Mamă, tu care-ți aduci fata la răsăritul soarelui, în cumpăna dimineții, lângă marea cea mare, știi că o pregătești pentru toate cele așezate în ea, cu zgomot, ori cu blândețe?! Știi că-n fiecare grăunte de nisip va fi o lecție, și ea, ghemul din poala ta, va trebui pe toate să le simtă trăindu-le?!
Știi, tu, mamă, că sub soarele ăsta măreț, ieșind pisicește din mare, își va însăila povestea cu pasiune și ardoare?!

Că lumea ei va căuta mereu să inspire și să expire într-o normalitate pe care i-ai desenat-o și-n care i-ai spus că-i bine a trăi, că rânduielile își au rostul lor, dar că-i sănatos să îmbrățișezi și neprevăzutul?! Știi că naivitatea ei, botezată de soarele începuturilor, o va costa lacrimi amare până va înțelege că lumina răsare si peste răi și peste drepți?

Știi că lumea își va deschide infernal de greu porțile pentru sensibila ei ființa și că ale ei coate ținute pe lângă corp vor fi doar niște membre și atât?!
Știi, tu, mamă care-i învelești corpul cald si somnoros, în lumina dimineții, încercând să-i ții ochii deschiși, că va trebui să-i învelești inima când ea va vedea doar apusul?

Confuzia ei în pulsul sălbatic al vieții va părea nefirească, dar atât de reală! Învaț-o să respire corect!
Mamă cu ochii umezi, știi că puiul tău va ruga valurile să-i acopere ființa-n uitare, cu inima strânsă-n menghina viselor sparte? Nu-i niciun secret că minunea plămădita din cer și crescută-n tine va gusta dezamăgirea, sfâșierea și destrămarea! Știi?

Poți să-i spui că vor fi muuullteee dimineți când negrul va fi stăpân pe cerul ei și că doar știind că după nor e un soare puternic și răbdător, poți aștepta în liniște izbăvirea. Spune-i că așteptarea e o virtute, dar așteptarea activă, îmbrăcată-n bucurie, e o artă! Că pe pânza ei, își va putea picta orice vis dorește, că își poate așeza șevaletul în orice loc, că atunci când lipsește inspirația poate reveni acolo unde i s-au deschis ochii mari și buzele-n uimire.
Mamă puternică, învaț-o să își cânte propriul vers, să își asculte lăuntrul cu încrederea că de acolo, pornește aplecarea spre binele ce și-l va face, ori răul în care va învăța strepezindu-și sufletul!

Spune-i mereu că soarele răsare tot de acolo, în fiecare dimineață și că binecuvântările se înnoiesc cu fiecare val care se sparge la țărmurile mării!
Învăț-o lecția pescărușilor care-și țipă durerea doar aproape de valuri și  deasupra lor, pentru a fi dusă-n larg. Învăț-o că rugăciunea este să-ți fie ochii umezi de măreție și să-i poți păstra așa!

Învăț-o să poată reface puzze-ul când inima ei, tăiată-n bucăți mărunte, nu mai încape în rama de dinainte.
Mamă ocrotitoare, strânge-o tare și dăruiește-i atâta forță, încât să-i ajungă pentru toate zilele, pentru toate nopțile când va plânge departe și singură așteptând salvarea de altundeva decât din ea.
Decupați luni și sori, stele și galaxii și pune-i-le în suflet, căci vreme va veni când le va aștepta, iar bărbatul în mâinile căruia își va lăsa sensul de izbeliște, îi va spune că visează, că nu-i ancorată în realitate, că visătoare cum este nu trebuie nimănui.

Învaț-o că poți să te împiedici de pietre la tot pasul, însă la urma urmei, ce rol ar mai avea degetul mic de la picior, decât acela de a verifica teritoriul și obiectele aparținătoare?!
Mamă blajină, nu-i lua dreptul de a fi imperfectă. Doar așa își va căuta desăvârșirea, iar greșelile o vor face puternică și conștientă. Arată-i unde-i inima, pentru că bag mâna-n foc că și-o va pierde și-ți va bate-n poartă să îi dai o alta, nou-nouță.

Spune-i, înțeleaptă cum ești, că va întâlni ființe multe și oameni putini, dar odată întâlniți, ca marca de scrisoare lipită de ei să rămână!
Nu o învăța să fie zgârcită în a dărui, cu mâini, minte și suflet ( dar in ordinea asta!), că poți face Rai din puținul dat și un jug din multul neînțeles. Învaț-o mulțumirea! Oriunde și oricum.
Fă-i o carte de aducere aminte că-i prețioasă și că valorează cât Universul întreg, și că, pentru ea, se dau popoare și regate! Că judecata e a Creatorului și a nimănui altcuiva! Că nimeni, niciodată, nu-i va putea lua răsăritul, că întotdeauna este o mișcare perfectă de du-te-vino, precum cea a valurilor care se sparg la țărm!
… la marginea mării, mamă, sărută-i creștetul întru binecuvântare și spune-i că o iubești, o iubești, mai presus de toate și de tot! Și că ea, iubire fiind, poate muta munții!

Citiți și O regină rămâne regină…