(Despre adulter, cărți, bărbați și două femei celebre)
Analizând două dintre cele mai celebre romane despre femei din literatura universală, Anna Karenina şi Madame Bovary, adulterul pare să fi fost una dintre “ocupaţiile” cele mai incitante din Europa acelor timpuri. O vreme, s-a discutat despre îndrăgostiţii celebri din perioada medievală: Lancelot şi Guinevere, Tristan şi Isolda şi s-a ajuns la concluzia că dificultatea, imposibilitatea şi (aşa-zisa) ilegalitate a iubirii dintre ei ar fi, de fapt, esenţa pasiunii. Practic, mariajul reprezenta cadrul social normal, “rama” potrivită, pe câtă vreme, adulterul ar fi fost exprimarea dorinţelor ascunse şi, totodată, afirmarea individuală.
Se pare că iubirea (care include şi partea carnală) este o “preocupare” destul de recentă a societăţii umane, iar monogamia devine din ce în ce mai rară. Bărbaţii nu au fost şi nu vor fi niciodată ostracizaţi pentru “promiscuitate”. Câtă vreme trăim în falocraţie, devine din ce în ce mai greu de “plasat” adulterul într-un context estetic, social şi cultural. Dacă vom aborda descrierile sociologice ale modernităţii, cu siguranţă va fi greu de ales între studiile de gen exprimate prin intermediul analizelor familiei din punct de vedere marxist, psihanalitic sau feminist. Desigur, ar fi necesară o (re)citire a lui J. J. Rousseau. Cu certitudine, însă, în secolul al XIX-lea şi începutul de secol XX (între 1857 şi 1914), adulterul era un păcat “capital”, de aceea prezenta mare interes. Astfel, două mari opere literare – Anna Karenina şi Madame Bovary – aveau puternice legături cu politicile sexuale ale lui Rousseau – Émile et Sophie ou Les solitaires. Urmărind reacţiile Emmei, puteam repede să le comparăm cu cele ale lui Sophie în momentul în care Emile nu i-a mai împărtăşit afecţiunea. Dacă ne uităm cu atenţie la Anna şi la Emma, prin modelul feminin al lui Rousseau – Sophie, observăm că adulterul nu este o problemă reală. Adevăratele probleme erau, de fapt, libertatea, egalitatea, identitatea personală, disperarea, opresiunea psihologică şi lista poate continua. Femeile nu au citit Rousseau, ele au preluat pur şi simplu forma de educaţie propusă de acesta. Pentru teoreticienii contemporani, definirea femeii din punct de vedere sexual devine o problemă din ce în ce mai grea. E posibil ca, pentru unele dintre femei, adulterul să fie o expresie a senzualităţii şi a sexualităţii deopotrivă, situaţie în care identitatea de tip freudian să concureze acel superEgo, încălcându-i interdicţiile.
Revenind la Tolstoi şi la Flaubert, pedepsirea adulterului personajelor din operele lor reprezintă o expresie a puritanismului latent din cei doi autori, punctul de vedere al unei lumi patriarhale, cât şi o expresie a stării psihologice personale a celor doi scriitori. Să nu uităm că, deşi era un scriitor de succes, Lev Tolstoi nu era un bărbat atrăgător din puncte de vedere estetic, iar soţia sa era mai tânără cu şaptesprezece ani decât el.
La fel, o relaţie (amoroasă) eşuată cu poeta Louise Colet l-a condus pe Flaubert spre o viaţă solitară şi la exprimarea celebrului dicton: “Madame Bovary c’est moi […]”.
Rămânem, deci, cu două modele celebre: Anna şi Emma. Ambele au fost femei/personaje celebre ale marii literaturi clasice, amândouă au fost infidele, au suferit ororile psihologice ale vinovăţiei şi au recurs la sinucidere prin propria lor conştiinţă. Amândouă au fost create de bărbaţi celebri. În actualitatea tulbure a secolului al XXI-lea, când rolurile sunt total încurcate între sexe, lectura acestor două romane necesită noi şi noi chei de abordare.
Via WebCultura
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.
