așază-ți fruntea pe inima mea,
aproape de locul unde se îmbină
dorurile, făcând schimb de priviri
printre frunzele acestei toamne.
nicio serenadă nu oferi tribut
clipei care te va trăda, oricum,
tu, doar închide ochii
și lasă-te mângâiat.
*
mai încolo, către seara tămâioasă,
când se vor aprinde lumini în cer,
sub copitele cailor liberi,
pe câmpia lăuntrului meu,
apleacă-ți ochii să nu-ți văd neputința.
m-aș strânge înapoi
în coconul din care am ieșit
în dimineața primă pe pământ.
*
primește ce-ți este dat fără așteptări,
deschide ceaslov nou
și din albastrul ochilor mei,
penița o hrănește, flămând, cu nesaț,
până când, în depărtări alburii,
se va auzi ecou,
aproape, tot mai aproape.
*
foto arhiva personală