asamblare
poate că, fără să știu, am ajuns deja
pe ultimul loc nu mai am
de ce să zoresc. vuietul surd
ce se aude în urmă e cavalcada
abelienilor, pripa lor să mă dea la o parte
și s-o ia înainte, ca și cum i-ar
aștepta vreo masă întinsă
pariuri portocalii cu tălpile înnodate
făcute fundă pe-un premiu
am iubit goana, nu ca pe un sport
ci ca pe o penitență, cum
să-ți altoiești altfel nazurile
în trup de aripi plăpânde?
poate că, fără să vreau, am câștigat deja
distincția celui mai bine plătit
alergător pe nisip.
foto tumblr.com
Citește și vedeți de-o umpleți
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
