nu te dezbraci de poezie
și n-o dai la-ntors
ca pe o haină îndelung hărtănită
am învățat că se poartă direct
sub piele
altfel cine știe cum ar luci
năuntrul ți-ai pierde
mințile s-ar opri sângele-n
peștii agili
strecurați în celule.

albe. ușor îți dai seama
că te-nfășoară ceva mai mare
mai înalt
ca un miceliu cosmic
ce se dilată
la tangența cutremurată cu el însuși
n-are nevoie să șoptească printre dinți
constelațiile descoperite în joacă
o hartă ce cântă
și cântă și cântă ne mângâie mă
îmbracă.

foto tumblr.com

Citește și m-ai lecuit