„Nu mă consider vreun Balzac (mânuiesc mult mai bine stetoscopul decât condeiul), pur şi simplu mi-am dorit să transmit mai departe din energiile pozitive care mi-au alimentat viaţa şi să trezesc emoţii, abordând o paletă largă de circumstanţe în care am fost cu toţii puşi la un moment dat.” Sunt cuvintele către cititori, inserate în deschiderea cărții de către autorul însuși, și care îl așază, cu o modestie tranșant afirmată, la răscrucea dintre vocația profesională – medicina – și pasiunea interioară – scrisul. Astfel încât, ne putem da seama că doctorul Dan Orga-Dumitriu aparține acelei familii de spirite înalte, superior înzestrate, din care făceau parte Cehov sau, la noi, Vasile Voiculescu (ca să numesc doar două personalități de care îl apropie scriitura și conținutul de idei al cărții, esențializat).

Iar scopul cărții nu se referă doar la o anatomie a realității vremurilor noastre, ci și, după cum mărturisește scriitorul, acela de a oferi… `o veritabilă simfonie a emoțiilor.” Trăind într-o lume setată pe fast-forward, medicul descoperă că are la îndemână, din darurile cu care l-a „omenit” natura, o altă metodă de terapie a sufletului, de care se simte dator să facă uz, așa cum toți cei care au conștiința propriei valori găsesc cu cale să o dăruiască umanității: „Uneori, veți descoperi sunetul trist de vioară care vă umple ochii de rouă și lumină. Alteori, veți auzi sunetul plin de bucurie al unui pian care vă face sufletul să râdă sau sunetul delicat al unei harfe care vă atinge inima. Iar uneori, sunetul trist al unui violoncel vă va aminti cât de crudă poate fi uneori viața.”

Va trebui să vă pregătiți, așadar, pentru un spectacol magistral, în care emoția, ca actor principal, va juca nu doar cel mai important rol, ci și cel mai dificil, pentru că scena pe care se va desfășura întreaga reprezentație, un fel de cavalcadă – în rai de data aceasta – este chiar sufletul autorului, care se adresează sufletului fiecăruia dintre cei care sunt prezenți în această sală imensă, plină de labirinturi, care este Viața!

„Fă Rai din ce ai” este o metaforă a reîntoarcerii omului la Paradisul din care descinde, ab originem, și din care poartă cu sine, uneori neștiut, reminiscențe ale acelui illo tempore al fericirii absolute. Pentru că existența noastră e călăuzită de căutarea stării paradisiace, suntem permanent tentați să iscodim, să inventăm moduri de a recupera ceea ce ne-a fost – pe nedrept – luat, purtând în noi dorul de a ne reîntregi ca ființe perfecte, asemeni miticilor androgini. Drumul nu e ușor, iar momentele de luciditate nu fac decât să sporească angoasa, adâncind conștiința irepetabilității acelor minuni și „căderea în timp”, după cum spune Eliade, care ne-a transformat în destine individuate, victime ale trecerii inexorabile a timpului necruțător.

Și totuși, există căi de salvare, așa cum, de altfel, arătase și marele nostru hermeneut, iar acestea se găsesc în Iubire (Creație) și în Artă. Există în fiecare din noi un spațiu ideal în care puritatea începuturilor a rămas neatinsă, iar ea poate fi adusă la lumina din care odată a purces, pentru a spori, la rândul ei, „lumina celorlalți” – în termenii metaforei blagiene. Artistul e cel care, binecuvântat cu scânteia divină, are acces la aceste zone abisale, făcând astfel ca prin talentul său să recupereze spiritul ancestral al idealului uman. Nu există un destin mai cutremurător de frumos decât acela al făuritorului de gânduri și sentimente, al țesătorului de vise, care, descoperindu-și talentul și inspirația, găsește calea de a le transforma în tot atâtea fire care îl leagă de ceilalți, în drumul spre înțelepciune.

Fără nicio îndoială, doctorul Dan Orga-Dumitriu face parte din această castă a vindecătorilor de suflete, conștient, așa cum spunea dintru început, că omul este o unitate între suflet, trup și spirit, care numai împreună pot funcționa la modul ideal. Fiecare dintre piesele narative (povestiri scurte, cu tâlc, dezvoltând o maximă/cugetare/aserțiune apoftegmatică) care compun cele 17 capitole ale cărții reprezintă rețete pe care autorul le oferă cu generozitate, pigmentând autenticitatea lor cu scene din viața reală, pentru a le face cât mai credibile, și, desigur, cât mai atractive și mai pătrunzătoare. În final, rezultă o carte de înțelepciune, în sensul acelor culegeri sapiențiale din filozofia Indiei antice, începând cu O mie și una de nopți și trecând prin Panciatantra – desigur, la scară actualizată ca modă literară, concentrate ca „pastile” – în care harul povestitorului face astfel încât adevărurile general-umane cu valoare universală să prindă chip real în spiritul cititorului, demonstrându-le valabilitatea. El ne însoțește cu abilitate, deschizându-ne calea – chiar așa a și intitulat prima secțiune a cărții: „Drumul către Raiul din noi”, apoi indicându-ne potecile care aduc cu sine „creșterea”, pentru ca, în final, să ne ofere cheia „relațiilor echilibrate”, convins fiind că dimensiunea relațională, socială a omului este șansa reală, palpabilă a succesului nostru ca ființe integre.

Dan Orga nu scapă din vedere principalele valori pe care se structurează personalitatea umană, dragostea, prietenia, empatia, solidaritatea, generozitatea, aspirația, și construiește prin ele, asemeni unor trepte, o piramidă a inițierii în viață prin care facilitează accesul la Raiul promis o dată cu prima cheie de lectură. Într-o lume abrutizată de goana după împlinirea materială, devalorizată prin perimarea valorilor autentice, accesibilă virtual printr-un click care începe tot mai mult să ia locul relațiilor interumane autentice, când confuzia ridică tot mai multe ziduri între oameni, anihilând binele, frumosul, puritatea, cartea lui Dan Orga-Dumitriu deschide drumuri spre suflet prin iubire și prin artă. Încrederea se învață, pornind de la propriul sistem de valori care trebuie construit (sau recuperat, dacă gândim în termeni ancestrali), pentru că ea are marele dar de a restabili conexiunile între oameni, iar apoi prietenia, sinceritatea, adevărul, credința, toate acestea vor putea (re)aduce paradisul, în forma lui eterică, a iubirii necondiționate.

Nu e o întreprindere facilă, dar autorul crede cu tărie în puterea minții și a sufletului, și, având la îndemână talentul de a scrie, le pune la temelia cărții de față, care nu este doar un prilej de delectare pentru cititori, ci și de emoție, și, ceea ce este cel mai important, ea este o carte de învățătură care poate fi lăsată moștenire celor ce vor urma.

Astfel, ea întruchipează cele trei scopuri ale literaturii din toate vremurile – docere, movere, delectare  (cum spuneau latinii), fiind un manual de reușită în ale vieții, de „ieșire la lumină”, lucrul de care, în definitiv, avem nevoie permanentă.

Recomand cu mare plăcere această producție literară ca pe un dar de suflet de la oameni pentru oameni, să treacă prin cât mai multe mâini pentru a atinge cât mai multe suflete!

Citiți și Eu o să-ți spun toată viața numai TATI…