Brian Duffy a fost un fotograf britanic pe care merită să-l privim mai cu atenție, având în vedere inovația pe care o aduce în peisajul industriei fotografice profesioniste, începând cu anii ’60. Decada aceasta a reprezentat, de altfel, momentul lui de glorie, pentru că apoi a renunțat la fotografie până la puțin timp înainte de moartea sa.

 

Portofoliul lui Duffy include câteva dintre cele mai memorabile imagini din anii ’60 și personalități din anii ’70, printre care Peter O´Toole, Michael Caine și The Beatles. 

„Nu mi-am dorit celebritatea. N-am avut niciodată stabilitatea unui trepied.”

David Bowie

Interesul lui Duffy pentru fotografie a început la vârsta de 12 ani. A participat la un program de artă terapeutică, unde a învățat să deseneze. A trecut apoi, mânat de o pasiune acerbă, la studii de montaj fotografic, având, în același timp, ambiția de a imortaliza chipuri ale unor personalități în vogă la vremea aceea.

David Bowie

În timp ce era artist de modă, lucrând independent pentru Harper’s Bazaar, el a devenit foarte interesat de modul de producere artistică a fotografiei de modă. La început, a crezut că va fi mai ușor decât desenul și s-a simțit tot mai mult motivat de dorința de a „face femeile să arate bine”.

Rev. Vogue – Jean Shrimpton with Kitten – 1962, Brian Duffy

Împreună cu David Bailey și Terence Donovan, Duffy a făcut parte dintr-un grup care a căpătat numele simbolic de ”Black Trinity” (Trinitatea Neagră sau Trio-ul Negru) – datorită stilului pe care aceștia l-au consacrat și tușelor comune care îi apropiau, respectiv imaginea pură și „sinceră”, realistă am spune, care intra în contradicție cu imageria „studiată”, sofisticată a decadei anterioare.

Cele mai frumoase femei ale lumii, de la Jean Shrimpton la Ursula Andress, precum și câțiva dintre bărbații celebri – John Lennon, în foto – au fost subiectul interesului și al artei lui Duffy.

Ceea ce își propusese era să aducă un touch revoluționar, dar rămânând în aceeași zonă a artisticului, punând accentul pe simbioza dintre model și vestimentație, dintre femeia cu calități excepționale și măiestria cu care poartă rochia, defilând pe podium sau, pur și simplu, surprinse în instantanee cotidiene, absolut „firești”.

La prima sa fotografie, datată din 1957, Duffy a uitat să ia capacul obiectivului de pe cameră. Asistentul camerei întunecate a spus că a existat o eroare tehnică, așa că Duffy a primit o altă șansă de a-și fotografia portretele atribuite.

French Elle No.1035, Octombrie 1965

„Incidentul” a deschis însă o nouă epocă în fotografie, iar artistul, consacrat de acum, a devenit un colaborator regulat la revistele de specialitate French Elle şi British Vogue, revoluționând și înnoind arta fotografică cu un stil nou. 

Paulene Stone, Anglia, 1965

Portofoliul său conține și două calendare Pirelli, precum și cataloage pentru Glamour, Esquire și The Sunday Times. Unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Duffy includ cele trei coperte de album pe care le-a filmat pentru David Bowie și Aladdin Sane,  precum și celebra campanie publicitară suprarealistă din anii ’70 pentru țigările Benson & Hedges.

 

 

 

 

 

 

La sfârșitul anilor 1960, Duffy a co-fondat o companie de producție de film, în cadrul căreia a produs două filme. Convins că  fotografia va fi „moartă” până în 1972, a preferat să se retragă din domeniu și să desfășoare activități comerciale până în 1979.

Brian Duffy – autoportret

1979 a fost anul în care Duffy a renunțat definitiv la fotografie și, pentru a se asigura că nu mai există vreo cale înapoi, a dat foc negativelor adunate de-a lungul timpului în studioul personal. Încercare ratată, pentru că vecinii s-au scandalizat, iritați de fumul gros și urât-mirositor de vinil care s-a răspândit în atmosferă.

Ce noroc, n-au apucat să ardă toate, astfel încât fiul său, Cris, a putut să le salveze și să realizeze diverse expoziții (începând cu anul 2007), astfel încât nimic din această muncă atât de migăloasă să nu se piardă. Anii următori, Duffy s-a implicat în realizarea unor reclame de televiziune, iar în 1983 a regizat videoclipuri pentru formațiile Spandau Ballet, ABC și The Human League.

„99 la sută din munca mea era reclamă sau alte mizerii. Nu mi-au plăcut oamenii care m-au angajat. Nu mi-a plăcut nici să pup în fund o societate care te ține pe bani, e o artă pe care o desfid. Nu mai am nimic de spus în fotografie.”

În 1990, artistul s-a retras din toate preocupările conexe fotografiei sau industriei filmului de scurt-metraj și s-a dedicat pasiunii sale de o viață: restaurarea mobilei, devenind membru acreditat al BAFRA (British Antique Furniture Restoration Association).

Moartea lui, la 76 de ani, survenită în 31 mai 2010, s-a datorat unei îndelungate suferințe provocate de o boală de plămâni degenerativă.

Citiți și despre Dovima și Richard Avedon