Emily Dickinson, 1847
Emily Elizabeth Dickinson (n. 10 decembrie 1830 – d. 15 mai 1886) a fost o poetă americană, tematica liricii sale cuprinzând: dragostea, singurătatea, moartea. Prin forța novatoare a operei, concentrarea expresiei poetice în forme epigramatice și densitate metaforică, ea este o precursoare a imagismului secolului al XX-lea. „Să contempli cerul de vară înseamnă poezie, deşi nu una în cărţi regăsită. Adevăratele poeme evadează din cuvinte.”, spunea scriitoarea „de o infinită tristețe”, așa cum a fost considerată de critici.
Poeziile sale au fost publicate postum sub titlul Poems („Poezii”).
Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă
Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,
Socoate cănile din zori – şi după
Să-mi spui cu Rouă câte-s pline,
Şi dimineaţa cît se-ntinde –
Cînd doarme ţesătoarea – cine
Mai ţese pînzele senine!
Şi scrie-mi cîte note ai simţit
În extazul Prihorului ameţit
În ramul plin de umire nouă –
Ţestoasa cîte plimbări a făcut –
Albina cîte potire a băut,
La marea Orgie cu rouă!
Bolta curcubeului de cine e dusă
Şi cine mînă zarea supusă
Cu nuiele subţiri de Azur?
Degetele cui sînt stalactite –
Salbele nopţii de cine-s socotite
De nu s-a pierdut vreuna-mprejur?
Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine
A zăvorît ferestrele atît de bine
Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?
Cine-ntr-o zi de gală anume
Îmi va deschide dincolo de lume
Şi voi lăsa zorzoanele în prag?
Deunăzi – îmi rătăcisem Lumea !
Deunăzi – îmi rătăcisem Lumea!
Oare-a găsit-o Cineva?
Şirag de Stele-i încunună
În licăr – mîndră fruntea sa.
Un bogătan n-o bagă-n seamă –
Nu poate fi pe placul lui –
Dar pentru un Suflet de copil
Imperiu mai de seamă nu-i!
Cuvîntul e mort
Îndată ce-i rostit
Se spune.
Eu cred că abia atunci
Începe viaţa lui
În lume.
Am simţit o Înmormîntare în Creier,
Bocitoare se jeleau neîncetat
Umblînd – de colo colo – pînă cînd
Şi Judecata mi-au întunecat
Iar cînd s-au potolit cu toate,
O Slujbă ca o Tobă s-a pornit –
Bătînd într-una pînă ce
Şi Cugetul mi-a amorţit –
Am auzit apoi săltînd o Lacră
Pe suflet parcă-mi scîrţîiau anume
Cu-aceleaşi Încălţări de Plumb
Spaţiul întreg – a început să sune,
Şi parcă Cerul tot era un Clopot,
O singură Ureche, tot ce era Suflare
Eu şi Tăcerea, ciudată Pereche
Naufragiate aici, solitare
Am căzut apoi adînc, adînc –
O Scîndură s-a rupt în Mintea mea –
În cădere mă loveam de Lumi –
Epuizînd – Cunoaşterea
Traducerea de Ileana Mihai-Ştefănescu
Selecție realizată de Ana Sauvage
Citiți și Numai că aici nu mai vezi nimic…
