(Chiar) nu putem trăi fără Halloween?
S-o luăm la pas încet, să întoarcem problema pe toate fețele. În primul rând, aș aminti faptul că avem și Dragobete, avem și Valentine’s Day, dar, cu ochii pe statistici, ne e mai aproape cel american decât al nostru, deși nu e nici mai frumos, nici mai semnificativ – în fapt, ambele sunt o sărbătoare a iubirii (dacă avea nevoie de o zi specială!). Aș îndrăzni să spun că Dragobete are o legendă mult mai bogată, dar pe de altă parte, e o sărbătoare populară, pe când Ziua Sfântului Valentin e mai… de la oraș, așa… Asta să fie cauza? Oricum, ursuleți din pluș și alte kitch-uri sclipicioase pot fi oferite în ambele zile, ba chiar și cu alte ocazii. Și atunci, una din cauzele pentru care adoptăm sărbători străine de spiritul poporului nostru, fără să le adaptăm neapărat (așa cum facem cu toate cele împrumutate) este snobismul nostru, acea atitudine de parveniți care ținem cu orice preț ”să fim în rând cu lumea bună”. Nimic mai greșit, familia s-a modernizat și ea, până și părinții celebrează Valentine, iar școala, din păcate, nu (mai) are nimic de spus, pentru că e greu să contracarezi obiceiurile proaste cu care copilul vine de acasă. Ei, dar pe măsură ce școala se prăbușește sub povara birocrației și a proastelor legi, ipocrizia, orgoliul, falsitatea cresc exponențial. Da, susțin și îmi asum ce spun, iar voi puteți să nu fiți de acord cu mine.
Și un alt puncte de vedere despre Halloween
În noiembrie, mutatis mutandis, același fenomen. În popor se celebrează (cu venerație și smerenie) Ziua Morților, la oraș e plin de Halloween lovers care populează nu doar mediul fizic, ci (mai ales) cel online. Foarte puțin se mai vorbește la școală (deh, obsesia mea) despre tradiții, obiceiuri, valori, tot ceea ce ține de specificul național și de modul noastru de gândire, cum ar spune Noica, ”sentimentul românesc al ființei”. Tempi pasati! Așadar, românii de toate cultele și religiile (în Transilvania, datorită climatului multicultural specific, cu atât mai mult) sărbătoresc această tradiție, denumită în latină Sollemnitas Omnium Sanctorum, în franceză Toussaint, în italiană Ognissanti, în spaniolă Día de Todos Los Santos, în germană Allerheiligen, în maghiară Mindenszentek, de la care derivă toponimul transilvan Mesentea), cunoscută și ca Luminația. Așa cum îi spune și numele, sîrbătoarea este a tuturor sfinților, cunoscuți sau necunoscuți, cărora li se aduc ofrande pentru faptele lor dar și pentru a avea grijă de sufletele răposaților noștri.
Citiți și despre Luminația sau Ziua morților
Care e tradiția de Luminație?
Familii se duc la cimitire pentru a curăța mormintele de buruieni, a le spăla și a le decora cu flori noi, aranjamente florale și coroane. Se aprind lumânări sau candele pe morminte. Acest obicei simbolizează lumina care îi călăuzește pe morți și memoria vie a celor vii pentru cei plecați. Se organizează slujbe de pomenire în biserici, unde preoții rostesc rugăciuni speciale pentru sufletele celor decedați. În lumea apuseană, sărbătorirea luminației începe după vesperele (vecernia) din seara zilei de 1 noiembrie. În această zi, creștinii își cinstesc și îngrijesc mormintele celor trecuți la cele veșnice. Credincioșii merg la cimitir, curăță mormintele și le înfrumusețează cu flori și lumânări aprinse, în amintirea celor care i-au însoțit pe drumul vieții. În plus, se înalță rugăciuni particulare și la liturghie pentru sufletele răposaților și cinstirea acelora care au murit în prietenia sau în pacea lui Hristos. Enoriașii participă la aceste servicii, aducând colivă și alte ofrande. Se prepară mâncăruri specifice, care sunt apoi împărțite ca pomană. Coliva este cea mai cunoscută dintre acestea, fiind sfințită la biserică înainte de a fi distribuită. În afara alimentelor tradiționale, oamenii pot oferi și alte bunuri sau bani celor nevoiași în memoria celor decedați. Familii și prieteni se reunesc pentru a-și aduce aminte de cei pierduți și pentru a povesti despre viața lor, ceea ce servește la menținerea legăturii cu trecutul și a memoriei comune.
Așadar, avem o tradiție frumoasă și un suflet care a înțeles, de-a lungul istoriei sale, că granița dintre viață și moarte e doar o iluzie și că aceia care sunt ”plecați” trăiesc în continuare prin spiritul lor, care trebuie păstrat viu în memoria celor rămași.
Ce e Halloweenul?
Halloween, sărbătorit în fiecare an în noaptea de 31 octombrie, este o tradiție cu origini străvechi, care a evoluat de-a lungul timpului, încorporând diverse elemente culturale. Există două traduceri: „All Hallows'” reprezintă o formă veche de a spune „toți sfinții”, iar „Eve” înseamnă „ajun” sau „seara”. Așadar, termenul „Halloween” este o contracție a expresiei „All Hallows’ Eve”, care înseamnă „Seara tuturor Sfintilor”. În română, nu există o traducere literală echivalentă pentru „Halloween”, deoarece aceasta este o sărbătoare cu origini specifice culturii anglo-saxone și nu face parte din tradiția românească. Cu toate acestea, sărbătoarea a fost adoptată în anumite cercuri din România datorită influenței culturii americane și a mediei globale. O altă traducere ”demonizează” (în spiritul ei, de fapt), această tradiție, citind ca ”Hell will win” – ”iadul va învinge” – încercând să atragă atenția asupra unei proaste adoptări/adaptări a acestei tradiții străine.
Puțină istorie
Halloween-ul are origini în festivalul celtic Samhain, care marca sfârșitul recoltei și începutul anotimpului rece sau „anului nou celtic”. Se credea că în această noapte, bariera dintre lumea celor vii și cea a spiritelor devine neclară, permițând spiritelor și fantomelor să traverseze în lumea celor vii.
În secolul al VIII-lea, Papa Grigore al III-lea a desemnat 1 noiembrie ca sărbătoarea Tuturor Sfinților (All Saints’ Day sau All Hallows’ Day), o zi dedicată onorării tuturor sfinților și martirilor. Noaptea dinaintea ei, cunoscută ca All Hallows’ Eve (seara tuturor sfinților), a început să fie sărbătorită cu obiceiuri care seamănă cu cele din Samhain. Îmbrăcarea în costume care stârnesc groaza poate fi urmărită înapoi la obiceiurile celților și la alte practici europene din evul mediu. Oamenii se mascau pentru a alunga sau pacăli spiritelor rele. Originară din Irlanda, tradiția inițială folosea napi sculptați cu lumini în interior pentru a alunga spiritele rele sau pentru a reprezenta sufletele celor decedați. În America, dovleacul a devenit alegerea populară datorită disponibilității și mărimea sa.
Trick-or-treating-ul este o activitate pentru copii, care merg de la casă la casă în costume, cerând dulciuri sau uneori făcând farse (trick). Această tradiție se crede că are rădăcini în practica medievală a „soul-caking”, unde săracii colindau cerând mâncare în schimbul rugăciunilor pentru morți. Ca simboluri, există Fantome și spirite: Datorită conexiunii cu lumea celor morți, fantomele sunt o temă comună în decorațiunile de Halloween; Vrăjitoare și pisici negre: Au fost asociate cu magia și superstițiile de-a lungul istoriei, iar în noaptea de Halloween sunt simboluri omniprezente; Păianjeni, lilieci și alte creaturi: Adesea considerate înfricoșătoare sau nocturne, sunt și ele simboluri populare ale sărbătorii.
Adică tot ce trebuie pentru a crea o atmosferă horror, care nu mai are nimic în comun cu smerenia de a celebra memoria sfinților, a martirilor și a morților noștri, nu-i așa? Dar pentru că Halloween-ul a devenit o industrie majoră, cu vânzări semnificative de costume, decorațiuni, dulciuri și petreceri tematice, și pentru că este o ocazie pentru petreceri costumate, vizionări de filme de groază, vizitarea caselor bântuite și participarea la alte activități festive, ea a fost îmbrățișată cu multă iubire și devotament de către tinerii români…
Prin urmare, chiar avem nevoie de Halloween? Răspunsul e la fiecare dintre noi… O cale de mijloc există întotdeauna, nu-i așa? Nu trebuie neapărat să fim habotnici, dar nici să uităm cu totul de sensul acestei tradiții. Poate că ar fi mai liniștitor să mergem și să aprindem lumânări la cimititr, să ducem flori și să spunem o rugăciune, din aceea cu care ne culcăm și ne trezim dimineața…
