Despre Iulia Hașdeu (14 noiembrie 1869 – 29 septembrie 1888), fiica poetă, artistă, filozoafă, a marelui savant Bogdan Petriceicu Hașdeu nu se poate scrie decât romanțat. A făcut-o C. Manolache, într-o carte singulară în literatura română: „Scânteietoarea viață a Iuliei Hașdeu”, la începutul anilor 1940, aducând la lumină cele mai subtile nuanțe ale unei personalități feminine excepționale, fascinantă prin varietatea preocupărilor intelectuale și a genialității prin care s-a remarcat în decursul celor 19 ani de fulgurantă existență pământeană, în care a ars precum o flacără vie, mai presus de toate, în numele Iubirii. S-a consumat pentru Frumos, pentru Bine, pentru Poezie, filozofie și muzică, pictură, adică pentru tot ceea ce omul are la îndemână ca să îmbrace acest sentiment în veșminte de sărbătoare.
Copil-minune, adolescentă sclipitoare, prima femeie care a studiat la Sorbona, unde s-a înscris la numai 16 ani, „Lilica” a trăit plenar toată gama de sentimente care se puteau transforma în artă pură, mărturie stând volumele de versuri în limba franceză, jurnalul și bogata corespondență cu tatăl său, continuată și după dispariția ei.
Poate că nu există în literatura noastră un portret liric atât de profund și de sensibil al femeii făcut de o copilă pe care un destin potrivnic a împiedicat-o să devină femeie în adevăratul sens al cuvântului. Din fericire, neiertătorul Fatum nu i-a pus stavilă în calea iubirii, pe care a cântat-o cu un glas tragic ce amintește de suferințele și sacrificiul celebrei Sappho.
Pentru că o astfel de personalitate nu putea trece în lumea de dincolo fără să lase urme palpabile, Iulia Hașdeu își proiectează geniul creator în arhitectura castelului de la Câmpina, pe care tatăl ei l-a construit în urma indicațiilor primite în cadrul unor ședințe de spiritism, ca o victorie a spiritului uman superior înzestrat asupra inexorabilei limite a condiției umane.
Femeia
O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin şi amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminţi
Deşartă sau prea rece, sau clocot de dorinţi!
Sub vraja frumuseţii, ori dulcea ta zîmbire,
Ascunzi tu suferinţă, ruşine, sau iubire?
În clara ta privire, de visuri încântată,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plâns vreodată?
Ah, ce perverşi ai ochii, surâsul nu-i timid
Sub fardul ce sclipeşte s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, făr-de mustrare,
Defectele, şi-n taină, porniri spre desfrânare!
La tine totul este spoială sau mascat:
Ţinuta, vorba, faţa şi glasul afectat
Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunţi cu viu răspăr:
Minciuna pentru tine e unic adevăr!
Faţadă-i tot la tine şi prefăcătorie
Şi chiar a ta ştiinţă e doar cochetărie.
Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,
Şi-ndeosebi să placă! E vanitatea-ţi dragă!
Să placi… pentru aceasta ţi-ai da viaţa-ntreagă,
Ţi-ai da averea, pruncii şi cinstea, de se cere,
Şi totul pentru-o biată şi ridicolă plăcere!
Cochetăria-ţi este virtutea cea suavă.
Ea în femei se naşte: în tine, doamnă gravă,
În tine, ţărăncuţă, cu faţa-mbujorată,
În tine, curtezană, mereu neruşinată.
Femei! – e viaţa voastră şi singura mândrie;
Voi sufletul vă-nchideţi într-o bijuterie!
Tears of stone
Nu mă-mpiedica de-a plânge…
Nu mă-mpiedica de-a plânge
Dacă am darul lacrimei
Durerea în plâns o poţi înfrânge
Şi speri ceva în boaba ei. Nu ştii că-n plâns de-atîtea ori
Poţi să-ntrevezi o rază nouă
Şi că-i la fel cum pentru flori
E-o reîmprospătată rouă? Nu ştii că plânsu-i izbăvire
La orice inimă înfrântă?
E ultima înveselire
Ce-adesea durerea o cântă. Când plângi speranţa nu te-nfrînge
Şi vezi ceva în raza ei
O, lasă-mă, amice–a plânge
Dacă am darul lacrimei.
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
