departe

citeam pe ascuns scrisorile lor
și memoram cuvintele ca pe o poezie frumoasă
ca apa o recitam în fața unui șir de scaune goale,
dar pline de inimă,
aliniate cuminți în sertarul cu ațe și panglici
unde mama păstra orizontul, iar tata
e o linie subțire
care se continuă până în ziua de azi
când îmi deschid palma

departe

foto sursa

***

înlătură micile romantisme
dar lasă-te prins
în ochiul orb de portjartier al celei
ce te poftește
‘nainte-i s-o iei
e cea mai iute dintre lentele moire
nimic inutil, bătrânul parfumier
îți va da fata
și-ntreaga împărăție pentru
nesiguranța ta înnăscută… Citește și avant la lettre