Pentru mine, teatrul este un loc al educaţiei emoţiei, al spiritului.

Andrei Șerban (n. 21 iunie 1943, București) este una din personalitățile complexe ale vieții culturale românești din ultima perioadă, data fiind concepția pe care o așază la temelia intenței sale de a reconfigura, de pe poziții sigure, lumea spectacolului dramatic, fie că vorbim despre teatru sau opera, domenii în care s-a afirmat plenar. Revenit în România după evenimentele din decembrie 1989, ca director general al Teatrului Național din București, după o perioadă petrecută în cadrul companiei „La MaMa” din New York, regizorul-actor a fost recompensat cu numeroase distincții, printre care se numără Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol și pentru cel mai bun regizor, Premiul Drama Desk pentru regie, fiind cunoscut în lumea filmului în mod special pentru rolurile din ”Moartea domnului Lăzărescu” sau ”An American Haunting”.

Ceea ce impresionează la acest om de teatru complet este, în afara palmaresului profesional, o viziune profundă asupra artei, care i-a influențat modul de a gândi teatrul și de a se pune în slujba lui, astfel încât să atingă un ideal prin care condiția umană să se regăsească pe deplin în complexitatea reprezentării ei artistice. ”Scopul artei este acela de a-l pregăti pe om pentru moarte”, spune profesorul Andrei Șerban, iar spectacolul teatral – care oferă imaginea vie, directă, corp-la-corp cu viața – are această extraordinară forță de a atinge punctele cele mai sensibile ale oamenilor, prin efectul de catharsis pe care îl are asupra conștiinței și asupra sensibilității lor. El afirmă tranșant: ”Pentru mine, elementul esenţial în teatru este surpriza, pentru că fără surpriză nu există viaţă.”, înțelegând substratul inițiatic al acestui domeniu artistic în care nu există acte gratuite, ci totul converge spre o finalitate existențială traductibilă în termenii elevației spirituale: ”Să faci vizibile umbrele profunde ale subconştientului. Pentru asta suntem în teatru, pentru asta lucrăm în teatru. Pentru a atinge ceva secret, misterios. A-l face vizibil. E foarte greu, e îngrozitor de greu, dar e posibil.”

Într-un interviu acordat ziarului ”Adevărul”, el definește teatrul ca ars docendi, capabilă să ofere umanității șansa de a se autodefini:

Teatrul este un loc unde noi, oamenii, venim ca să ne vedem în oglindă aşa cum suntem, nu cum am vrea să fim. Să vedem propria noastră viaţă, reflectată pe scenă de către actori într-un mod mai esenţial şi mai clar decât ce putem vedea noi înşine despre noi.

yorick.ro

”Toată lumea joacă teatru”, declara maestrul său spiritual, marele Shakespeare, iar Andrei Șerban are intuiția acelor elemente care fac diferența dintre rolurile pe care fiecare dintre noi le interpretăm pe scena vieții și care fac din noi actori străluciți sau bieți cabotini:

E util să ne punem această întrebare („Ce înseamnă să joci un rol?”, n.n). mai ales în zilele noastre, când confuzia despre cine suntem şi ce rol jucăm e în creştere. Teatrul e peste tot, pe stradă, la televizor, toţi suntem actori, dar nu ştim ce rol jucăm. Subiectul e important pentru orice om, nu numai pentru mine. Fiecare jucăm roluri, vrând-nevrând, şi în teatru, şi în viaţă. Aşa cum foarte limpede o spune Shakespeare: „toată lumea e o scenă şi noi toţi actori în ea”. E o temă care ar trebui să ne pună pe gânduri pe toţi, cum ne jucăm rolul… Pe scenă, întrebarea e dacă actorul ştie ce joacă şi dacă e conştient de ce joacă. În viaţă, un om trece prin foarte multe măşti de la un minut la altul, le schimbăm permanent ca să placem unuia sau altuia, în jocul social. Şi, din când în când, scoatem masca şi încercăm să vedem cine suntem… Asta cred că e una dintre întrebările-cheie, pentru a înţelege ceva despre viaţă şi despre noi.

La 74 de ani, artistul nu-și poate reține un sentiment de amărăciune în legătură cu situația teatrului românesc actual, îndepărtat, în viziunea lui, de scopurile autentice ale artei dramatice și de capacitatea tinerei generații de actori de a pătrunde dincolo de mască, în interioritatea personajelor pe care le întruchipează.

Problema e că sunt atât de multe spectacole absolut fără niciun fel de valoare, pentru că actorii nu-şi înţeleg rolul, nu ştiu ce joacă. Ca să-l înţelegi pe Hamlet îţi trebuie o viaţă întreagă, iar efortul de a te deschide uman, intelectual sau sufleteşte este uriaş şi trebuie să te facă pe tine, ca individ, să te dezvolţi. Dar, din păcate, se întâmplă invers… Aducem rolul la cât de mici suntem noi. Ceea ce scria Zeami, maestrul teatrului japonez, în urmă cu sute de ani, este uluitor de modern şi de actual. Că important este să înţelegi rolul, care se află deasupra ta, şi să devii conştient, să ai un control absolut asupra posibilităţilor tale. Spuneam undeva că în România, în acest moment, nivelul de Alzheimer în cultură este în creştere şi cred că e un mare adevăr, pentru că e greu să-i faci pe actorii tineri, şi nu numai, să fie atenţi şi să se concentreze la ceea ce li se întâmplă. Iar Alzheimerul este o boală greu de vindecat…

evz.ro

Lecția lui Andrei Șerban e simplă: teatrul înseamnă viață, pornind de la originile sale mitice și ritualice, până la reprezentările moderne și postmoderne sau cele spre care se va îndrepta, în funcție de evoluția spirituală a umanității. El trebuie perceput ca atare, fie că este vorba despre acțiune sau despre instanțele situate de o parte și de alta a scenei, inseparabile prin aceeași insațiabilă dorință de a se apropia cât mai mult de înțelegerea sensurilor tainice ale existenței și de adevărurile ei esențiale.

Citiți și Trăiește exact cum îți dorești…