„Șatra” (1968) este considerat de către unii critici romanul cel mai reușit stilistic al prozatorului Zaharia Stancu (1902-1974) drept o creație ficțională, lipsită de orice element autobiografic. Tragedia romilor deportați în Transnistria de către regimul mareșalului Ion Antonescu (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) ar constitui elementul inspirator al acestei scrieri.

„Timpul nu se opreşte pe loc. Orice s-ar întâmpla pe pământ, pe stele sau printre stele,

el merge înainte cu aceiaşi paşi măsuraţi.”

Numai că Stancu nu a dorit să creeze un roman istoric (sau de evocare istorică), intenția sa fiind (mai curând) conceperea unei parabole cu sensuri general-umane, privind precaritatea destinului umanității, în confruntarea cu provocările Istoriei. O comunitate de romi ursari este silită de către autorități să se fixeze într-o zonă necunoscută, situată „dincolo de marele fluviu”, iar călătoria spre necunoscut este un prilej de mari temeri, pentru toți cei 97 de membri ai șatrei condusă de bătrânul și echilibratul bulibașă Him-bașa.

„Anii aprind în inimile oamenilor dragostea, şi tot anii o topesc şi o sting.”

Gitanes Cigarettes by Herb Ritts

Drumul este o adevărată probă inițiatică, la care oamenii, caii, catârii și urșii sunt supuși. Odată ajunși la destinație, vor constata sărăcia și bizareria zonei, care amintește de perimetrul unui crater lunar. Un lac sărat populat de mici viermi roșiatici, vegetația ghimpoasă predominantă, iepuri răzlețiți și (mai cu seamă) o rețea de mușuroaie fără de număr, săpate de o puzderie de cârtițe. Șatra va înfrunta o iarnă homerică, pierzând vreo 30 de oameni, caii, catârii și urșii, iar din cei 25 de câini vor mai supraviețui doar 4.

„Nimeni nu ştie când va muri. Nimeni. Omul, când se uită înainte, i se pare că viaţa lui va fi lungă. Şi de asemenea i se pare că viaţa e ceva, că viaţa e mult, că viaţa e totul. Poate să fie aşa, şi poate să fie şi altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viaţa a fost puţină, dacă nu chiar nimic.”

Trăitori în hrube săpate într-un fel de mal rîpos, ajungând în cele din urmă să se hrănească doar cu fiertură de ovăz, sau cu carne de cârtiță, oamenii lui Him-bașa („oamenii oacheși”- cum îi numește scriitorul în romanul său), vor conștientiza în cele din urmă, că fuseseră aduși acolo, pentru a pieri fie de foame, fie din cauza condițiilor climatice. Nimeni nu le spusese până atunci adevărul, fiecare reprezentant al autorităților cu care interacționaseră anterior le precizase doar că ordinul era ca șatra să aștepte într-un loc anume sfârșitul cataclismului.

Him -bașa își pierde străvechea sa autoritate asupra șatrei, cutumele de demult vor fi treptat respinse de către membrii unei comunități în maxim risc de dizolvare, disperarea face ravagii, laolaltă cu foametea și frigul intens. În fapt, în locul romilor se poate afla orice fel de etnie, din clipa în care decidenți demenți consideră că ea trebuie să dispară din lume- pur și simplu.

Pretutindeni, lor, oamenilor oacheşi, şi acum ca şi mai înainte, când erau vremuri de pace, li se cerea de către jandarmi aur. Dădeau. Şi, în schimb, căpătau dreptul să umble prin sate şi să lucreze. Acum, de când cu războiul, aurul se ascundea, era mai rar şi mai scump, şi dacă războiul avea să mai dureze, aurul avea să devină şi mai scump. În timp de război, numai oamenii erau ieftini, atât de ieftini, că aproape nu preţuiau nimic.

Nicio acuzație efectivă nu este lansată asupra acestor biete suflete, Him bașa încercând zadarnic să se dumirească . Nu încălcaseră nicio lege, nu se făcuseră vinovați de nimic. Romanul poate fi lecturat și ca un adevărat protest, împotriva oricăror tendințe menite a anihila demnitatea umană.

Stilul stancian nu se dezminte și există multe pasaje, care echivalează cu adevărate poeme în proză, de o tristețe intensă, remarcabilă prin copleșitoarea sobrietate. O scriere tulburătoare, despre ce se poate întâmpla , atunci când Istoria erupe din matcă și devine o simplă jucărie, în mâinile celor pentru care o parte dintre semenii lor, nu reprezintă decât elemente statistice neglijabile.