14 octombrie, Sărbătoare creștinească, mare la românii ortodocși creștini. Prilej de meditație și de rugăciune. Să vedem întâi de toate ce aflăm despre Cuvioasa Parascheva. Conform wikipedia:
Cuvioasa Parascheva (n. secolul al X-lea, Epivat, Tracia, Imperiul Roman de Răsărit – d. secolul al XI-lea, Epivat, Tracia[*], Imperiul Roman de Răsărit), în greacă Αγία Παρασκευή „Sfânta Vineri”, cunoscută și sub numele (impropriu) de Paraschiva (Sfânta Paraschiva sau Paraschevi din Roma este o martiră romană din secolul al II-lea), este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și în alte biserici de rit oriental, sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei. S-a născut la sfârșitul secolului al X-lea, în satul Epivat, Tracia, nu departe de Constantinopol, din părinți bogați și binecredincioși. Ziua ei de pomenire este 14 octombrie, care a fost data decesului său, în secolul al XI-lea.
În anul 1641, în data de 13 iunie, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice .
Prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași apare în „Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei”, apărută la Iași în 1643.
Începând din anul 1889, moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași.”
Este cunoscută drept făcătoare de minuni, care vindecă boli și suflete.
Așadar, să cugetăm la minuni și la vindecări miraculoase, în marginea credinței nețărmurite. Nu știu dacă pelerinajul pe vremurile acestea ar fi soluția izbăvitoare, sau în general dacă închinarea și atingerea moaștelor poate fi aducătoare de alinare – mi se pare o formă de habotnicie, dacă-mi e îngăduit să spun așa, dar rugăciunea, în orice caz, ea face minuni. Oamenilor care cred cu adevărat în Dumnezeu, nu celor care folosesc numele lor ca să-și ascundă nemernicia și nenorocirea unei existențe păcătoase pe care în loc s-o renege și s-o îndrepte, o continuă sub lozinci religioase. Smerenia nu se strigă în gura mare, smerenia nu se pune la status pe Facebook sau în mediul online, ca să vadă ceilalți și să creadă, asemeni naivilor, că omul respectiv are ceva legături cu Divinitatea. Cu cât ești mai credincios în online, cu atât ești mai pasibil, pentru cei cu creier, să treci drept evlavios sau cu frica lui Dumnezeu.
Ceea ce faci e adevărata măsură a credinței în Dumnezeu, felul în care aperi valorile individuale sau colective, respectul față de munca celorlalți, față de sacrificiul și viața lor, față de proprietățile celorlalți, da, asta e adevărata măsură a valorii tale umane. Furtul e neplăcut lui Dumnezeu, ca și înșelătoria. Păcatul e al celui care întinde mâna și cere, deși le are pe ale lui cu care să-și ducă viața, cum e ea. Credința e a celui care a dat, fără să se ia în seamă pe sine. Să nu confundăm lucrurile. Iubirea de Dumnezeu nu are granițe, dar pe pământ decența, bunul simț și respectul țin loc de cenzură morală și socială. Oriunde ne-am îndrepta există ceva în care să credem și ceva demn de respect.
Să ne rugăm, așadar, în genunchi, în sufletul nostru:
„Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.”
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
