ca un hoț intru în carnea ta
ştiu
mi-ai dat voie
ce altceva puteai face
dar tot un tâlhar sunt
căci îţi iau tot
până şi praful de pe mobilă
unde stă scris c‑un deget moale
„iubindu‑te, nu mă şterge“
şi cutiile de pantofi goale
în care păstrai scrisori de dragoste
legate‑n nisip
cu fire nescurse
venerate
foto pinterest.com
„ca un hoț” și în volumul „floare carnivoră, speranța”
***
din depărtare par fericite
de-aproape trag de contururi
ajustându-le sunetul precum un lutier
lovesc în carnea lor ascunsă și inaudibilă.
rămân cu mâna stângă în aer în timp ce virgule
închipuind semne letargice de apropiere și cărbune… Citește și din depărtare par fericite
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
