Coborâm la prima, primul film inspirațional românesc
Regizorul Tedy Necula aduce pe marile ecrane, la sfârșitul lui octombrie, un proiect îndrăzneț, propunând publicului român o peliculă atipică. Coborâm la prima este primul film de lung metraj inspirațional românesc. Acesta aduce împreună actori români din generația de aur și tineri artiști, în încercarea de a transmite un mesaj extrem de puternic despre empatie, cunoaștere și toleranță.
La numai o zi după tragedia din Colectiv, un grup de călători rămân blocați între stații, la metrou. Această întâmplare, la prima vedere neplăcută, se transformă într-un cadou imens, un prilej de a cunoaște poveștile surprinzătoare ale unor necunoscuți, de a descoperi că destinele celor din jur pot fi adevărate lecții despre acceptare, compasiune, nevoia de cunoaștere a celor din jur ca o condiție esențială a cunoașterii de sine.
Cei care la început sunt doar o mână de străini pe care întâmplarea îi aduce sub acoperișul aceluiași vagon de tren, indiferenți la poveștile vecinilor de călătorie și poate chiar judecători ai alegerilor aparente de viață ale celor din jur, ajung să-și împărtășească poate cele mai intime dintre gânduri, trăiri, dintr-o sete imensă de a fi acceptați, înțeleși, iubiți.
Lungmetrajul a călătorit deja prin lume, fiind foarte apreciat de juriile internaționale. Coborâm la prima a primit recent Trofeul IPIFF 2018 și premiul de debut în cadrul Festivalului INDIE al Producătorilor de Film Independenți, precum și Best Feature Drama 2018 @ I Will Tell Film Festival London.
Filmul are premiera în cinematografele din toată țară pe 30 octombrie.
Cu: Constantin Cotimanis, Adrian Păduraru, Teodora Mareș, Victoria Cociaș, Emilian Oprea
* * *
Tedy Necula este scenarist, regizor și producător de film inspirațional.
Sunt o Femeie avocat care s-a trezit într-o zi în fața mașinii de scris împinsă o forță lăuntrică pe care n-aș ști să o aștern în cuvinte și care a trezit în mine o poftă nemărginită de a scrie. În timp, pofta s-a transformat într-o nevoie acută de a sta față în față cu mine, cu adevărul din miezul meu. De a-mi privi în ochi fricile, iubirile nerodite și demonii ascunși prin cotloane de frica luminii. De a mă scrie mai întâi pe mine, descompundu-mă, bucată cu bucată, operând și cosând plăgile sângerânde pentru ca apoi să mă pot reasambla într-un Eu vindecat. Așa s-a născut volumul de proză scurtă la care lucrez intens. Mocnește în capul pieptului și ideea unui roman de dragoste ceva mai neobișnuit. Am decis să las celor două proiecte șanse egale de izbândă și le-am promis că va vedea lumina tiparului cel care va pulsa mai puternic sub epidermă și îmi va ține muza aproape. Scrisul să-mi fie spovedanie și doctorie întru renaștere.
