Mi te-ai gravat sub piele
pe straturi, adâncimi și cicluri solare
Colecții întregi
”amo – amare”
cu mici detalii cosmice, desenate-n coordonate
polare
Toate femeile
ce nu mai încap
în mine și-n legi
multiplică imaginea ta
devin
– numai tu înțelegi –
plăci din argintul duios al speranței
istorie
ce se va repeta.
Citește și Pasărea din minte
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
