Pe 6 mai 1961 (la orele 4,30), LUCIAN BLAGA pleca la întâlnirea cu Dumnezeu. Peste trei zile urma să împlinească 66 de ani. Ziua de naștere a devenit, astfel- ziua în care a fost înmormântat, în cimitirul din localitatea Lancrăm (Alba), acolo unde văzuse lumina zilei.
Un cancer al coloanei vertebrale a fost cauza stingerii sale, dar începând cu anul 1948, Blaga a fost continuu marginalizat și doar un miracol a făcut ca el să nu cunoască temnițele regimului comunist.
În romanul „Pe muche de cuțit” (apărut în anul 1959), Mihai Beniuc îl ataca în mod mizerabil pe Blaga, introducându-l în ansamblul narativ, prin intermediul unui gânditor cu o viziune retrogradă, sugerând că un astfel de tip uman ar fi fost simpatizant al nazismului.
Beniuc nu-l nominaliza, dar îl numea în cartea sa „Marele Anonim”, expresie a Creatorului Suprem, folosită de către Lucian Blaga în opera sa filosofică.
Poet talentat, Mihai Beniuc se afla (totuși!) la ani lumină în urma lui Blaga, sub aspectul valorii estetice, în ciuda faptului că obținuse titluri peste titluri: profesor universitar, academician, lider al scriitorimii din România, demnitar comunist, etc. Invidia neputinciosului care știe în forul său interior, că (indiferent de rangurile colecționate) nu va reuși niciodată să-și depășească mediocritatea, comparativ cu cineva mult mai dotat, îl rodea continuu pe Beniuc.
Blaga era pentru el un fel de oglindă în care își vedea propriile limite. Poetul din Lancrăm a creat un univers caracterizat de o metafizică particulară și în fuziunea dintre vers și cugetarea filosofică, întrezărim (ca în sclipirile unui fulger) o sinteză de neopăgânism și duh hieratic răvășitor.
Era un spirit care pipăia necontenit natura cu o neobișnuită acuitate , fiind din această perspectivă un panteist modern, care avea tendința de a descifra ritmurile ancestrale ale lumii, în fiecare fir de iarbă, în fiecare prezență geografică. Textele lui Blaga conțin în ele boabe de lumină tremurătoare, care prind a se dezvolta și apoi a se înălța necontenit pe cerurile sufletelor, asemenea unor aurore boreale spectaculoase și vii.
Senzualitatea cea mai pură se îngemănează în chip minunat, cu o durere ascetizantă, de cel mai profund rafinament intelectual. Creatorul „Spațiului Mioritic” era un naționalist de o vastă cultură umanistă, un autentic european, care își iubea cu intensitate plaiurile natale, fără a cădea în vulgaritate sau izbucniri șovine. Creatorul care a scris cu atâta plasticitate despre alternanța văilor cu dealurile și câmpiile peisajului autohton, nu se metamorfozase niciodată, într-un pășunist ridicol.
Mihai Beniuc (în pofida stropului de talent avut ) , a ambiției uriașe de a parveni și a succesului său social (dar temporar) conștientizase că nu va reuși niciodată să atingă (necum să depășească) , măreția personalității culturale a lui Lucian Blaga. Conform mărturiilor celor care i-au fost alături în ultimele clipe de viață (scriitorul Teohar Mihadaș e un exemplu în acest sens), Lucian Blaga slăbise cumplit și primea morfină, pentru a suporta ceva mai bine îngrozitoarele dureri care-l chinuiau.
De un alb marmoreean, cu brațele uscate și lungi, ca niște crini arși de un blestem negru, filosoful dovedea un stoicism admirabil și o mare pudoare, nedorind să ofere apropiaților imaginea unei decrepitudini continue, pe care o considera umilitoare.
Blând și diafan ca un zeu în amurg, vegheat (printre alții) de către soția sa Cornelia, privea departe, dincolo de camera de spital în care agoniza, încercând să se înalțe în azururi, spre a porni către Lancrămul natal.
Avea halucinații în care se vedea în diferite momente ale copilăriei, în mijlocul naturii bucolice natale. Privirea îi devenise hipnotică, arzătoare, de parcă în acești ochi adânci, i se refugiase întregul suflet, pregătit pentru ultimul zbor. Conform mărturiilor celor din jur, Blaga și-a anticipat ora morții, în urma unui vis avut anterior.
Devenise dintr-o dată extrem de calm, cu un aer lucid, de o coerență proprie celor care simt deja adierea prezenței îngerilor.. În ziua în care a fost înhumat (9 mai 1961), nu s-a îngăduit să se scrie un singur rând despre cel care fusese Lucian Blaga, nicăieri în presa din România acelui timp. Lozincile și propaganda pro-comunistă inundau totul. Numai că, există o judecată finală, care așează pe fiecare în locul meritat.
CE AUDE UNICORNUL
Prin lumea poveştilor
zumzetul veştilor.
Prin murmurul mărilor
plânsetul ţărilor.
Prin lumea aievelor
cântecul Evelor.
Prin vuietul timpului
glasul nimicului.
Prin zvonul eonului
bocetul omului.
LUCIAN BLAGA
Profesor universitar doctor habilitat în cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Cristian Sandache este o personalitate complexă, un om devotat scrisului, literaturii și esteticii literare, fiind una dintre cele mai active prezențe în domeniu.