Zi de doliu pentru literatura română

3 noiembrie 2023, a trecut în neființă poeta noastră octagenară, Angela Marinescu. Poeta s-a născut la 8 iulie 1941, la Arad și a adus în literatura noastră suflul cald al unei sensibilități aparte, cu sorginte ancestrală, însă puternic altoită pe filonul unui limbaj cu expresie metaforică extrem de puternică. Suferința cauzată de o boală din copilărie s-a transformat, sub ochii ei ”măriți” de luciditate și mereu întorși spre esențe, într-o lirică pe care critica literară a situat-o într-o dimensiune ”punk” a poeziei românești, subliniind, prin această sintagmă, originalitatea ei frapantă.

”Aflu că s-a stins azi Angela Marinescu la 82 de ani, cea mai importantă poetă din literatura română. Vocea ei a reformat poezia de până la ea și a modificat-o radical și ireversibil pe cea de după ea. Am scris asta în repetate rânduri, atâta forță în poezie îi face pe mulți să pălească sau să pară fake. A fost o prietenă bună cu multe ocazii, încerca mereu la modul cel mai serios să se țină mereu la curent cu ce se întâmplă în literatură & teorie & ne-am vorbit mult în ultimul deceniu. Făcea să pară ridicole multe lucruri aparent serioase prin felul în care pe cerea să se angajeze ontologic, să nu fie superficiale niciodată. Rar un poet cu atâta interes de a face din teorie ceva organic & real. De a topi conceptul în poezie fără să teoretizeze.
Sper să putem dedica memoriei ei măcar o parte din ce merită poezia ei întunecată & revelatoare.”  (Ștefan Baghiu)

Biografie 

Angela Marinescu a absolvit Liceul Moise Nicoară la Arad. O tuberculoză gravă i-a marcat tinerețea între 15 și 26 de ani. S-a înscris la Institutul de Medicină și Farmacie din Timișoara, „curioasă să vadă toți nervii omului”, însă a preferat să continue să studieze la București, la Facultatea de Filosofie, secția Psihologie, după cele 17 examene de diferență. A lucrat ca psiholog la Spitalul CFR, asistentă medicală la Spitalul de Oncologie, apoi ca redactor la Vatra. A publicat, de-a lungul timpului, la numeroase reviste România literară, Luceafărul, Contemporanul, Adevărul literar și artistic, Familia, Tomis.

Debutul în revista Tribuna din Cluj, în 1965, la vârsta de 24 de ani, a fost urmat de debutul editorial cu Sânge albastru, patru ani mai târziu. Urmează alte volume de poezie – Ceară (1970), Poezii (1974), căutări ale propriei formule, la care ajunge în Poeme albe (1978), Structura nopții (1979), dar mai cu seamă în Blindajul final (1981). Timp de opt ani, în perioada 1981-1989, nu a avut drept de semnătură. Publică volumul Cocoșul s-a ascuns în tăietură în 1996 și Fugi postmoderne.

În 1997 publică eseurile reunite sub titlul Satul prin care mă plimbam rasă în cap.

A publicat Limbajul dispariției în 2006, Întâmplări derizorii de sfârșit în 2006, Probleme personale în 2009. A publicat, de asemenea, în Antologia de Poesia Romena Contemporânea (bilingv, română-portugheză), în traducerea lui Corneliu Popa, apărută la Guerra Guerra & Paz Editores, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin programul TPS (Translation and Publication Support Programme).

Angela Marinescu a refuzat Premiul Asociației Scriitorilor din București în 1981. I s-au acordat numeroase premii, printre care Premiul Nichita Stănescu în 1990 și Premiul Uniunii Scriitorilor în 2000, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia în 2006, iar volumul Jurnal scris în a treia parte a zilei. SOLDAT. Urme ale trecutului pe câmpul de luptă a fost apreciat drept Cartea anului 2019.

Citiți și

„…MĂ TEM CĂ SFÂRȘITUL AR PUTEA FI DOAR O CONTINUARE A IUBIRII MELE.”

***
pielea e jar și jarul e vechi
ca sclavii
și pielea și jarul sunt aici și acum
și sclavii sunt dintotdeauna
și piele și jar
și sclavii suntem noi, rătăciții, femeile și bărbații,
separați odată pentru totdeauna

***
să nu mai răbdați loviți-vă dinții din față
de pietre de caldarâm de asfalt
de pereții instituțiilor roase de timp
atât de frumoase încât le umplem cu lacrimi
lacrimile rod și alterează
substanțele și materialele de construcție până la zid
zidul medieval al poeților
ce au crezut în forță și în transcendența în plină ceață
deoarece numai cei puternici își asumă slăbiciunea
ce duce la moarte și la gândire

nu mai răbdați manipularea și desfătarea
celor așezați pe scaune

nu mai credeți în sângele ce nu mai este infectat cu SIDA

acum când virușii rad lumea mușcati-vă limba până la ultimul ei sărut
am vrut să spun până la sânge
dar sângele trebuie scos din trup și donat muribunzilor
caritatea – zăpada roșie și tare din mâinile poeților
atunci să loviți cu dinții pietre 
când nu mai aveți sânge

***
vom zări discontinuitățile noastre consacrate
și continuități ale unui viitor fără viitor
pe care nu-l vom putea cunoaște
niciodată

cineva construiește sentimente pe cenușă
pe cenușa rudelor de sânge
ce supraviețuiesc doar sub pământ împreună
și vom distruge morții ce stau la suprafață,
ca florile,
morții noștri cei de toate zilele
care trebuie omorâți cu adevărat
cu patimă, cu îngrijorare și cu încă o moarte a morții

ce nu mai rămâne exact asta rămâne

și ceea ce rămâne mănâncă sângele gândirii noastre distruse

noi nu ne-am făcut viața
decât cu viața în față
și cu moartea înăuntru nostru
ca un pact dintre marile puteri ale lumii
suntem în viață, suntem în moarte
noi nu mai avem carne și sânge
avem doar relații adânci
cu viața și cu moartea
cu moartea și cu viața.

Pe Angela Marinescu o găsiți aici. 

și aici.