moscova și iubita  sa se întâmplă să ajungă, în final, în exact același loc. Aceata este o continuare a temei favorite a lui Tolstoi. Cineva mai important decât tine (Dumnezeu) ți-a decis soarta, așa că nu te împotrivi.

www.theguardian.com

 Foto: Omar Sharif ca Yuri Jivago și Julie Christie ca Lara, în filmul lui  în David Lean – Dr. Jivago.

Trebuie să râzi, căci altfel ai plânge.

„Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov

Cum să creezi un acord cu oroarea epurărilor staliniste din jurul anilor treizeci ? Dezlănțuie-ți simțul umorului. Imaginează-ți că Satana a venit la Moscova deghizat  într-un magician german, acompaniat de o gigantică pisică vorbitoare. Introdu un editor literar decapitat, o muză a scrisului zburând goală deasupra URSS,  un asasin respingător și o intrigă paralelă foarte alegorică, incluzându-i pe Isus și Pontius Pilat și te vei amuza continuu. Bulgakov oferă o lecție de măiestrie folosind satira ca mijloc de supraviețuire.

Cunoaște-ți limitele

„O lună la țară” de Ivan Turgheniev

În viață reală, Turgheniev a cunoscut puține limite și a fost un înfocat  admirator al șampaniei (marca favorită: Louis Roederer, servită cu gheață) și al femeilor frumoase. În această piesă, totuși, Rakitin, un personaj apropiat de Turgheniev, învață când să-și limiteze pierderile. Îndrăgostit de soția celui mai bun prieten al său ( aceasta devine o temă), Rakitin își dă seama  că ea nu îi răspunde cu același interes și că este în pericol de a fi eclipsat de un alt rival, mai tânăr. El pleacă înainte ca lucrurile să devină prea umilitoare. Să știi când să ieși din scenă este cu siguranță una din abilitățile cele mai importante în viață.

Cunoașterea este principalul atu al celor înțelepți

Înţelept e acela care nu respinge niciun fel de fire, ci, ţintuind-o cu o privire iscoditoare, caută să o cunoască în adânc.
Nikolai Vasilievici Gogol (n. 19/31 martie 1809,Sorocinți, Imperiul Rus – d. 21 februarie/4 martie 1852, Moscova, Imperiul Rus) a fost un prozator și dramaturg născut în Ucraina.


Gogol s-a afirmat ca un scriitor care urmărește să redea adevărul vieții, smulgând fără cruțare vălul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său. Bielinski a menționat, drept calitate principală a creației lui Gogol, „fidelitatea sa extraordinară față de realitate” , iar „scena pe care se desfășoară acțiunea se lărgește și, fără ca autorul să părăsească iubita și minunata lui Ucraina, el caută de astă dată poezia în moravurile clasei mijlocii din Rusia. Și, Dumnezeule, ce poezie adâncă și puternică descoperă el aici!” (Eusebiu Camilar).

Lecțiile cele mai importante sunt cele trăite pe viu, la lumina înțelegerii prpfunde, dincolo de aparențe. Dar la fel de importante sunt și cele pe care le desprindem din marile cărți ale omenirii, printre care se află și operele lui Gogol. 

Iată: Sufletul are tainele lui. Oricât s-ar rătăci de drumul cel drept, oricât s-ar înrăi un criminal care nu mai are drum de întoarcere, oricât ar persista în viaţa sa stricată, dacă îl dojeneşti pentru firea lui, pentru însuşirile lui bune pe care le-a întinat, atunci totul se clatină în el, şi este zguduit. (Suflete moarte)

Va urma…