Entre les murs este primul film francez distins cu Palme d’Or (2008) după 21 ani (1987, Sous Le soleil de Satan de Maurice Pialat). Râvnitul trofeu, Palme d’Or , a fost acordat, în unanimitate, de juriul prezidat de marele actor şi regizor american Sean Penn. Încărcată cu realism social, pelicula a cucerit simpatia publicului (obişnuit până la saţietate cu bling-bling-ul celei de-a şaptea arte) şi a obţinut aprecierea juriului. Laurent Cantet a turnat filmul folosind CinemaScope ce i-a conferit şi mai mult acel aer de cinema vérité. Entre les murs a fost realizat cu elevii din liceul Françoise Dolto, din arondismentul 20, din Paris. Scenariul este o adaptare liberă după cartea scrisă de François Bégaudeau; autorul a devenit artist  de ocazie şi chiar consilier pentru “actorii” din film.

Entre-les-murs

Theatrical release poster

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

François este un tânăr profesor de Franceză, ce predă într-o zonă defavorizată din capitala Franţei. Adesea, este nevoit să-i înfrunte pe Esmeralda, Souleymane, Khoumba şi alţii asemenea lor, doar pentru a le stimula comunicarea verbală corectă. Limbajul devine o veritabilă cursă cu obstacole pentru elevii din acea instituţie şcolară. Realizatorul a păstrat sobrietatea pentru regie şi a eliminat orice nuanţă de realism televizual, chiar dacă, de multe ori, firescul din jocul actorilor de ocazie evocă naturalismul de tip documentar. Radiografierea acestui microunivers şcolar, veritabil barometru social, evidenţiază inteligenţa cinematografică. Regizorul se aşază, discret, în spatele civintelor protagoniştilor din clasă. Laurent Cantet captează, graţie camerei de filmare, instantanee din viaţă şi oferă un discurs neutru, ce nu plasează dascălii în categoria supereroilor, dar nici nu-i deplânge patetic. Proferorul nu este urcat pe vreun piedestal, dar nici nu este ocărât de adolescenţii rebeli.

Predarea şi învăţarea democraţiei, câteodată, comportă unele riscuri. Ping-pong-ul dialectic dintre un profesor şi elevii săi, jocul în care nimeni nu pierde şi nimeni nu câştigă, este cheia reuşitei acestui film aparte – “marele joc” al învăţării. Camera de filmat se află mereu în aceeaşi poziţie, lăsându-i spectatorului impresia că el este arbitrul, cel care analizează regulile şi limitele jocului. Studiem împreună cu François şi elevii săi imperfectul de la modul subjonctiv/conjunctiv, când, deodată, unii dintre învăţăcei îl întrerup pentru a afla “utilitatea” acestui timp verbal. “Părţile” răspund provocării, iar jocul devine şi mai antrenant, plin de ironie, dar şi de tandreţe. Toată lumea cedează în faţa plăcerii imense oferite de provocările verbale, încărcate de-un umor sănătos.

Situaţiile prezentate sunt fictive, dar se regăsesc în orice şcoală, de acelaşi tip, din Franţa anilor 2000. Adolescenţii sunt ba joviali, ba detestabili, tinerii de pe ecran nu înţeleg acel sistem în care individul este redus la un dosar interşanjabil. Limbajul lor dur, însuşit în cartierele mărginaşe, îi fac să pară indisciplinaţi. Astfel, ei se desolidarizează de acel tip de societate burgheză, pe care-o acuză de ipocrizie. Glumiţele şi năzbâtiile surprinzătoare din film izbutesc, totuşi, să ofere emoţie în stare pură chiar şi pentru acel spectator pasiv.

‘Entre le murs’. Courtesy the Scene Club

Laurent Cantet devoalează solitudinea – a elevilor, împiedicaţi de emoţie, a părinţilor, adesea neputincioşi, a profesorilor, mereu epuizaţi. În afara acelor ziduri, domnesc legile aspre, făcute de “cei puternici”, care nu pătrund niciodată în interiorul acelui spaţiu. Cineastul nu pică în plasa patetismului ieftin şi nu exploatează coarda sensibilităţii, ci doar ridică “perdeaua”, lasănd la vedere cruda realitate. Microcosmosul din Entre les murs este departe de lumea oamenilor politici, care n-au purtat niciodată o conversaţie cu acele figuri şcolare.Cinema-ul de acest fel devine un vector de reflecţie pentru toţi spectatorii. Din păcate, şi în 2008, mai existau oameni care socoteau că adolescenţii sunt nişte “monştri” şi că profesorii se vaită mereu din pricina subsalarizării. Nassim, Laura, Cherif, Juliette, Dalla, Arthur, Damien, Louise, Qifei, Esmeralda, Wei, Souleymane, Henriette, Lucie, Agame, Rabah, Carl, Burak, Khoumba, Angélica, Boubacar şi ceilalţi  –  clasa lui Laurent Cantet şi a lui François Begaudeau – reprezintă creuzetul diversităţii franceze actuale. Realizatorul comprimă istoria unui an şcolar în două ore şi opt minute, pentru a prezenta momentele de tensiune şi crizele semnificative. Interculturalitatea dinamizează ritmul. Povestea acestui dascăl (cu temperament optimist şi mult tact pedagogic) este a oricărui dascăl ce s-a confruntat cu intoleranţa, dificultatea de comunicare, şocul cultural. François, interpretat la perfecţie de François Bégaudeau (entuziast, complice, ironic, obosit, afectat),  este omul contemporan, expus riscurilor profesiei şi ale  singurătăţii atotcuprinzătoare.

Entre les murs etalează o largă paletă de emoţii, iar puternicul său impact depăşeşte graniţele Hexagonului. Laurent Cantet rămâne, oarecum, constant în cinema-ul său: eşecul individului contrapus corpului social.

Entre les murs

Regizor: Laurent Cantet
Scriitor: François Bégaudeau
Scenarist: François Bégaudeau, Robin Campillo, Laurent Cantet
Operator: Pierre Milon
Producător: Caroline Benjo, Carole Scotta
Monteur: Robin Campillo

Distribuţia

François Bégaudeau (François)
Nassim Amrabt
Laura Baquela
Cherif Bounaidja Rachedi
Juliette Demaille

Premii, nominalizări, selecţii

Cannes (2008) – Palme D’Or : Laurent Cantet
Premiul Cezar (2009) – Cel mai bun scenariu: Laurent Cantet, Robin Campillo, François Bégaudeau
Academia Europeană de Film (2008) – Cel mai bun film, nominalizat
Academia Europeană de Film (2008) – Cel mai bun regizor, nominalizat: Laurent Cantet
Oscar (2009) – Cel mai bun film străin, nominalizat
Premiul Cezar (2009) – Cel mai bun film, nominalizat: Laurent Cantet, Carole Scotta, Caroline Benjo
Premiul Cezar (2009) – Cel mai bun regizor, nominalizat: Laurent Cantet

Via WebCultura