The Sound of Silence: ”Muzica este pentru totdeauna; muzica ar trebui să crească și să se maturizeze alături de tine, urmărindu-te până la moarte.”
Paul Simon
Simon & Garfunkel, duoul american de folk-rock format din cantautorul Paul Simon și cântărețul Art Garfunkel a fost unul dintre cele mai bine vândute grupuri de muzică din anii ’60. Hiturile lor ”The Sound of Silence” (1965), ”Mrs. Robinson” (1968), „The Boxer” (1969) și ”Bridge over Troubled Water” (1970) au atins numărul unu în topurile de single din întreaga lume.
Au fost activi în perioadele 1956–1964, 1965–1970, iar reuniuni au existat în anii 1972, 1975-1977, 1981-1984, 1990, 1993, 2003-2005, 2007-2010.
Una memorabilă a avut loc pe 19 septembrie, în 1981, când Simon & Garfunkel s-au reunit pentru concertul din Central Park, New York. A fost unul dintre cele mai mari concerte din lume, la care au participat peste 500.000 de spectatori. Concertul a ajutat la restaurarea parcului și transformarea lui într-o atracție turistică principală a New Yorkului.
Piesa ”The Sound of Silence” a fost un hit de top-zece în mai multe țări din întreaga lume, printre care Australia, Austria, Germania, Japonia și Olanda.
Considerată o melodie clasică de folk-rock, piesa a fost adăugată, în 2012, la Registrul Național de Înregistrări din Biblioteca Congresului pentru că este „importantă din punct de vedere cultural, istoric și estetic”, împreună cu restul albumului Sounds of Silence.
”Salut, întunericule, vechiul meu prieten
Am venit să vorbesc cu tine iar,
Căci o viziune încet îşi face loc înăuntru,
Şi-a lăsat seminţele în timp ce eu dormeam,
Şi viziunea
Ce-a fost plantată în creierul meu
Încă rămâne
Înăuntrul sunetului liniştii.
În vise agitate mergeam singur
Pe străzi înguste de piatră cubică
Sub haloul unui stâlp de iluminat,
Mi-am ridicat gulerul din cauza frigului şi a umezelii
Când ochii mei au fost înjunghiaţi de străfulgerarea unei lumini de neon
Care a tăiat noaptea
Şi a atins sunetul liniştii.
Şi în lumina puternică am văzut
Zece mii de oameni, poate chiar mai mulţi
Oameni vorbind fără să rostească,
Oameni auzind fără să asculte,
Oameni scriind cântece pe care vocile nu le-au împărtăşit niciodată
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
