Când am ajuns la cuvinte săpând
Mi-au sărit în față câinii de apă
Nu și-au dat rând
Setos au mai mușcat timpul – era-n trecere,
împărțea autografe, distrat
și fără frică de sapă.
De ce-or fi lătrând așa, ud,
în ei arunc mii de podoabe
cu-o mână,
cealaltă o-ntind
primei silabe.
foto tumblr.com
Citește și Iubesc hârtia albă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
