Ține minte

Charles Bukowsky

există întotdeauna cineva sau ceva

care te așteaptă,

ceva mult mai puternic, mult mai inteligent

mai diavolesc, mai blând, mai durabil,

ceva cu mult mai mare, mai bun

mai rău, ceva cu ochi de tigru, fălci de rechin,

ceva mai nebunesc decât nebunia însăși,

mai normal decât orice normalitate

există întotdeauna cineva în așteptarea ta

în timp ce te încalți

sau dormi

sau când duci gunoiul

sau îți drăgălești pisica

sau te speli pe dinți

sau sărbătorești ceva

întotdeauna va fi cineva sau ceva

așteptându-te pe tine

ține minte bine lucrul acesta

ca atunci când se va întâmpla

să fii pregătit pe deplin

între timp, îți doresc să ai o zi perfectă

dacă mai ești pe-aici.

Eu cred că mai sunt-

Tocmai m-am ars la degete

cu țigara asta.

 

Traducerea: Andra Tischer

Citiți și Dă-mi o femeie vie în seara asta…