Eu nu sunt
nerăbdătoare, aștept
să se coacă octavele mierii
și fiii fumului să se nască, subțiri foițe de biblii
toropită aștept curgerea-ncremenită a orei, penele-i roșii
fălfâindu-mi sub piele cămaşa de sânge și rodii
E, încă, timpul merelor
de lapte, al rădăcinilor
umblătoare în mâini printre zodii
nu mă-ntreba de ce doagele firii saltă din umeri
nu ştiu
nu sunt nerăbdătoare
de-a dura vinul ierbii mă soarbe
în mii, sute de cercuri.
foto tumblr.com
Citește și acel ceva
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
