Westernul s-a născut din întâlnirea unei mitologii cu un mijloc de expresie. Legenda Vestului a existat înainte de cinematograf sub forme literare sau folclorice. Războiul de secesiune aparține secolului al XIX-lea. Westernul a făcut din el un război al Troiei.
Unele filme western au analogii vagi cu istoria, pe când altele nu. Filmele western amintesc de romanele cavalerești prin prioritatea acordată femeii și prin încercările cărora trebuie să le facă față cel mai bun dintre eroi, pentru a avea dreptul la dragostea ei. În lumea westernului femeile sunt bune, cei răi sunt bărbații.
Condițiile sociologice primitive ale Vestului, cu numărul mic al femeilor și pericolele unei vieți prea aspre, au obligat această societate, pe cale de a se naște, să-și apere femeile și caii. Pentru respectarea femeilor era necesară forța pozitivă a unui mit. Astfel s-a creat mitul ilustrat de western care instituie și confirmă femeia în funcția ei de vestală a virtuților sociale, de care această lume încă haotică avea cea mai acută nevoie. În aceste scenarii steaua șerifului trebuie să fie un fel de simbol sacru al justiției.
La izvoarele westernului se găsește etica epopeii și chiar a tragediei. Cow-boy-ul este un cavaler.
“Diligența” lui John Ford ne arată că o prostituată poate fi mai demnă de respect decât doamnele bigote care au alungat-o din oraș și tot atât de cinstită ca soția unui ofițer; că un jucător desfrânat știe să moară cu demnitate aristocratică, un medic bețiv poate să-și practice profesiunea cu competență și abnegație; un om în afara legii, urmărit pentru unele nereguli, dă dovadă de loialitate, generozitate, curaj, în timp ce un mare bancher fuge cu banii băncii. Diligența (1939) spune povestea unei călătorii: diligența pleacă la drum dintr-un oraș intolerant, în care civilizația este îngrădită. Pe drum întâmpină dificultăți: apașii amenință diligența în timpul traversării prin „Vestul Sălbatic” și atacă.
John Wayne în Diligența. Sursă foto: tumblr
Westernul este drama violenței. Eroul filmului western legitimează violența, justețea și necesitatea ei. Imaginea violenței civilizate este imaginea politică, a managementului puterii.
Criticul literar Jane Tompkins spune:
„Politica westernului este aproape exclusiv una sexuală. Filmul western este de genul masculin, care luptă și se încordează pentru a elimina tot ceea ce este feminin. Romanul sentimental feminin a dominat până când westernul masculin a preluat puterea și a pus accentul de pe analiza interioară spre lumea exterioară, de la domestic și spiritual la public și fizic.”
În 1954, într-unul dintre eseurile sale despre tipologia eroului western, criticul american de film Robert Warshow afirma:
„Una dintre particularitățile bine cunoscute ale opiniei publice moderne este refuzul de a accepta valoarea violenței. Acest refuz este o virtute, dar ca multe alte virtuți, încurajează ipocrizia. Valorile pe care le căutăm la un western rezidă în imaginea unui singur om care poartă o armă la coapsă. Arma ne spune că el trăiește într-o lume a violenței în care crede. Dar drama este aceea a reținerii: momentul de violență vine pe neașteptate și după propriile-i reguli, altfel n-are valoare.”
În 1902 scriitorul și istoricul american Owen Wister a publicat romanul „The Virginian”, dedicat prietenului său Theodore/Teddy Roosevelt, atunci președintele SUA. Roosevelt era de origine de pe coasta de Est a Statelor Unite și privea cu speranță înspre West pentru o reînnoire a „spiritului american” într-o vreme în care mulți se temeau de diminuarea lui prin sosirea în număr mare a emigranților pe coasta de Est.
Motivul pentru care clasica confruntare dintre erou și ticălos are loc pe strada principală a orașului este acela că situația nu este doar de ordin personal, ci public și social.
În „My Darling Clementine” (1946) apare imaginea profesoarei din Est ca o alegorie a cuceririi Vestului prin faptul că ea cucerește inima lui Wyatt Earp. Este un western care îmblânzește imaginea violentă a eroului, dar i-o și amplifică, devenind astfel un fel de anti-western. Șeriful Wyatt Earp (interpretat de Henry Fonda), infractorul principal al orașului și jucătorul de noroc și proprietarul localului (saloon) nu sunt dușmani, ci prieteni buni. Wyatt Earp este vesticul care adoptă civilizația pe când jucătorul și proprietarul este esticul care îmbrățișează sălbăticia. Fiecare dintre ei este imaginea în oglindă a celuilalt. Ei promulgă dialectica frontierei care este tocmai esența formării Americii. Clementine este femeia de pe coasta de Est.
Henry Fonda în My Darling Clementine. Sursă foto: tumblr
Frontiera reprezintă dualitatea: Est și Vest, trecut și viitor, feminin și masculin, european și indian, ordine și libertate, civilizație și sălbăticie, cultură și natură.
(fragmente din: Andre Bazin – Ce este cinematograful și Gilberto Perez – The Material Ghost)
