Adrian Ciocioman: „Socrate e mort (…).”

Adrian Ciocioman, poet, filosof și publicist, s-a născut la data de 11 decembrie 1997 în comuna Prigoria (județul Gorj). A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, în prezent urmând cursurile postuniversitare ale aceleiași instituții, în cadrul masteratului de Istoria și Circulația Ideilor Filosofice. A publicat volumele de poezii Delir în Amurg (Editura ePublishers, București, 2017), Elucubrațiile descompunerii, Atrofie (Editura Grinta, Cluj, 2018), De-acum, târziu (Editura LUMEN, Iași, 2019). Poemele sale au fost publicate în antologiile de poezie Rezident în Țara Cuvintelor (Editura Betta, București, 2018) și Poezie călătoare (ediția a II-a, coordonată de Anca Zaharia, Editura Cartea de după, București, 2019). A semnat articole despre Fake News și conceptul de moarte în gândirea lui Emil Cioran în revista Institutului Titu Maiorescu din București (Miruna-Maria Miron, editor)

Adrian Ciocioman

sursă foto: gorjeanul.ro

Următoarea selecție este alcătuită din poeme încă nepublicate de autor în volum. De asemenea, puteți citi scrierile lui Adrian pe blogul său.

anti-parhessia

 

În agoră

nu mai cuvântează nimeni,

Socrate e mort,

Ion a dispărut,

Platon a fost,

vândut ca sclav.

S-au strâns toți

ca să tacă

Și agora

vuiește

și se descompune

sub soclul

aporetic

al necuvântării.

*

anti-despărțire

 

Noi

nu ne putem despărți,

suntem eterni,

la fel ca pasărea

care nu poate fi

despărțită de cer,

la fel ca pâslarul

care nu poate fi

despărțit de talpă.

Noi

nu ne putem despărți

chiar dacă

infinite exaltări

ne cutremură trupul,

chiar dacă

tot mai puține suflări

ne mângâie pulsul.

Noi

nu ne putem despărți

și veșnic

trăim laolaltă

ascunși

de pribegii.

*

sursă foto: unsplash.com

Mortem 

In abjecto

 

Dacă mâine am muri

și ne-am preface în viermi

îngrășați

ce umblă zurlii

după alte cadavre…

dacă ne-am desface mâinile

și ne-am arunca

de pe stânci

și până jos

am împroșca

pietre

cu măruntaie

nătângi…

dacă ne-am atârna cu funii

și am atârna

până ne-ar găsi lupii

sau

dacă ne-am înfierbânta

în cazane cu smoală

până când ni s-ar topi

ochii

uitându-se unul la altul

sau

dacă am muri

pur și simplu

în paturi disparate

și am pierde răsăritul

țintindu-ne

cu ultime sclipiri,

cu ultime pulsuri…

destinul nostru

se rezumă

la morți

ce nu le vom putea

suporta…

***

citește și Marta Petreu: „Despre bolile filosofilor. Cioran”