A fi profesor nu e o meserie și nici nu se rezumă la a avea un loc de muncă din care să-ți câștigi existența. Trebuie să-ți curgă prin vene.Cu siguranţă, vin vremuri în care ne va fi ruşine că suntem intelectuali. Că părinţii noştri şi-au tocit nervii şi coatele învăţând şi concurând pe 25 de locuri la facultate, lucru care a devenit astăzi, de neimaginat. O să fim jenați că noi, la rândul nostru, ne-am zbătut şi am luptat să ne câştigăm un loc în societate muncind şi învăţând la lumânare, ca să-i facem mândri de noi.
Nu, nu mi-e ruşine. Profesia mea, încă nobilă, merită să fie recunoscută. Profesia tatălui meu, la fel. A mamei mele, de asemenea. Nu mi-e ruşine că am muncit şi am învăţat. Nu mi-e ruşine că bunicii mei au fost muncitori, librari, pescari. Vreau să ştie toată lumea. Respect munca, respect cartea, respect efortul şi sacrificiul. Valorile. Asta nu se poate lua, nici nu se poate şterge din vreun catastif.
Până atunci însă, cred că am deprins sensul acestei afirmații: ”Are și greva asta avantajele ei”. Le explic, pe scurt:
1. Avantajul castei superioare rămâne cel al detașării față de popor/mulțime/gloată, adică ei acolo și noi aici, jos de tot, privind cu speranță la ei.
2. Avantajul lipsei de educație: societatea românească a reușit să demonstreze faptul că nu contează gradul de cultură și civilizație al unui om, ci apartenența politică sau banii. Aștept să-mi demonstrați că intelectualii sunt la conducerea instituțiilor și că ei reprezintă modele.
3.
Avantajul dezbinării: greva aceasta divide nu doar intelectualii între ei (profesorii între ei, profesorii de la niveluri de învățământ diferite, universitar-preuniversitar, personal didactic-personal nedidactic,
părinți-profesori, elevi-profesori ș.a.m.d.), ci și categoriile sociale care fac parte din ecuația sistemului de învățământ. De mare ajutor sunt rețelele de socializare, unde se poate arunca lesne anatema asupra profesorilor, pentru că, nu-i așa, au obrăznicia de a se scutura de praful ciubotelor care apasă pe gâtul lor. Tot aici intră și vrajba (absolut de înțeles) între cei care fac grevă și suportă consecințele (tăierea salariului prin suspendarea contractului de muncă) și cei care NU fac grevă (dar nici nu își onorează serviciul (nu, varianta online nu e legitimă și nici legală – nu suntem în pandemie, sau?) dar vor beneficia de toate ”avantajele” grevei.
Chiar mi-am permis o glumă: Am auzit că profesorii care nu fac grevă vor renunța benevol la drepturile financiare care se vor obține în urma acestei acțiuni, considerându-le ”necuvenite” și le vor redirecționa către cei care au participat, pentru a compensa tăierile din salariu pe care greviștii trebuie să le suporte.
Spun ei că așa e corect și moral și că vor să rămână modele umane pentru societatea românească, așa cum se cuvine unui profesor, principalul factor de educație. Dacă e adevărat, nu pot decât să-i felicit.
Foarte mulți m-au luat în serios, ei încă mai speră și sunt fericiți. Mă bucură foarte tare lucrul acesta.
4. Avantajul lingvistic e de neprețuit, pentru că acela care deține monopolul puterii deține și monopolul terminologiei din domeniul financiar. Astfel, am aflat că voucher = primă = spor = dorințe/revendicări îndeplinite, aproape că înseamnă și mărire salarială, așa că marș la clasă. (am încheiat citatul).
5. Avantajul popularității: revolta
cadrelor didactice face eroi din niște nătângi care abia îngaimă cuvintele. Niciodată n-au ieșit mai evident în relief nulități ascunse prin birouri și plătite cu bani grei și pensii speciale. Nomina odiosa.
6. Avantajul pensiei speciale: vorba ceea, dacă s-ar elimina sistemul de învățământ, s-au putea mări pensiile speciale. Poate le-am dat idei, cine știe…
7. Cifra magică, ultima. Avantajul de a fi zen la toate problemele celorlalți. Privesc poza lui
Walter Matthau și mă gândesc ce frumos vom zâmbi peste câțiva ani, vorba ceea:
Râzi, elev, râzi de prostia ta!Și cred că mai sunt multe avantaje și vor mai fi până la final, le adăugăm pe parcurs, cu puțin ajutor din partea voastră, a celor care ne citiți cu atenție…
