După ce, în Ziua mondială a Artei, a ars acoperişul şi s-a prăbuşit unul dintre turnurile Catedralei Notre-Dame din Paris, astfel distrugându-se un simbol, am început să fiu mistuit de întrebări. După ce mă răscoleau întrebările referitoare, cauzele, motivele şi efectele, incendiului, alta dintre numeroasele întrebări, la care caut răspuns în rândurile următoare, era Cum dispar simbolurile, sau mai corect, cum decade Homo Simbolicus?
Întrebarea referitoare la pierzania fiinţei simbolice, apare după ce s-a mediatizat cazul, iar ieşind din bulina mea, am observat pe lângă suferinţa resimţită de unii oameni, la vederea distrugerii unui simbol al religiei, artei şi culturii noastre epocale, revolta altora. Revolta, celor trăind în realitatea imediat, s-a datora faptului că, de ce se îngrijorează lumea pentru distrugerea unui obiect şi nu pentru copilaş de trei ani, în acelaşi zi, s-a înecat într-o fosă septică din curtea şcoli, de la noi din ţară. Din aceste reacţii, la prima vedere se poate observa deja o ignoranţă faţă de valorile epocale, după care este observabil şi modul în care obiectele îşi pierd funcţia simbolică, astfel nu în ultimul rând poate fi dedus schimbării judecăţii de valori.
Deci, deja poate observa că nu este vorba de distrugerea unui simbol, ce va fi reconstruit, ci de erodarea lumii culturale, pentru care a reprezentat ceva acel simbol. În continuare, dacă plecăm de la afirmaţia mea referitoare la distrugerea culturii, care rezultă din schimbarea judecăţii de valoare, al omului care trăieşte realitatea imediată, apare întrebarea în ce mod se distruge cultura?
Foto: Dan Ciupureanu
Iar răspunsul vine din definirea omului de către Ernst Cassirer, în cartea sa Eseu despre om. Conform lui, în timp ce animalelor corespunde doar un sistem receptor şi unul efector, fiinţa umană a fost dăruit de un sistem simbolic. Omul Fiind în posesia şi sub posesia, sistemului simbolic, nu mai trăieşte doar universul realităţii imediate, ci existenţa trece într-un univers simbolic.
Astfel, plecând de la viziunea lui Cassirer, în universul simbolic, obiectele capătă alt înțeles, situându-se deasupra funcţiei lor. De asemenea, (doar) fiinţarea în acest univers îl transformă pe Homo în Homo Simbolicus, ceea ce ne îndrumă pe calea civilizării. Dar, din nefericire reacţiile, expuse şi prin urmare asumate, a concetăţenilor şi contemporanilor noştri, arată clar că asistăm la r(d)ecăderea animalului simbolic, la condiţia de animal sau individ/fiinţă ce trăieşte în realitatea imediată şi nu (-mai-) poate percepe ceea ce este dincolo de stimul.
Citiți și Notre Dame, în flăcări…
Licenţiat în Istorie – Istoria artei şi absolvent al Masteratului de Istorie şi socio-antropologia epocii moderne, Varga István Attila, trăieşte în Zalău, fiind profesor de istorie. În perioada 2016 – 2018, a fost redactor la revista Art Out, de asemenea are materiale publicate în reviste culturale precum Caiete Silvane, Constelaţii diamantine, Boema, etc. Cercetările lui sunt legate de antropologie istoric, teoria artei şi studii culturale, fiind preocupat de atitudini, influenţa sentimentului de insecuritate şi universul simbolic.
