***
pielea e jar și jarul e vechi
ca sclavii
și pielea și jarul sunt aici și acum
și sclavii sunt dintotdeauna
și piele și jar
și sclavii suntem noi, rătăciții, femeile și bărbații,
separați odată pentru totdeauna

***
să nu mai răbdați loviți-vă dinții din față
de pietre de caldarâm de asfalt
de pereții instituțiilor roase de timp
atât de frumoase încât le umplem cu lacrimi
lacrimile rod și alterează
substanțele și materialele de construcție până la zid
zidul medieval al poeților
ce au crezut în forță și în transcendența în plină ceață
deoarece numai cei puternici își asumă slăbiciunea
ce duce la moarte și la gândire

nu mai răbdați manipularea și desfătarea
celor așezați pe scaune

nu mai credeți în sângele ce nu mai este infectat cu SIDA

acum când virușii rad lumea mușcati-vă limba până la ultimul ei sărut
am vrut să spun până la sânge
dar sângele trebuie scos din trup și donat muribunzilor
caritatea – zăpada roșie și tare din mâinile poeților
atunci să loviți cu dinții pietre 
când nu mai aveți sânge

***
vom zări discontinuitățile noastre consacrate
și continuități ale unui viitor fără viitor
pe care nu-l vom putea cunoaște
niciodată

cineva construiește sentimente pe cenușă
pe cenușa rudelor de sânge
ce supraviețuiesc doar sub pământ împreună
și vom distruge morții ce stau la suprafață,
ca florile,
morții noștri cei de toate zilele
care trebuie omorâți cu adevărat
cu patimă, cu îngrijorare și cu încă o moarte a morții

ce nu mai rămâne exact asta rămâne

și ceea ce rămâne mănâncă sângele gândirii noastre distruse

noi nu ne-am făcut viața
decât cu viața în față
și cu moartea înăuntru nostru
ca un pact dintre marile puteri ale lumii
suntem în viață, suntem în moarte
noi nu mai avem carne și sânge
avem doar relații adânci
cu viața și cu moartea
cu moartea și cu viața.

Pe Angela Marinescu o găsiți aici.