cărțile ei
îngeri căzuți pe burtă
cu aripi vâsle
lăsate moale în apa limpede a trupului
zac deschise cu fața în jos
de parcă și-ar căuta
un gând scăpat și rostogolit din greșeală
în creierul meu interzis și ascuns sub o scândură
din dușumea
li se vede șira spinării migălos scrijelită
de un tandru cartuș copil din flori
al iubirii fără somație
semne
odată citite prind altă
viață și-o altă minte le va strecura-n îngeri
prăbușiți lacom chiar acum
pe podea
ce zi este azi?
ce zi vrei tu, numește-o, dragostea mea.
foto sursa
________
a, nu, nu m-ai scutit de (in)certitudini
am asistat (ne)putincioasă la furia lor măturând totul în cale,
electronii-ndrăciți prin galvanometre
nu înainte însă ca limba celui mai acătării
să-mi șuiere
printre gradații fine și (im)precise
că eram osândită fără scăpare
să nu mor din dragoste… Citește și a, nu, nu m-ai scutit
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
