de n-ai pierdut c-ai plecat
iar eu, că am rămas, n-am câștigat,
înseamnă că dragostea, acest neostoit volum propriu
cu nesfârșite, incompresibile forme de apă metalică
urcă încet prin tălpile tale, pe sub cer legate de ale mele,
iscălind un pact al depărtărilor comunicante.
păsări croșetate în atelierele vechi, plutitoare
conspiră alb, în picaj, până la nări de cenușă
și sângele oxidat lovește
buze de înger.
te iubesc fără să mai îmi pese
de înălțimi, de adâncuri
și fără spaima ce toarce neconsolată
ultimii lujeri
de vată.
foto sursa
Citește și te-am ales dintre toți bărbații
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
