O prezență mai degrabă discretă în spațiul public, dar cu o charismă uriașă. Roluri relativ puține, dar de neuitat. Născut în 18 august 1969 în Boston, Massachusetts, fiu al unui procuror federal din vremea președintelui Jimmy Carter și al unei profesoare de engleză, absolvent de Yale, Edward Norton a crescut într-o familie privilegiată, știind încă de la vârsta de 5 ani că vrea să urmeze lumea scenei. A lucrat întâi în teatru, probabil pentru „a-și face mâna”, urmând să primească primul său rol în 1966 în filmul „Primal Fear’’, pentru care a primit și Oscarul, apoi în „The Incredible Hulk”, „Birdman” , „Pride and Glory”, „The Painted Veil”, „The Bourne Legacy”, ca să amintim doar câteva din cele mai cunoscute, pentru început.
În urma aparițiilor în producții ca „Lovers”, și, după ce l-a impresionat pe Edward Albee într-o audiție, Norton a fost ales în castingul pentru „Fragments” și a câștigat un loc bine meritat în cadrul New York Signature Theater Company.
Norton a început o relație de prietenie cu Courtney Love, pe care a apărat-o după o apariție scandaloasă într-un articol. Anul 1996 a fost unul foarte greu pentru actor, confruntându-se cu moartea bunicului și a mamei sale.
Rolul lui Norton în „Rounders” (1998), jucând alături de Matt Damon, a dus la mai multe laude, iar performanța sa. de a înfățișa un feroce neo-nazist în „American History X “ (1998) i-a adus cea de-a doua nominalizare la premiul Oscar – de data aceasta pentru cel mai bun actor, un punct de reper în cariera sa cinematografică, relativ scurtă. Norton și-a dovedit din nou capacitatea de a schimba aproape fără efort uneltele psihologice în cadrul unui personaj. Urmează ca în 1999 să joace împreună cu Brad Pitt un rol tumultos al unui tânăr, în filmul „Fight Club”. Filmul a devenit un hit și l-a trimis oficial pe Norton în lumea actorilor de mare clasă.
În anul 2001 a jucat la televiziunea pentru copii, „Death to Smoochy” , care s-a dovedit a fi un eșec critic și comercial.
În 2003 a fondat Class 5 Films cu Stuart Blumberg, un prieten de-al său din zilele sale de student la Yale, producând „Down în the Valley “(2006) și „The Painted Veil” – un film pe care vi-l recomandăm, un must see.
Vorbind despre reputația lui Norton ca actor dificil de lucrat, co-starul său Naomi Watts a spus: „Cred că nu există niciun dubiu că Edward va contesta fiecare regizor cu care lucrează. Dar dacă regizorul este inteligent, el va asculta mereu ideile lui Edward, pentru că 99 la sută din timp sunt strălucitoare.”
În afara acțiunii, Norton susține o serie de cauze sociale și politice. Unul dintre cele mai recente proiecte ale sale a fost strângerea de fonduri pentru Trustul de conservare a sălbăticiei Masai, strângând mai mult de 1,1 milioane de dolari.
Într-un proiect Prada, alături de eclatanta Daria Werbowy, Edward Norton participă, în 2012, ca model și fotograf. Imaginile sunt grăitoare pentru ceea ce înseamnă charismă.
Pe lângă Courtney Love, Norton a fost îndrăgostit de actrița Salma Hayek, cu care a jucat în biopic-ul pictorului mexican „Frida Kahlo”. S-a căsătorit cu producătorul Shauna Robertson în 2012, iar primul lor copil, Atlas, s-a născut în 2013.
În martie 2018, un dezastru a izbucnit pe platoul de filmare al peliculei „Motherless Brooklyn” din New York, un alt efort pentru Norton. După ce a izbucnit un incendiu în subsolul unui fost club de jazz ,un pompier în varstă de 37 de ani a murit în cadrul eforturilor de salvare a apartamentelor și a rezidenților.
Norton s-a confruntat cu probleme suplimentare atunci când doi rezidenți au început un proces împotriva companiei sale de producție., susținând că studioul Class 5 Films păstra „echipamente extrem de inflamabile” în subsol în timpul producției și că nu a reușit să avertizeze imediat rezidenții după descoperirea incendiului. Filmul a reușit să capteze interesul spectatorilor și al criticii în general, care a apreciat nu doar prestația actorilor, ci și felul în care au reușit să transpună atmosfera de epocă într-o peliculă neo-noir.
„Întotdeauna am simţit că jocul actoricesc a fost o evadare, ca şi cum ai deţine cheia secretă a fiecărei uşi şi permisiunea de a păşi pe orice tărâm şi de a-l absorbi. Mă bucur de acest permis de liberă trecere.”
Interviul din The Talks scoate la iveală câteva aspecte mai puțin cunoscute ale personalității lui Edward Norton. Iată:
Domnule Norton, când ați realizat că sunteți un actor bun?
Când eram mai tânăr, am trăit aceste momente în care mi-am dat seama că eram suficient de relaxat încât mă surprindeam pe mine însumi cu spontaneitatea mea, în special cand nu era totul stabilit, și m-am gândit: „Asta este ceea ce trebuie să urmărești, acest sentiment de spontaneitate.” Îmi amintesc când am lucrat la teatru pentru câțiva ani, erau clipe în care îmi trecea prin minte gândul: „Asta e bine, e chiar grozav, pot simți că asta are un impact.”
Sunt momente în care depuneți efort să obțineți asta?
Da, sunt și situații în care, începând ceva nou, descopăr ca mă simt foarte rece, ca și cum aș fi foarte fals și foarte pierdut. Așadar, nu înseamnă că ajungi într-un anumit loc și în fiecare zi după asta te simți puternic în ceea ce faci. Știi și tu, am trecut prin multe momente în care am început să mă întreb:„Ce fac?”. Și nu am avut nicio idee.
Dar în cele din urmă, actoria te face fericit?
Da, cred. Ea este, totodată, despre echilibru și găsirea echilibrului între partea foarte cerebrală din creierului tău și creativitatea mult mai impulsivă care poate veni din haos. Iar pentru mine contează foarte mult acest echilibru. Partea cerebrală a acțiunii și perfecționismul pot fi epuizante, dar spontaneitatea poate fi foarte distractivă. Prin urmare, este vorba despre gestionarea acestor două părți ale experienței. Dar da, e distractiv. Adică nu are niciun rost să faci un film dacă nu te distrezi.
A ajuns vreodată să fie prea mult pentru tine?
Da, în mod sigur.
Când vine „acel” moment?
Poate să vină în foarte multe momente. Știu că lucrez prea mult dacă sunt într-un fel moleșit și mai am și alte lucruri pe care vreau să le fac. Nu are niciun rost să faci această meserie dacă nu te simți inspirat de ea. Pentru mine, o parte din soluție este să lucrez mai puțin. Doar nu poți face totul una după alta, după alta…
Este „lucratul mai puțin” motivul pentru care arătați atât de tânăr?
De fapt, eu sunt unul dintre acei rari actori care mint despre vârsta lor cu un scop. Sunt tînăr, dar continui să vreau să obțin roluri mult mai mature, așadar mint despre vârsta mea spunând că sunt mai în vârstă.
Faceți multă pregătire înainte de fiecare proiect?
Pregătirea este foarte importantă. Încep uitându-mă la multe lucruri, de la haine la muzică, apoi la voce. Știu că sună ciudat, dar uneori știind ce haine trebuie să porți chiar te poate ajuta să intri mai ușor în pielea personajului.
Vocea?
Da, pentru un film mi-am petrecut puțin timp vorbind cu deținuții acestei închisori din Detroit unde m-am întâlnit cu acest tip care avea vocea asta incredibilă. M-am apropiat de replicarea ei, dar vocea lui era și mai intensă, având un timbru cu totul particular.
Cum funcționează asta? Doar suni la o închisoare; le spui cine ești și după ți se permite să te întâlnești cu deținuții?
Nu, în acel mediu totul este controlat. Toate închisorile au canale de relații publice și organizează totul în sălile de conferințe. Nu este deloc stabilit. Nu mă duc în celulele lor; ei aduc prizonierii la tine într-o sală de conferințe.
Menținerea unui profil public scăzut ajută munca ta de pe ecran să iasă în evidență?
Da, am simțit întodeauna că lucrurile de genul acesta sunt foarte corozive, nu doar pentru calitatea vieții tale, ci și pentru ceea ce văd oamenii pe ecran. Pentru mine, tot acest lucru este bagajul care se împarte între public și personajul pe care încerci să-l aduci la viață. Nu ar trebui să existe acest stres din viața de zi cu zi. Sunt de părere că devine din ce în ce mai dificil să te eliberezi de asta odată ce începe să se întâmple, așadar întotdeauna m-am simțit reticent în privința aceasta.
Unii oameni spun că nu poți să controlezi cât de mult media vrea să se implice în viața ta.
Eu cred că ține foarte mult de controlul tău. Înveți să navighezi. Ia ceva timp, dar înveți să navighezi printre acele lucruri diferite și încerci să faci lucrurile pe care ți le-ai propus să le faci cât de mult este posibil și să minimalizezi modul în care celelalte lucruri te distrag.
V-ați îngrijorat vreodată în legătură cu ratingul filmelor pe care le-ați făcut?
Nu. Întodeauna am făcut filme din aceleași impulsuri. În ultimii doi ani am făcut un pic mai multe filme într-un mod independent. Dar, de exemplu, „Iluzionistul” niciodată nu a fost difuzat așa cum trebuie și cum ar fi meritat, cu toate că e un film foarte profund și a fost făcut foarte, foarte bine. Am avut destule experiențe.
La ce vă referiți?
Treci prin experiența lansării inițiale și prin modul în care oamenii evaluează asta, dar, după foarte multe filme din zilele astea, datorită relațiilor lor cu publicul, ele încep să aibă puțin mai multă credință și longevitate. Într-un fel, este o ușurare să aflăm că filmele își vor găsi, în timp, propria lor măsură.
Citiți și Lumina e în fiecare dintre noi…
