Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot, de Doina Ruști
O descopăr pe doamna Doina Ruști pe repede-înainte. Nu îi venise vremea în viața mea, iar acum mă străduiesc să recuperez.
Am descoperit „Ciudățenii amoroase în Bucureștiul fanariot” în același timp cu „Paturi oculte”, ambele în varianta audio.
Doamna povestește extraordinar. Cercetează întâmplări din perioada respectivă, care implică legături sentimentale. Inventariază tot felul de situații amoroase atipice. Este, mai degrabă, un extraordinar psiholog, înțelegând felul în care iubirile care nu se pot împlini în mod obișnuit ricoșează, iau forme subtile, nedetectabile omului obișnuit cu rezolvările convenționale.
Mi-a dat impresia că a scotocit prin arhive, că a identificat cazurile interesante și că le-a reconstituit, cu abilitatea cuiva trecut în mod conștient și atent prin viață și capabil să îi recunoască subtilitățile.
Există ființe umane cu deschideri oculte, cu puterea de a transcede realitatea, iar doamna Doina Ruști este, cu siguranță, o astfel de ființă. Aproape ireală. De aceea, îi vine ușor să dea la o parte perdeaua care acoperă trecutul.
Pe mine m-a cucerit. Aștept cu nerăbdare orele în care vocea ei caldă și calmă mi se prelinge în urechi. Ca o incantație, ca un ecou din alte vremuri.
O ultimă precizare: „ciudățeniile amoroase” nu sunt relatări obscene, așa cum ar putea înțelege unii din titlu. Cum spuneam, sunt doar niște situații sentimentale „cu complicații”.
Impresia este totuși aceea a unui eros tulbure, subtil, surprinzător, așa cum sunt, probabil, toate poveștile de dragoste demne de a rămâne în memoria literară.
Un articol de Gina Varga
Citește și Tudor Arghezi la el acasă