Ce-aș mai putea face
și inventa
ce trucuri
tu să mă vezi?
Mi-am pus cele
cele mai fine veșminte
care să scoată sentimentele
în evidență
iar pe frunte
diadema cu versuri
sublimate, de zinc
dintr-o viață anterioară
când aparițiile mele
făceau senzație
și umbră.
Și mă mișc mult
mult mai grațios
ca printre feliile
unui câmp magnetic în care-mi sădesc
de vii
electronii albaștri și dornici
să graviteze
pe-orbitele tale.
De-ai clipi!
foto tumblr.com
Citește și Rochia roșie
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
