Poveste să fie?

Rochia roșie
voiam să-mbrac
iar prin sandale
firave
degete vegetale
să-mi crească
subțiratic
să-nțepe
ochiul tău jumătate închis
pe jos, portocale
semințe să cadă.

Firul înșelător, cu timpul, în patru-l desfac:

Se lăsa iarna
(sau toamna, nici n-am cum afla) 
la nasturi
se descheia, nebun, un copac
și poate, în ochiul tău roșia
rochie-nnoda
cozile unui frac…

Mă sprijineam de ceruri
veac de pământ mâncam
pe plac
și roșie
culoare să-ți fiu.
(deschis e ochiul, povestea asta,
doar eu o știu ?)

foto tumblr.com

Citește și Miez