Mari iubiri și biografia lui Maugham

Partea I

Maugham și-a recunoscut bisexualitatea încă din adolescență — era mai mult atras de bărbați decât de femei — dar, având în vedere că homosexualitatea era considerată ilegală în acea perioadă, a fost forțat să ducă o viață duplicitară. Spre deosebire de contemporanul său mai reținut, E.M. Forster, Maugham și-a permis să-și exploreze sexualitatea, deseori riscându-și reputația. Era la modă ca bărbații să se căsătorească pentru respectabilitate, dar să-și satisfacă dorințele sexuale cu alți bărbați sau băieți. Pentru cineva din clasa profesională, cum era Maugham, astfel de comportamente erau acceptabile social, mai ales în cercurile artistice, chiar dacă legal nu erau tolerate.

A servit în ambele Războaie Mondiale, deși era prea în vârstă pentru serviciul activ încă din Primul Război Mondial. În timpul Primului Război, a lucrat ca spion, transportând informații între agenți de teren și comandamentul central. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, devenit deja un autor și dramaturg celebru, a fost folosit pentru a încuraja intrarea Americii în război.

În ciuda faimei în creștere, a averii considerabile și a stilului de viață luxos pe Riviera Franceză, în Londra și la Hollywood, viața personală a lui Maugham a fost marcată de tensiuni și dezamăgiri. Oamenii cei mai apropiați de el l-au trădat sau dezamăgit. Căsătoria cu Syrie, încheiată pentru a „face ceea ce era corect” după ce ea a rămas însărcinată, a fost lipsită de dragoste și s-a încheiat într-o manieră amară, cu un divorț plin de conflicte și obligații financiare care au durat aproape 30 de ani. Syrie, o superbă londoneză, și-a construit o carieră în design interior folosindu-se de faima lui Maugham.

Relația sa îndelungată cu Gerald Haxton, un dandy alcoolic, a fost la fel de problematică. Aceasta a dus la multe situații jenante, până când Haxton a murit la vârsta de 50 de ani din cauza exceselor de alcool. Alți asistenți personali, precum Alan Searle și nepotul său, Robin Maugham, i-au afectat reputația și i-au secătuit resursele financiare. Singura sa fiică, Liza, l-a dat în judecată pentru moștenire, adâncind prăpastia dintre ei.

Maugham era un om rezervat — o trăsătură explicată, spun unii, prin bâlbâiala sa — care prefera să observe în loc să vorbească. Avea obiceiuri rigide, scriind zilnic între orele 9 și 12, o rutină ce îi oferea refugiu față de lumea exterioară. Disprețuia cercurile de la Hollywood și din teatru, deși le frecventa pentru câștiguri financiare. De asemenea, era reticent în a face avansuri bărbaților de care era atras, lăsându-l adesea pe Haxton să aranjeze aceste situații.

În ciuda acestor dificultăți, Maugham a avut parte de succes financiar și literar. Povestirea sa „Rain” i-a adus peste un milion de dolari din drepturi de autor, fiind transformată într-o piesă de teatru, trei filme, un musical și un balet. Totuși, lumea literară l-a respins, considerându-l un scriitor popular, dar lipsit de profunzime. Era descris adesea drept „cel mai bun dintre scriitorii de mâna a doua.” Maugham a exploatat zeitgeistul vremii, concentrându-se pe relații conjugale în piese și pe povești inspirate din observațiile sale de călătorie. Se spunea că, dacă îi povesteai viața ta, aveai toate șansele să te regăsești într-una dintre cărțile lui.

Pe măsură ce îmbătrânea, iar memoria începea să-i joace feste, Alan Searle și Robin Maugham l-au convins să scrie o autobiografie care, însă, i-a afectat reputația. Looking Back (Privind înapoi) ar fi fost mai bine intitulată „Privind înapoi cu mânie,” deoarece Maugham și-a folosit paginile pentru a-și exprima frustrările față de fosta soție și față de cei care l-au rănit. Această carte i-a îndepărtat fanii, iar membrii clubului său din Londra au încetat să-l mai salute.

Relația lui W. Somerset Maugham cu Maud Gwendolen Syrie Barnardo, cunoscută drept Syrie Maugham, a fost una tumultuoasă și complexă, marcată de iubire, trădare și tensiuni personale. Syrie, designer de interior celebră în anii 1920 și 1930, a fost soția lui Maugham și mama singurului său copil, Mary Elizabeth, cunoscută drept Liza. Syrie era deja căsătorită cu Henry Wellcome, un renumit farmacolog și antreprenor, atunci când l-a cunoscut pe Somerset Maugham în 1911. Între ei a început o aventură pasională, iar în 1914, după ce Syrie a divorțat de Wellcome, cei doi s-au căsătorit. Relația lor a început într-un context romantic, dar circumstanțele au devenit rapid complicate.

S. Maugham (Via pinterest.com)

Deși inițial părea o potrivire bună, căsătoria dintre Somerset și Syrie a fost tensionată. Maugham era deja conștient de orientarea sa bisexuală și de atracția sa pentru bărbați, ceea ce a complicat relația cu Syrie. El nu a fost niciodată complet implicat emoțional în această căsnicie, iar diferențele dintre ei au devenit evidente. Syrie era ambițioasă, socială și dedicată carierei sale de designer de interior, în timp ce Maugham era mai introvertit, preocupat de scris și de explorarea propriei identități. Tensiunile dintre ei au fost agravate de infidelitățile lui Maugham, inclusiv relația sa îndelungată cu Gerald Haxton, care era deja un partener constant în viața sa.

Prezența lui Gerald Haxton în viața lui Maugham a fost o sursă majoră de conflict în căsnicia lor. Syrie era conștientă de relația lor, iar acest fapt a dus la numeroase dispute. Deși a încercat să mențină o aparență de normalitate pentru societate, relația dintre Maugham și Haxton a fost un secret deschis, care a pus o presiune enormă asupra căsătoriei.

În 1927, după ani de tensiuni și nefericire, Maugham și Syrie au divorțat. Deși separarea lor a fost oficială, relația a rămas complicată și după aceea, mai ales din cauza fiicei lor, Liza. Maugham și Syrie au continuat să aibă dezacorduri legate de creșterea copilului, iar relația lor a fost marcată de resentimente, de dispute legate de bani, custodia fiicei și reproșuri adânci. Syrie a continuat să-și construiască cariera, în timp ce Maugham s-a dedicat scrisului și relațiilor sale cu Gerald Haxton și, mai târziu, cu Alan Searle.

Syrie a continuat să fie o figură influentă în lumea designului de interior, fiind renumită pentru crearea „camerei albe”, un stil iconic al perioadei interbelice. În ciuda dificultăților din căsnicia cu Maugham, ea a lăsat o moștenire durabilă în domeniul artistic.

Impactul asupra lui Maugham

Relația cu Syrie a avut un impact semnificativ asupra lui Maugham. Deși el nu a privit căsnicia lor ca pe o poveste de succes, ea a influențat în mod indirect unele dintre scrierile sale. Experiențele lor comune și conflictele personale au contribuit la înțelegerea profundă a relațiilor umane, pe care Maugham le-a transpus în operele sale. Relația lor a fost o combinație de dragoste, dezamăgire și compromis. Deși căsnicia lor s-a încheiat în divorț, aceasta rămâne o parte importantă din viața personală a lui Maugham, oferind un context suplimentar pentru complexitatea sa ca scriitor și om. Povestea lor este o reflecție a contrastului dintre aparențele sociale și realitățile emoționale ale unei epoci în schimbare.

*

Gerald Haxton

Relația lui W. Somerset Maugham cu Gerald Haxton a fost una profundă și complexă, marcând o mare parte din viața personală și profesională a scriitorului. Haxton, un tânăr american cu un spirit aventurier și o personalitate carismatică, a devenit secretarul personal, partenerul romantic și însoțitorul de călătorie al lui Maugham timp de aproape 30 de ani. Maugham l-a întâlnit pe Gerald Haxton în timpul Primului Război Mondial, când amândoi lucrau pentru Crucea Roșie. Atracția dintre ei a fost instantanee, iar Haxton a devenit rapid o prezență constantă în viața scriitorului. Deși relația lor a început ca una romantică, Gerald a jucat și un rol crucial în activitatea profesională a lui Maugham.

Gerald Haxton era un bărbat fermecător, sociabil și excentric, ceea ce îl făcea să fie atât iubit, cât și controversat. Spre deosebire de Maugham, care era mai introvertit și rezervat, Haxton avea o personalitate expansivă și un talent deosebit pentru socializare. Această complementaritate a contribuit la succesul lor ca pereche.

Relația lor nu a fost lipsită de tensiuni. Haxton era cunoscut pentru consumul excesiv de alcool și pentru stilul său de viață extravagant, ceea ce uneori îl aducea în conflict cu Maugham. Cu toate acestea, Maugham a fost profund atașat de el și a continuat să-l sprijine și să-l accepte, în ciuda dificultăților.  Haxton a jucat un rol important în viața literară a lui Maugham, însoțindu-l în călătoriile sale prin lume, care au servit drept inspirație pentru multe dintre operele scriitorului. Haxton a contribuit la crearea unui mediu propice scrisului și a fost o sursă de inspirație pentru unele dintre personajele lui Maugham. În plus, Gerald era un excelent organizator și gazdă, fiind adesea responsabil pentru viața socială activă a scriitorului.

Gerald Haxton a murit în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din cauza unor complicații provocate de alcoolism și boli de ficat. Moartea sa a fost o lovitură grea pentru Maugham, care a continuat să resimtă pierderea profund. În anii de după moartea lui Haxton, Maugham a devenit și mai retras, dedicându-se aproape exclusiv scrisului.

Deși relația dintre Maugham și Haxton a fost uneori controversată, mai ales având în vedere atitudinea societății față de relațiile între persoane de același sex în acea perioadă, parteneriatul lor a fost unul esențial pentru viața personală și profesională a scriitorului. Haxton a fost nu doar iubitul său, ci și o figură cheie care a contribuit la formarea atmosferei din care s-au născut unele dintre cele mai mari opere ale lui W. Somerset Maugham.

*

Alan Searle

Relația lui W. Somerset Maugham cu Alan Searle a început în anii 1930 și a continuat până la moartea scriitorului în 1965. După moartea lui Gerald Haxton, Alan Searle a devenit companionul și secretarul personal al lui Maugham, ocupând un loc central în ultimii ani din viața scriitorului. Relația lor, deși diferită de cea cu Haxton, a fost una complexă, marcând atât momente de sprijin reciproc, cât și controverse. Alan Searle era un tânăr britanic din clasa muncitoare, cu o personalitate aparent mai rezervată și mai loială decât predecesorul său, Gerald Haxton. Maugham l-a angajat inițial ca secretar, dar relația lor a evoluat rapid, devenind una personală. Searle l-a însoțit pe Maugham în multe dintre călătoriile sale și a fost alături de el în reședința sa de pe Riviera Franceză, Villa Mauresque.

Spre deosebire de Haxton, care era expansiv și turbulent, Alan a fost o prezență calmă și pragmatică. El a avut grijă de sănătatea și bunăstarea scriitorului, mai ales pe măsură ce Maugham înainta în vârstă. Searle s-a ocupat de corespondența scriitorului, de gestionarea proprietății sale și de multe dintre aspectele practice ale vieții de zi cu zi.

De asemenea, Alan Searle a devenit moștenitorul principal al averii lui Maugham, ceea ce a generat tensiuni în familia scriitorului. Maugham avea o relație dificilă cu fiica sa, Liza, iar decizia de a-l favoriza pe Searle în testament a stârnit multe controverse.

Deși Alan Searle era văzut de mulți ca o influență stabilizatoare, relația lor nu a fost lipsită de critici. Unii prieteni și contemporani ai lui Maugham îl considerau pe Searle manipulator, sugerând că acesta profita de vulnerabilitatea scriitorului în ultimii săi ani. În schimb, alții l-au văzut pe Searle ca un companion loial care a oferit sprijin într-o perioadă dificilă din viața lui Maugham.

Relația lor a fost privită cu suspiciune și din cauza deciziilor financiare ale lui Searle. După moartea lui Maugham, Searle a fost acuzat că a încercat să controleze moștenirea scriitorului și să își maximizeze câștigurile, ceea ce a alimentat disputa cu fiica lui Maugham.

Când Maugham a murit în 1965, Alan Searle era alături de el. După moartea scriitorului, Searle a continuat să locuiască în Villa Mauresque pentru o vreme, dar reputația sa a rămas umbrită de controversele legate de moștenire. În ciuda acestor tensiuni, Searle a fost o figură importantă în viața lui Maugham, oferindu-i stabilitate și companie în ultimii ani ai unei vieți marcate de succes, dar și de singurătate.

Relația dintre W. Somerset Maugham și Alan Searle, secretar și companion discret, reflectă complexitatea vieții personale a scriitorului, care a căutat sprijin și conexiune în relațiile apropiate. Deși relația lor a fost adesea controversată, Alan Searle a jucat un rol esențial în ultimii ani ai lui Maugham, atât ca partener, cât și ca sprijin practic. Această relație rămâne o parte importantă a poveștii personale a unui scriitor care a lăsat o amprentă de neșters asupra literaturii universale.

„The Painted Veil”- când o plagă infectează ținutul, iar pasiunea vexează inima