– “Buuun, și-acum scoateți o foaie de hârtie, dăm extemporal!”
Rumoare generală. Clasa A Viața A intră în foșnet și agitație. Un glas se aude, firav, din ultimele bănci:
– ”Dar n-am fost anunțați, nuuu… și nici …îmmm…”
Tăcere… tensiune. Așteptare. Decizie:
– ”Atunci să deschidem catalogul… mmmda, să iasă la tablă… Inima Ta !
Inima
– Marius Tucă –
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
