Sună mai bine „senectute” decât „bătrânețe”, nu-i așa?

Oricum suntem îngrijorați de ea, mai mult sau mai puțin declarat, mai mult sau mai puțin conștient, mai mult femeile decât bărbații…Are și o Zi Internațională dedicată, 1 octombrie, declarată astfel de O.N.U încă din 1991. Asimilată cu Ziua Bunicilor sau a Pensionarilor. O zi în care putem acorda puțin timp de reflecție unei periaoade a vieții prin care trecem cu toții, indiferent de câte ori am citi basmul ființei – „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, pe care ni-l traduce în termeni filozofici Constantin Noica.

Senectutea ne face să ne amintim de Cicero și de Seneca, filozofii care încercaseră, în Antichitate, să-i dezlege misterul și să lase vorbă întregii umanități că nu e nimic de speriat, e o fază absolut normală, biologică, imanentă, prezentă în existența  tuturor organismelor vii.

„Trebuie să rezistăm în fața bătrâneții, dragi Lelio și Scipione, 

să compensăm neajunsurile ei cu puterea conștiinței,

să ne împotrivim ca unei boli, luând în seamă cât mai mult sănătatea, să facem exerciții fizice, cu moderație însă;

beți și mîncați atâta cât să vă recăpătați puterile, nu să le doborâți.

Și, de asemenea, nu vă gândiți numai la trup, ci mai mult la spirit și la suflet, pentru că și ele îmbătrânesc, vezi bine…

Și atunci când vorbi  despre oameni naivi, uituci sau leneși,

aceștia nu suferă de acele defecte provocate de bătrânețe,

ci de o vârstă apatică, slugarnică și dormitândă…”, spune Seneca.

tumblr.comDacă stăm să citim tot ce se scrie despre bătrânețe, toate sfaturile care ni se dau spre a prelungi cât mai mult vioiciunea vieții, vedem că am putea fi atât de ocupați de a ne îngriji încât nici n-am avea timp să ne întristăm prea mult. Cu asta să-și bată capul poeții și filozofii, nu-i așa?

„Mai curând bătrânețea decât moartea este în contrast cu viața. Bătrânețea este parodia vieții, în vreme ce moartea transformă viața într-un destin, o menține într-un fel, dându-i o dimensiune absolută. Moartea îndepartează timpul.„, spunea Simone de Beauvoir, și, cu adevărat, a trece cu fruntea sus prin anii din urmă, ce aventură provocatoare, dătătoare de energie ar putea fi!

Și încă ceva: bătrânețea înseamnă înțelepciune: „Viața ar fi infinit mai fericită dacă ne-am putea naște la vârsta de optzeci de ani și ne-am apropia treptat de cea de optsprezece ani.„,  zicea Mark Twain, anticipând ideea filmului ” The Curious Case of Benjamin Button”, al cărui trailer vi-l las aici, cu recomandarea de a-l vedea neapărat!

Pentru că nu mi-am propus să analizez bătrânețea exhaustiv, ci doar să vă provoc la reflecție, iată un fragment din Sabato, care asimilează această vârstă retrăirii acelor experiențe decisive care ne-au marcat existența. Se spune că înaintea morții, cei care urmează să plece revăd filmul întregii lor existențe, dar aceea nu este, pesemne, decât derularea pe viteză rapidă a peliculei, neavând nicidecum farmecul acela dulce-amar al amintirilor, recuperate cu încetinitorul pe acea enormă pânză a sufletului, peste care s-au așternut, ca pe un palimpsest, toate speranțele, întâmplările sau catastrofele prin care am trecut.

„Pe măsură ce ne apropiem de moarte, ne apropiem şi de pământ şi nu de pământ în general, ci de bucăţica aceea (infimă, dar atât de jinduită) de pământ unde ne-am petrecut copilăria, unde ne-am trăit jocurile şi magia, irecuperabila magie a copilăriei care nu se mai întoarce. Şi atunci ne aducem aminte de un copac, de chipul unui prieten, de un câine, de un drum prăfuit în toropeala după-amiezii de vară, de ţârâitul greierilor, de un pârâiaş. Lucruri de astea. Nu sunt lucruri mari, ci lucruri mărunte şi extrem de neînsemnate, dar care, în clipa dinaintea morţii, dobândesc o grandoare de necrezut, mai ales atunci când, în ţara asta de emigranţi, omul ca va muri se poate apăra doar cu amintirea, atât de incompletă, atât de transparentă şi de puţin carnală a unui copac sau a unui pârâiaş din copilărie; căci nu sunt despărţiţi numai de timp ci şi de vaste oceane.” („Despre Eroi și Morminte”, Ernesto Sabato)

O altfel de abordare DESPRE SENECTUTE

Unii aleargă atât de mult în viață după lucruri efemere și nefolositoare – dar producătoare de plăceri sporadice, încât uită să mai trăiască. Stau mereu cu ochii în ograda celuilalt și vânează tot ceea ce are altul, pentru că nu-i ajung propria nimicnicie și propriul nenoroc… uitând că Dumnezeu există pentru a face roata rotundă, ci nu pătrată. Timpul nu iartă, iar vremea fiecăruia trece ireversibil – atâta doar că pentru unii bătrânețea e o vârstă a împlinirii și a conjugării active a verbului, pentru alții motiv de măcinare neîncetată a eșecurilor dintr-o viață măruntă, trăită pe contul altora.

În loc de încheiere, s-o ascultați pe Simone de Beauvoir, o audiție care poate declanșa în fiecare dintre noi acea scânteie a înțelegerii profunde a vieții și a curgerii ei neîntrerupte. Pentru că lupta cea mai frumoasă și mai dificilă totodată o ducem cu Timpul. Și da, ne putem bucura de bătrânețe dacă am știut să prețuim viața, pentru că numai astfel vom avea ce rememora la asfințit. Ne putem bucura de viață datorită realizărilor noastre și datorită celor care ne-au fost aproape de-a lungul ei. Ne putem bucura de vârsta de argint datorită iubirii și prezenței ei neștirbite în fiecare clipă.

Citiți și Despre iubire…