Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?
Ce evenimente ar trebui să mai aibă loc
Pentru ca să poţi articula cu subiect şi predicat,
Să declari pe propria răspundere
De bună voie şi nevăzută de nimeni,
Să te eliberezi de această povară
A orgoliului şi a inimii deopotrivă.
Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?
Ar trebui să te gândeşti ce înseamnă,
Să-i înţelegi rostul şi locul în tine,
Te cunosc, de-acum, altfel ai fi spus-o demult.
De atunci, de când privirile noastre
Au sărit în gol şi în căprui, una în alta,
Iar noi, ca o izbăvire, eram goi, unul în pielea celuilalt.
Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?
Nu mai tot căuta răspunsuri în cochilia unui melc
Aşa cum ai face-o într-un ghioc de aur alb,
Până la urmă e cea mai simplă, cea mai curată
Dar şi cea mai frumoasă declaraţie de dragoste,
Ea se zămisleşte din aproape nimic,
Din aer, emoţie şi lumină.
Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?
Se învârte Pământul pe dinlăuntrul nostru
Gravitaţia se află într-un loc necunoscut,
Pe o planetă nevăzută, locuită doar de noi
Şi de tăcerile nesfârşite ale umerilor,
Curaj, ia-mi inima între dinţi şi declară
Ca un ofiţer al stării de iubire.
Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?
N-ai nevoie de prea multe reglaje fine, de acorduri,
E treabă mai mult de feeling şi de corduri,
Ştii foarte bine că vibraţiile tale îmi curg prin vene
Joacă-te cu balansul luminii, filtrează-l prin gene,
Nu căuta răspunsuri prin cărţile de alchimie
La mine totul e atât de simplu, eu sunt poezie.
Marius Tucă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
