De sărbătoarea nunţii
De sărbătoarea nunţii din Cana Galilei,
Căzută anul ăsta în zi cu nunta noastră,
Să-ţi aminteşti, iubito, pe mine să mă iei
Şi spre-mpăcarea schismei să mi te fac nevastă.
De-o să mă-ntrebe legea: de-oi vrea, sau de n-oi vrea,
De n-o fi grea-ncercarea, trecutul prea aproape ?
Ştii bine că răspunsul va fi de partea ta
Şi-n piedica uitării mi-l voi închide-n pleoape.
Iar Sfânta Mănăstire la fel de-o întreba,
Striga-voi ca Adam-ul nuntit pe nealese :
„Ia-mi, Doamne, încă o coastă, să fie voia Ta !”
Dar şarpele pe-aproape-i şi coastele mi-s dese…
Tu nu-ntreba, femeie, ce va veni să vie…
Îmbracă-te-n veşmântul descântului de lună,
Să dănţuim cu naşii un dans de Isaíe,
Spre-a nu se stinge neamul cu numele-mpreună.
Vor să ne lege calea, pe tine să te fure,
N-au alte nunţi mireasă şi stau pe nemâncate,
Ne-or pătimi prin datini uitate şi obscure,
Flămânzi, vom umple mese să-ncapă şapte sate.
….
Se scurg pe masa lungă lumini de cununie,
Deolaltă stăm, iubito, deolaltă ne sunt naşii,
Din când în când o cupă întindem spre pustie,
Că-n strâmbă lumea asta ni s-au pierdut nuntaşii…
De sărbătoarea nunţii, în zi cu nunta noastră,
Să-mi aminteşti că totuşi a fost o bucurie,
Chiar de mai doare locul în care mi-ai fost coastă…
De vei putea să pleci…
De vei putea să pleci
Cum ai gândit cândva,
De vei găsi la alţii ce-n mine n-ai să poţi,
Cum luna îşi găseşte pereche printre hoţi,
Aşa să-ţi umble noaptea
Prin curtea altcuiva !
Să mă găseşti pe rând,
Că-s risipit în toţi…
Şi cum te-aş fi crescut
Cu blânzii şerpi la sân !
Şi cum mi-aş pierde veacul, cântând că eşti a mea !
Te-aş fi-nsorit sub pleoape,când dormi de vreme rea,
Mi-aş fi găsit alt suflet,
Să-ţi fie bun stăpân.
Plecarea ţi-aş găti-o
Din poarta altcuiva…
De vei putea să pleci,
Să pleci cu ce-i al tău !
Voi da la bocitoare să plângă ochi căprui
Şi când te voi găsi flămândă-ntre statui,
Cu risipiri din mine
Iubite-n locul meu,
Am să-ţi arunc în urmă
Sămânţă de pistrui…
