nu s-ar mai coace luna
nici degete pe buza ta dată
mângâierilor
coarde-mpletite Malikian să îți cânte
în coama timpului călare
dar tu pe jos să fii
dârlogii taie-ți inima
pe din două
să nu rămâi cu niciuna
asta e casa pe care o construiesc
tu mă lasă uimirii
piei când clipesc
ochiul meu e
fundătura lunii
foto sursa
Citește și uite, aici ești tu
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
