În Sibiul interbelic, ca și în celelalte orașe din Transilvania din acea perioadă, cinematografele și idolii marelui ecran înfrumusețau viața oamenilor. Cinematografia era în egală măsură: mijloc de transmitere a informațiilor (mai țineți minte jurnalele care precedau filmele în copilăria noastră ?) și modalitate de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut și relaxant.

La Apollo a rulat filmul Fericirea supremă/ Heimkehr ins Gluck, o comedie  germană din 1933 cu Louise Ulrich, Paul Hoerbiger și Heinz Ruhmann.

 

Protagonista era o actriță austriacă (1910-1985), câștigătoare în anul 1941 a Cupei Volpi pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Veneția.

Louise Ulrich (1910-1985)

Louise Ulrich (1910-1985)

Paul Hoerbiger a fost un actor austriac (1894-1981) de teatru și film. A câștigat celebritatea începând cu anul 1926 când a fost angajat de regizorul american de teatru și film Max Reinhardt, de origine austriacă, în ansamblul Deutsches Theater din Berlin.  Începând cu anul 1928 a apărut în peste 250 de filme, majoritatea comedii ușoare din genul cunoscut ca și Filmul Vienez, foarte popular în rândurile spectatorilor de limbă germană în anii ’30 și ’40 ai secolului trecut. În 1938, ca și multe alte celebrități, a salutat cu entuziasm alipirea Austriei la Germania nazistă (Anschluss) apoi și-a continuat cariera jucând și în filme de propagandă. Pe de altă parte, Hoerbiger s-a întâlnit în mod discret și cu cercurile opozante grupate în jurul actorilor Theo Lingen și Oskar Sima.

Paul Hoerbiger (1894-1981)

Paul Hoerbiger (1894-1981)

Heinz Ruhmann (1902-1994) a fost un actor german care a apărut în peste 100 de filme între anii 1926 și 1933.

Heinz Ruhmann (1902-1994)

Heinz Ruhmann (1902-1994)

Începând cu anul 1924 apar noi prevederi ale Ministerului de Interne privind performanțele cinematografice; fiecare film trebuia sa fie evaluat de un juriu înainte de lansarea lui pe piață, cu o descriere detaliată a scenelor, inclusiv cu textul principal și subtitlurile. Programul și publicitatea erau permise în limbile minorităților, însă era obligatorie subtitrarea lor în limba română.

Odată cu venirea la putere a lui Hitler în 1933 a crescut mult numărul de producții cinematografice germane. Acestea se intercalau cu cele americane sau britanice. În 1936 guvernul Gheorghe Tătărescu emite un decret conform căruia distribuitorii de filme sunt obligați să le subtitreze în limba română.

De la surogat al teatrului, cinematograful a devenit în anii interbelici principala formă de divertisment  a populației urbane, a surclasat teatrul  ca și modalitate de petrecere a timpului liber, făcându-i o redutabilă concurență.

Influența pe care filmele vizionate au avut-o asupra publicului este de necontestat, cea de a șaptea artă fiind din ce în ce mai importantă cantitativ și calitativ în contextul ofertei culturale a epocii.

Citiți și Cinema și idoli de altădată, partea I.