Cehov în straie americane – „Casa de la țară”

Viaţa artiştilor este foarte grea oriunde; lumea actuală este una devastată politico-cultural, în care poezia, misterul şi politica sunt nişte otrăvuri latente. Teatrul este locul în care utopia poate exista. Ne trăim viața? Ne trăim cariera? Ne trăim visele? Ne trăim eșecurile? Răspunsurile acestor interogații și-a multor altora le aflăm într-o poveste despre mai multe feluri de a iubi și despre mai multe feluri de a urî. Aflăm într-o piesă-omagiu contemporan adus lui Anton Cehov, piesă scrisă de  Donald Margulies. Dramaturgul american, Donald Margulies, intră respectuos în odăile și-n cămara (tematică) a venerabilului A.P. Cehov, odată cu piesa „The Country House” – „una dintre cele mai structurate și mai reușite piese americane care au ajuns pe Broadway în ultimul deceniu.” (Theater Mania). Bunăoară, textul contemporan ajunge pe scena bucureșteană a Teatrului Național, într-o producție elegantă,  „Casa de la țară”, coordonată de Claudiu Goga (regia, traducerea şi ilustraţia muzicală sunt semnate de acest realizator multipremiat al teatrului românesc contemporan). Timpul este totul, exact ca în melodia (tema principală) din pelicula „Casablanca” (As Time Goes By) devenită paracomentariu în recenta montare de la Sala Studio de la TNB, dar și motiv de cronometrare pe un panou, suspendat deasupra casei de vacanță.

Această poveste despre forța distructivă a unui sărut și despre aceeași forță de distrugere a lipsei unui sărut, despre cât de grele sunt unele vorbe sau cât poate leza lipsa unor cuvinte potrivite, depre prețul succesului și ce-ar însemna ratarea, despre arta pură (teatrală) și comercialul facil, despre conflictele intergeneraționale, despre demonii orgoliului, dar și despre fiorii pasiunii devine o contemplare nuanțată a fluxurilor schimbătoare ale relațiilor într-o lume volatilă. Folosind teme și elemente extrase din „Pescărușul” și „Unchiul Vania”, excursul lui Margulies de la Cehov este o îmbunătăţire majoră, iar textul aduce în prim-plan personaje cehovien (puse în mash-up), care se reunesc sub un singur acoperiș în umbra unei morți recente

Regizorul Claudiu Goga abordează textul contemporan într-o montare ce reuneşte nume sonore ale scenei româneşti, în mare parte rolurile suprapunându-se cu istoria profesonială a interpreților. Pătruns de semnificaţia textului, devotat spiritului acestuia, el a transpus cu fineţe universul lumii artistice, devoalând o vivisecție emoțională aprinsă, într-o dramă cu accente comico-tragice fără margini, creând în același timp tipologii moderne cehoviene care își puneau, fie evitau, aceleași întrebări care au afectat personajele autorului rus cu mult mai devreme. Dramaturgul american trasează meticulos paralele din secolul XXI cu personajele și situațiile lui Cehov contextualizând, iar Claudiu Goga propune o reflectare lucidă a textului în oglinda scenei.

După cum indică și titlul, decorul este o casă de vară în Berkshires, proiectată într-un loc confortabil de scenografa Corina Grămoșteanu (mobilier cu influenețe de Farm House, dar și cu nuanțe de inspirație modernistă în zona de dinning), în care descoperim o enclavă ai cărei locuitori sunt reuniți de durere. Va ajunge să fie o casă inconfortabil de aglomerată. Întreaga locuință păstrează amintiri (există și numeroase fotografii înrămate) atât plăcute, cât și dureroase. Casa aparține actriței Anna Patterson (întrupată de mereu uimitoarea Maia Morgenstern), o actriță de teatru și film de mare succes în urmă cu ceva timp. Această Arkadina modernă și-a chemat familia și prietenii să o ajute să treacă peste comemorarea unui an de la moartea fiicei sale iubite, Kathy, o altă actriță de o frumusețe și un talent neobișnuit, răpusă de nemilosul cancer la doar 41 de ani. De asemenea, Anna are nevoie de suport pentru a putea să revină pe scândură într-o producție a Festivalului de Teatru de la Williamstown din „Profesiunea doamnei Warren”. Alături îi stă fiul său, deprimatul Elliot (Marius Manole), actorul blocat, devenit dramaturg aspirant, fiind un amestec de Vania și Kostea/Konstantin din Cehov, personaj pe care micuța Susie (nepoata Annei) l-a numit cândva „unchiul idiotul”.

Printre invitați se numără și soțul văduv al lui Kathy, Walter Keegan (Marius Bodochi, corect în conturarea personajului, încadrându-se în stilul spectacolului ), un regizor de teatru odată genial, care a ajuns bogat și celebru făcând filme (pentru adolescenți) în franciză de la Hollywood. Șarja satirică al lui Elliot despre cariera lui Walter la Hollywood, ca regizor al unei francize de film intitulată „Truck Stop”, relevă un Marius Manole într-o formă artistică de excepție

Decizia lui Walter  de a o aduce și pe Nell (mereu senzuala Raluca Aprodu), o altă actriță, nu îi pică deloc bine fiicei sale abia ieșite din adolescență, încrâncenata Susie (furtunoasa Maruca Băiașu), care considera că Porsche-ul tatălui și iubita mult prea tânără reprezintă, de fapt, expresii ferme ale crizei vârstei mijlocii. Tânăra Susie este singurul membru al familiei imun în fața atracției unei vieți pline de sclipici. Acest personaj, pe alocuri intrigant, este întrupat  cu o inteligență scenică de mare viteză a tinerei Maruca Băiașu. Cinismul și umorul acestei fete nu pot masca durerea persistentă provocată de pierderea mamei sale. Vulnerabilitatea ei este evidentă, mai ales în scena/dialogul cu fascinanta Nell, dar și în relație cu Michael Astor (charismaticul Gavril Pătru), de altfel, singurul bărbat dorit de toate femeile din această casă. Așadar, prietenul familiei, un star de televiziune din oraș, care își curăță sufletul artistic jucând într-o piesă clasică, devine sursa adorației junei Susie.

Într-una dintre multele observații amuzante ale lui Margulies despre ciudățeniile pecuniare ale celebrității moderne, descrierea lui Walter despre Williamstown ca fiind locul „unde toți actorii ambivalenți de succes vin pentru absolvire” este o «știre inteligentă». Ca o boare marină, pe scenă, se simt comentariile la adresa showbizului, Anna făcând  și o (auto)referire la rolul din textul lui  George Bernard Shaw, iar prezenţă scenică provocatoare a Maiei Morgenstern punctează climatul actual al teatrului, concluzionând că s-a născut într-o epocă greșită: „Nu există vedete de Broadway, dragă. Nu mai. Oh, sunt vedete pe Broadway, dar nu sunt vedete de Broadway” – declară ea. Cu ironie și umor, Maia Morgenstern explică fin și cauza narcisismului înțepător care vine odată cu fișa postului.

Angajamentul social al lui Michael (excursii în Congo pentru a construi școli) indică un fenomen actual: «cauzele» celebrităților. Dramaturgul american pare să se întrebe dacă aceste fapte vin doar să umple golurile din viața actorilor sau le asigură cota de popularitate.

Conflictele ajung la paroxism odată cu lectura piesei lui Elliot. Dragostea neîmpărtășită a lui Elliot pentru Nell, cu care a lucrat pe scenă cu ani în urmă, îi alimentează animozitatea față de Walter. Aceasta oferă o evaluare directă atât a eșecurilor piesei, cât și a autosabotajului care l-a paralizat pe plângăciosul Elliot. Mai mult decât atât, deficiențele Annei – în calitate de mamă care nu a ascuns niciodată faptul că și-a favorizat mereu fiica – se resimt acut în relația mamă-fiu. Marius Manole are inteligenţa scenică de a-i conferi personajului Elliot presentimentul tragicului şi al zădărniciei, dând un gust amar tuturor entuziastelor lui agăţări de orice speranţă până la sfâşietoarea conştientizare a deşertăciunii iluziilor (făcută sub aburii alcoolului sau sub fumul ierburilor din tutun). Axul emoțional al reprezentației îl constituie dialogul Anna-Elliot: tensiunile se acumulează și cresc în intensitate; dialogul e mereu aluziv și acid.

„The Country House”/„Casa de la țară” încearcă să îmbine comedia și tragedia într-un singur pachet perfect. Asemenea lui Cehov, scriitorul Margulies este un specialist în regrete triste și în priviri cețoase ale drumurilor neparcurse, iar directorul de scenă a creat o atmosferă de scene din „viaţa la ţară”(contemporană), dându-i fiecărui personaj dreptul de a-şi irosi cu credinţă propria viaţă. Margulies, Goga și distribuția desăvârșită încheie toate acestea într-o scenă ce sugerează că membrii familiei de bază ar putea găsi în cele din urmă înțelegerea reciprocă. Sub coordonarea iscusitului Claudiu Goga, elegant și subțire, ca de obicei, spectacolul se desfășoară  ca un clip solid, presărat cu  vorbe «alese», episoade de spunere dureroasă a adevărului, certuri și lupte. Adăugați o scenografie adecvată pusă în valoare de light-design și o distribuție bine aleasă și veți avea o seară plăcută. «Oamenii-recuzită» ai jocului uman etern re-compun universul pustiitor şi grotesc al acestui «carnaval etern» ce dezvăluie existenţa omului epuizat de propria-i viaţă. Totul este posibil în acest spaţiu.

Mădălina Dumitrache

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.