„Marele artist stabileşte identitatea eternă a omului cu el însuşi.”

Pentru  Roger Caillois, André Malraux,  nume schimbat din André Berger (3 noiembrie 1901 – 23 noiembrie 1976) a fost „un scriitor deschis către lume așa cum au fost puțini în lumea asta”. Născut la Paris în 1901, scriitorul-filozof a nutrit un interes puternic pentru Asia – încă de la o vârstă fragedă, și a călătorit de mai multe ori în Cambodgia și Vietnam (în anii ’20), apoi în India și Japonia, rămânând puternic influențat de stilul oriental de viață și gândire.

Romanele sale reflectă angajamentul său politic, începând cu celebra scriere „Cuceritorii” (1928), până la „Speranța omului” (1937). În ultima dintre aceste lucrări, „Nucii din Altenburg” (1948), el pune la îndoială războiul, moartea, frăția, creația artistică și noțiunea de „om”.

În 1944, Malraux a luptat în special în Munții Vosgi și în Alsacia, în calitate de lider al Brigăzii Alsacia și Lorena.În calitate de ministru al generalului de Gaulle, prima funcție asumată în 1945, a înființat în 1959 Ministerul Afacerilor Culturale, pe care l-a condus până în 1969. „Anti-Memoriile” sale au fost publicate în 1967, fiind o scriere care scoate la lumină turbulențele interioare ale unei personalități „a veacului său”, căreia scrisul i-a permis o analiză extrem de lucidă a vremurilor, transformată în experiență estetică autentică.

„Am învăţat că viaţa nu valorează nimic, dar nimic nu e mai de preţ ca viaţa.”

Pasionat de forme și metamorfozele lor, Malraux a publicat „Muzeul imaginar” în 1947. Din acel moment, el nu a încetat niciodată să-și pună întrebări despre creația artistică și despre avatarurile ființei creatoare: despre Goya scrie în „Saturn” (1950); despre arta sumeriană, indiană și greacă în cele trei volume „Metamorfoza zeilor” (1957-1976); despre artele romane și gotice, apoi despre arta italiană din secolele XV și XVI; despre Rembrandt, Manet și arta modernă; despre arta Orientului Îndepărtat, sculptura africană și arta bolnavilor mintali; despre Picasso și Muzeul imaginar din „The Obsidian Head” (1974). Ultima sa anchetă a fost despre literatură și a rezultat în ultima sa carte, numită „Omul precar și literatura” (postum, în 1977).

Malraux s-a stins din viață la spitalul Henri-Mondor din Créteil, pe 23 noiembrie 1976.

André Malraux, nume schimbat din André Berger (3 noiembrie 1901 – 23 noiembrie 1976) este unul dintre scriitorii francezi a căror artă a fost puternic influențată de tumultuoasa viață pe care au dus-o, de schimbările bruște de curs existențial datorate unor evenimente sociale majore. Tinerețea i-a fost marcată de câțiva ani de carceră – pentru furtul unui basorelief dintr-un templu cambodgian – în care, experimentând umilința și privațiunile, și-a format o personalitate puternică și hotărâtă să se implice în lupta socială și politică, devenind un fervent anticolonialist și un susținător înfocat al schimbărilor sociale radicale. În aceste momente, scrisul i-a servit drept armă, îndreptată împotriva nedreptăților iar revista ”Indochina în lanțuri” a fost tribuna de afirmare a crezurilor sale politice.

De aici, calea către ”Condiția umană”, capodopera sa, era deschisă, ea sublimând întreaga sa experiență de viață, mascată sub dezvoltarea epică a mișcării de insurecție comunistă din China anilor 20. Cartea a fost răsplătită cu Premiul Goncourt, iar Malraux a devenit unul din existențialiștii consacrați ai vremii.

Ideea liberului arbitru l-a preocupat atât de mult, încât și-a însușit-o ca pe un crez: omul este rezultatul propriilor alegeri, de aceea este stăpânul propriului destin. Oamenii acceptă să moară, nesocotind propriile interese, pentru a justifica condiţia umană, punând la temelia vieţii demnitatea.

Sensul existenței respinge fatalitatea și acordă credit capacității omului de a se ridica deasupra vicisitudinilor vieții prin puterea intelectului său, care îl conduce spre fapte înțelepte și, prin urmare, spre succes. E și drumul pe care l-a ales devenind apropiatul generalului Charles de Gaulle, în care a intuit modelul unui lider de succes, iar opțiunea sa a fost concretizată prin scaunul Ministerului Francez al Afacerilor Culturale, pe care l-a servit timp de 10 ani.

Convins că arta este o revoltă împotriva destinului, lasă posterității o operă valoroasă, ce reunește nuvelistică, romane, celebrele Antimemorii, precum și lucrări de estetică și psihologie a artei,  prin care își transmite încrederea neștirbită în puterea creației de a transforma umanitatea, astfel încât să-și câștige demnitatea, văzută ca o condiție sine qua non a evoluției sale. Cultura este suma tuturor formelor de artă, de iubire şi de gândire, care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om să fie tot mai puţin înrobit, iar André Malraux a găsit cele mai bune căi de a lupta pentru libertatea umană: spiritul și forma lui supremă, creația artistică.

Citiți și despre Picasso